La marginea lumii – O.G. Arion – prerecenzie

La marginea lumii – O.G. Arion

Cred că O.G. Arion este una dintre autoarele noastre contemporane de care a auzit cam toată lumea cititorilor din România. Personal, când știu că Oana Arion a publicat o nouă carte, sunt nerăbdătoare să descopăr povestea. Deși a abordat până acum genuri diferite în romanele și seriile ei, m-a surprins plăcut de fiecare dată și nu am citit vreo carte scrisă de ea care să mă dezamăgească. Asta deoarece Oana Arion este, după părerea mea, una dintre cele mai bune autoare din țara noastră. Iar cu fiecare nouă carte pe care o scrie, reușește să ne convingă tot mai mult de talentul ei și de inspirația nelimitată de care dispune. La fel este și cu volumul La marginea lumii, primul al seriei intitulate Somnul zeilor.

Fie că vă spun despre seria fantasy Nemuritor, thriller-ul distopic Fugi! Și romanul polițist-thriller S.L.A.D.E., toate mi-au plăcut, fiecare în parte a fost unică și deosebită și m-a surprins în mod plăcut. De data aceasta, Oana Arion ne surprinde cu o nouă schimbare de stil, abordând genul epic fantasy și pot spune că i-a reușit de minune!

Știam deja că imaginația autoarei nu cunoaște limite, la fel cum am descoperit din lecturile anterioare și că totul se bazează pe documentare temeinică, nimic nu este scris la voia întâmplării, doar să fie. Și, tocmai din acest motiv, chiar și romanele sale fantasy au logică și credibilitate, au o poveste foarte bine dezvoltată și care curge natural. La fel este și în cazul romanului La marginea lumii. Și știți cum se citește? Te așezi confortabil în pat și acolo stai toată ziua, până dai și ultima pagină a cărții! Eu, cel puțin, exact așa am făcut.

Călătoria până la marginea lumii

Încă de la început, îl cunoaștem pe Aserthe, fiul regelui Elandriei, Trephor de Krestin. Dornic de aventură și de a descoperi lucruri noi, de a ajunge la capătul lumii, Aserthe fuge de la castel. Pe drum, după o aventură care îi pune viața la risc, dobândește un tovarăș de drum: pe Philibert. Aflăm că Philibert nu dă întâmplător peste Aserthe, ci este scutierul trimis de Rokkas, căpitanul Gărzii Paladine, să îl păzească. Astfel, cei doi încep o călătorie plină de aventuri împreună.

Un alt personaj central al poveștii este Yatis, fiica regelui, care este o femeie răzvrătită. Căsătoria din obligație a determinat-o să devină o femeie ușoară, care se dăruiește oricărui bărbat care îi acordă atenție, doar pentru a se răzbuna pe decizia tatălui său de a o da de soție lui Elyezer. Este îndrăgostită de Mazen, cu care are chiar o relație extraconjugală.

Tensiunea la castel apare în momentul în care Elah, fiica mai mică a regelui, este pețită de către solii din Krita pentru Toltecoh. Între Elandria și Krita au existat în trecut înfruntări, iar relațiile au rămas nu tocmai bune. Tocmai de aceea, Trephor este pus într-o situație dificilă, întrucât nici nu ar vrea să-și căsătorească fiica cu un krit, dar nici nu poate risca începerea unui război cauzat de refuz.

Așadar, pe de o parte, vom urmări parcursul Elandrienilor Aserthe, Trephor și Yatis.

Raielyn – personajul care declanșează războiul

De cealaltă parte, o cunoaștem pe Raielyn, regina de drept a Villiei. O femeie puternică, sigură pe ea, care nu se dă în lături de la nimic atunci când își dorește să își ducă scopul la împlinire. Iar unul dintre scopurile ei principale este preluarea tronului care i se cuvine, de la vărul ei, care este recunoscut drept rege în Villia.

Raielyn este și personajul care va declanșa un război între Villia și Alianța Celor Trei. Astfel, vom lua parte la pregătirile pentru război. Avem ocazia să descoperim cum decide fiecare conducător să își apere teritoriul, să se pregătească să țină piept unui eventual atac și cum își imaginează fiecare că va evolua războiul cu Villia.

La marginea lumii – un epic fantasy de care o să vă îndrăgostiți

De-a lungul volumului La marginea lumii, avem parte de numeroase aventuri, comploturi, jocuri de putere venite din partea diferitelor personaje, precum și evenimente care ne țin în suspans.

Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult la această carte au fost descrierile. Acestea sunt realizate foarte bine, astfel că am reușit să îmi imaginez locurile, personajele și evenimentele din carte. Sunt exact atâtea de câte este nevoie pentru a crea cadrul perfect al poveștii, fără a îngreuna lectura sau a o face plictisitoare, dimpotrivă. Eu chiar le-am perceput drept „condimentul” care a completat imaginea de ansamblu a acțiunii.

Personajele sunt și ele ingenios create. Chiar și personajele așa-zis negative au acel ceva care te fac să le îndrăgești. Deși Yatis mi s-a părut genul de personaj „cu probleme”, mi-a fost tare simpatică și, în ciuda tuturor răutăților pe care le face, chiar am îndrăgit-o. La fel este și în cazul lui Raielyn care, deși este un personaj negativ, m-a făcut să o apreciez tocmai pentru puterea și independența de care dă dovadă.

Vă invit să citiți și voi volumul La marginea lumii, pentru a descoperi o lume fantastică, o poveste deosebit de frumoasă și o acțiune palpitantă, care o să vă țină în suspans.

Cartea La marginea lumii de O.G. Arion poate fi comandată de pe site-ul Editurii Up.

2 thoughts on “La marginea lumii – O.G. Arion – prerecenzie

  1. Dacă coperta și titlul mi s-au părut minunate, citind recenzia ta, sunt convinsa ca e un fantasy pe gustul meu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: