Dincolo de furtună – Corina Ozon

dincolo de furtună

În urmă cu doi ani, am citit cartea Codul lui Zoran, scrisă de autoarea Corina Ozon. Când a apărut noul roman al autoarei, Dincolo de furtună, am citit curioasă descrierea cărții și am știut că vreau să o citesc. Deși o am de câteva luni pe noptieră, abia acum i-a venit rândul la citit. Am găsit și în acest roman un stil plăcut de scriere și o poveste sensibilă și emoționantă.

Dincolo de furtună este genul de roman pe care, odată ce începi să îl citești, nu îl mai poți lăsa din mână. Este un roman complex, pe care n-aș putea să îl încadrez într-un singur gen. Conține romantism, dramă, acțiune, suspans, pe scurt, cam toate ingredientele necesare pentru un roman excelent – ceea ce și este, după părerea mea. Povestea m-a prins în mrejele ei încă de la primele pagini și am citit cu mare plăcere, așteptând să descopăr nu doar finalul, ci și toate detaliile care conturează povestea.

Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult la romanul Dincolo de furtună a fost complexitatea sa. Avem ocazia să descoperim poveștile diverselor personaje și să călătorim prin lume alături de ele, în diferite perioade de timp. Fiecare dintre personajele ale căror povești sunt prezentate are câte o experiență care îl sensibilizează pe cititor. Iar aceste povești, adunate la un loc, conturează un roman excepțional, care este el însuși o experiență pentru cititor.

Dincolo de furtună – povestea Iasminei

Iasmina este o tânără care s-a născut în România dar, la un timp după decesul tatălui, din cauza greutăților, ea și mama ei s-au mutat în Canada, la mătușa Rosana. Acolo, Iasmina a început o viață nouă și a avut un iubit, în care își pusese toată încrederea. Însă, atunci când ea a primit un post tentant la Strasbourg, Tim a refuzat să o însoțească. O vreme au menținut relația la distanță, însă au ajuns, inevitabil, la despărțire.

La cinci ani după despărțire, Iasmina pornește într-o misiune pentru mătușa ei, Rosana. În timp ce așteaptă ca avionul ei să decoleze, decide să-l sune pe Tim. Întâmplarea face ca și el să fie invitat la inaugurarea centrului de artă în care sunt expuse picturile lui Dinu Glad, fosta mare iubire a mătușii Rosana. Astfel, cei doi vorbesc să se întâlnească acolo.

În avion, Iasmina intră în vorbă cu bărbatul de lângă ea, Paco. Discuția dintre ei curge natural iar, la aterizare, hotărăsc să țină legătura. Fac schimb de numere de telefon, urmând să vorbească și să se revadă când ea se va întoarce în Canada.

Reîntâlnirea cu Tim îi dovedește Iasminei că sentimentele ei pentru el au dispărut. Totuși, comportamentul lui o irită, acesta considerând că reîntâlnirea lor este un motiv să reia relația, ca și cum ultimii cinci ani nu ar fi existat. Iasmina are, însă, nevoie de ajutorul lui Tim pentru a duce la capăt misiunea primită de la Rosana.

În căutarea tabloului secret

Rosana a avut o relație secretă cu pictorul Dinu Glad. Amândoi aveau sentimente puternice unul față de celălalt, iar Rosana i-a fost muză în toate picturile, așa cum avem să aflăm din povestea lui Glad. Totuși, fiecare și-a făcut viața în propriul fel, Rosana chiar s-a căsătorit cu un bărbat pe care l-a iubit și respectat, deoarece îi oferea stabilitatea pe care o dorea.

La ultima lor întâlnire, Rosana a trebuit să rămână peste noapte la el, din cauza unei furtuni. Atunci, Glad a realizat o pictură cu ei doi împreună, în fața oglinzii. A ascuns ulterior pictura în spatele unei alte picturi, care înfățișa o furtună, și a păstrat-o întotdeauna în atelierul său. De această pictură știa doar el și Rosana.

Rosana, ajunsă aproape la 90 de ani, își dorește să intre în posesia acestei picturi, care înseamnă enorm pentru ea. Tocmai de aceea o trimite pe Iasmina la inaugurarea centrului de artă din Gladsville.

Prin intermediul acestei misiuni, avem ocazia să aflăm nu doar povestea Iasminei, ci și pe a Rosanei, a lui Dinu Glad, precum și a Alidei, cea care i-a devenit soție pictorului, în cele din urmă. Fiecare dintre aceste povești sunt deosebite, îl introduc pe cititor într-o lume și un timp în care fiecare se descurca așa cum putea, pentru a-și asigura un viitor cât mai bun.

Dincolo de furtună – un roman complex, povești inedite care se întretaie și o poveste de iubire cât se poate de frumoasă și de sensibilă

Aș putea să vă povestesc multe despre romanul Dincolo de furtună, dar mă voi opri aici, deoarece poveștile personajelor trebuie să le descoperiți singuri. Și chiar vă recomand să citiți cartea! Este un roman complex, care prezintă povești de viață pe care chiar merită să le descoperiți. În plus, Iasmina are parte de o poveste de dragoste extrem de frumoasă și de sensibilă.

Titlul este foarte bine ales și ideea lui se regăsește în multe aspecte din carte. Povestea fiecărui personaj este inedită, chiar dramatică pe alocuri, dar și frumoasă. Iar luate împreună, aceste povești creează un tablou complet și complex, de o frumusețe aparte. Au fost pasaje ale cărții care m-au sensibilizat profund, altele m-au făcut să visez, iar altele chiar mi-au adus lacrimi în ochi.

Și prin acest roman, m-am convins că autoarea Corina Ozon are un stil de scriere deosebit, care hrănește mintea cititorului și îi pătrunde acestuia în suflet. Deși am citit doar două romane ale autoarei, ambele m-au impresionat și mi-au rămas în suflet, acolo unde fiecare cititor are locul său special dedicat cărților care nu doar i-au plăcut, ci au născut diverse sentimente în el. Așadar, vă recomand încă o dată cartea Dincolo de furtună și aștept să îmi spuneți cum vi s-a părut, dacă ați citit-o.

Romanul Dincolo de furtună de Corina Ozon se poate comanda de pe site-ul Editurii Herg Benet.

7 thoughts on “Dincolo de furtună – Corina Ozon

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.