Ce haine mi-am mai comandat de pe Femme Luxe?

Ce haine mi-am mai comandat de pe Femme Luxe?

Cred că deja v-ați obișnuit că vă arăt întotdeauna comenzile mele de pe Femme Luxe. Am deja mai bine de un an de când îmi comand haine din acest magazin online din Marea Britanie și sunt extrem de mulțumită de produsele lor. Majoritatea hainelor comandate de acolo îmi plac și le-am purtat de câte ori am avut ocazia. În ultima vreme, chiar am impresia că orice port are emblema Femme Luxe pe etichetă. Ei bine, cea mai recentă comandă a ajuns la mine săptămâna trecută și acum este momentul să vă arăt ce am ales.

Din categoria haine lejere: un set loungewear format din tricou și colanți

haine de la femme luxe

Una dintre categoriile mele preferate ale acestui magazin de haine este Loungewear. Am nenumărate seturi din această categorie și aproape că nu am comandă în care să nu se regăsească și un astfel de set. Și de această dată am găsit un set pe care mi l-am dorit neapărat.

Setul Grey Oversized T-Shirt & Leggings Loungewear Set – Everleigh este format dintr-o pereche de colanți subțiri și extrem de comozi și un tricou supradimensionat, lejer și simplu. Culoarea gri mi se pare perfectă pentru un astfel de set comod. Este un set pe care îl pot purta în momentele de relaxare, când merg la magazin sau chiar la o plimbare prin parc.

Pantaloni sport extrem de comozi

Și pantalonii din categoria Joggers se numără printre produsele mele preferate de pe site. De data aceasta, am ales o pereche de pantaloni gri, comozi, Grey High Waisted Lightweight Joggers – Kimora. În ultimii ani, am preferat hainele sport, care să îmi permită să mă mișc în voie și să mă simt confortabil în orice moment. Deși am numeroase haine elegante și, în ultimul an, chiar am cumpărat multe rochii, hainele sport au rămas nelipsite din garderoba mea.

Acești pantaloni sunt simpli, gri, iar materialul lor este tare plăcut la atingere. Sunt finisați cu elastic subțire în partea de jos a piciorului și cu elastic în talie. Sunt fără buzunare, având un design minimalist.

Piesele de rezistență din comanda aceasta de haine: două tricouri

În ultimele comenzi am tot avut și tricouri, din categoria T shirts. Totuși, majoritatea tricourilor mele sunt negre sau, mai recent, albe. De această dată am vrut să schimb asta și am optat pentru tricouri colorate. Navigând prin varietatea de produse din această categorie, două tricouri mi-au atras atenția. De fapt, este un singur model, doar că pe două culori diferite. Și, bineînțeles că mi le-am dorit pe ambele, asta deoarece nu am putut decide între coral și albastru.

Tricourile sunt cu mânecă scurtă, decolteu rotund și partea de jos fără tiv. Modelul este ușor mai scurt, dar totuși, nu de tipul cropped. Au în partea din față un imprimeu California și o imagine cu palmieri, care te duce imediat cu gândul la vară și la o vacanță exotică (măcar cu gândul să fim plecați la soare anul ăsta!).

Tricoul Coral ‘California’ Graphic Print T-Shirt – Rivka l-am ales deoarece îmi place tare mult culoarea. Nu eram sigură dacă îmi va plăcea să îl port, dacă îmi va veni bine, tocmai datorită culorii, însă mi-am zis că este timpul să mai adaug puțină culoare vie în garderoba mea. Până la urmă, îmi place tare mult și chiar l-am purtat cu mare drag.

Tricoul Blue ‘California’ Graphic Print T-Shirt – Rivka l-am ales cam din aceleași considerente, plus pentru faptul că albastrul a fost întotdeauna una dintre culorile mele preferate.

Ambele tricouri îmi plac tare mult și nu aș putea alege care dintre cele două culori este preferata mea în acest caz. În plus, tricourile acestea îmi plac extrem de mult nu doar datorită culorii și imprimeului, ci și a materialului, care este moale și ușor.

Haine comode și colorate, încă o comandă reușită

Pot să spun că am avut încă o comandă reușită pe Femme Luxe, doar cu produse pe gustul meu. Așa cum ați văzut, de această dată m-am orientat spre haine confortabile și, totodată, în culori deschise. Sunt foarte mulțumită de alegerile mele din această comandă de haine și deja le-am purtat pe fiecare.

Deja am început să mă gândesc ce voi comanda următoarea dată și cred că mi-am făcut o idee – care, de altfel, mă surprinde și pe mine. Dar, despre comanda viitoare vă voi povesti în curând.

Ce părere aveți despre alegerile mele? Care dintre cele două tricouri este preferatul vostru?

10 thoughts on “Ce haine mi-am mai comandat de pe Femme Luxe?

  1. Frumoase alegeri și numai potrjvite cu anotimpul! Tricoul corai îmi place mult, e una dintre culorile mele preferate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: