Sabrina: Între lumină și întuneric. Anotimpul vrăjitoarei – Sarah Rees Brennan

sabrina

Acum câteva luni am descoperit pe Netflix serialul Sabrina: Între lumină și întuneric. Mi-a plăcut atât de mult, încât mi-a luat doar câteva zile (mai bine spus, nopți) să văd toate trei sezoanele apărute până în acest moment. Așadar, nu este o surpriză că, atunci când a apărut cartea Sabrina: Între lumină și întuneric. Anotimpul vrăjitoarei, mi-am dorit să o citesc. În general, cărțile stau la baza filmelor și a serialelor, dar iată că, în cazul Sabrinei, este fix invers: serialul stă la baza cărții.

Cartea păstrează elemente din serial și, totuși, este diferită cu mult. Nu aș putea face o comparație între cele două pentru a spune care mi-a plăcut mai mult, deoarece atât cartea, cât și serialul, mi s-au părut extraordinare. Tot ce pot spune este că mi-ar fi plăcut să fie și cartea mai voluminoasă, cele 255 de pagini mi s-au părut prea puține. Să vă mai spun că am stat ieri toată ziua să citesc? Cred că asta spune totul despre cât de mult mi-a plăcut cartea. Desigur, de când mă știu am fost atrasă de tot ce înseamnă magie, astfel că nu e o surpriză că savurez din plin genul acesta de cărți și filme/seriale.

Cine este Sabrina?

Sabrina este o adolescentă de aproape 16 ani, jumătate muritoare, jumătate vrăjitoare. Și-a pierdut ambii părinți atunci când era doar un bebeluș și a fost adoptată de mătușile ei, Hilda și Zelda. Alături de cele trei vrăjitoare trăiește și vărul Ambrose, un vrăjitor pedepsit să nu părăsească locuința. La împlinirea vârstei de 16 ani, Sabrina va trebui să facă Botezul Întunecat și să se alăture Bisericii Nopții, pentru a-l slăvi pe Satana.

Însă până la împlinirea acestei vârste, Sabrinei i s-a permis să urmeze cursurile Liceului Baxter High, școala de muritori din orașul Greendale. Acolo, ea s-a împrietenit încă din prima zi cu Susie, Roz și Harvey, de care nu s-a mai despărțit de atunci. Ba mai mult, între ea și Harvey este o legătură, chiar dacă oficial nu sunt iubiți.

Așadar, decizia devine din ce în ce mai grea pe măsură ce se apropie Botezul Întunecat. Sabrina este prinsă între două lumi și nu ar renunța la niciuna dintre ele. Din păcate pentru ea, însă, odată ce va face Botezul, va trebui să renunțe la muritorii ei dragi și să urmeze cursurile Academiei Artelor Oculte.

O poveste incitantă, o combinație între fantasy și horror

Povestea Sabrinei este incitantă și combină stilul fantasy cu accente horror, cel puțin în serial. Din acest punct de vedere, cartea mi s-a părut mai „cuminte”, urmând doar ușor firul narativ al serialului. Aflăm detalii despre Sabrina, familia și prietenii ei, precum și despre celelalte personaje implicate în povestea semi-vrăjitoarei.

Cartea are două perspective narative, una a Sabrinei, iar cealaltă, a naratorului. A doua narativă se numește „Ce se întâmplă în întuneric”, iar pentru a o diferenția de perspectiva principală, cartea o prezintă pe fundal negru, ceea ce mi s-a părut inedit.

Povestea în sine mi-a plăcut, chiar dacă, în comparație cu serialul, mi s-a părut mult mai lejeră și mai simplă. Sper ca volumele următoare să pătrundă mai adânc în universul Sabrinei și să ne delecteze cu aceeași poveste cu accente horror pe care am regăsit-o în serial și care chiar dă fiori.

Cartea este captivantă – cel puțin, pentru mine a fost – iar povestea Sabrinei este interesantă pentru iubitorii genului fantasy. Universul Sabrinei este foarte diferit față de alte universuri magice pe care le-am întâlnit în cărți. Așadar, dacă aveți dorința de a citi și o altfel de poveste cu vrăjitoare, atunci cartea Sabrina: Între lumină și întuneric. Anotimpul vrăjitoarei este, cu siguranță, o alegere inspirată.

Cartea Sabrina: Între lumină și întuneric. Anotimpul vrăjitoarei de Sarah Rees Brennan poate fi comandată de pe site-ul Editurii Corint.

10 thoughts on “Sabrina: Între lumină și întuneric. Anotimpul vrăjitoarei – Sarah Rees Brennan

  1. Cu siguranță o să îmi placă, și pe mine mă atrag subiectele cu magie. Nu cred ca voi vedea serialul, dar cartea, sigur o vreau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.