Prietena – Teresa Driscoll

prietena

Înainte de a citi cartea Prietena, de Teresa Driscoll, am citit descrierea ei – acesta a fost și motivul pentru care am ales această carte. Se promitea a fi un thriller psihologic care dă fiori și exact asta a și fost. Este un thriller psihologic care îți dă mult de gândit și te face să înțelegi că oamenii pot fi foarte diferiți în realitate, față de ceea ce lasă la vedere. Citind cartea, ajungi să te întrebi câte măști poartă unii oameni și cât de bine îi cunoști, de fapt, pe cei apropiați. Desigur, este doar o carte, o poveste fictivă și, totuși, pe măsură ce adevărul din această carte ți se dezvăluie, chiar ajungi să reflectezi puțin asupra lucrurilor pe care le-am menționat, cu toate că te gândești că în viața ta oamenii sunt sinceri și sunt așa cum îi cunoști.

Mi-a plăcut tare mult cartea, autoarea reușește să se joace cu mintea cititorului. Pe parcursul întregii cărți am căutat să fac conexiuni și să pun la loc piesele de puzzle, pentru a descoperi adevărul. M-a și întristat ideea de a da peste oameni pe care ai impresia că îi cunoști și, de fapt, să n-ai nici cea mai apropiată idee de cum sunt ei în realitate.

Cât de bine își cunoaște Sophie prietena?

Sophie, Mark și fiul lor, Ben, locuiesc în Tedburry Cross, o localitate mică, unde s-au mutat din Londra. Într-o zi, în localitate apare o nouă femeie cu copilul ei, iar întâmplarea face ca Sophie să o întâlnească. Sophie se împrietenește repede cu nou-venita, Emma, iar faptul că băieții lor sunt aproape de aceeași vârstă ajută la construirea unei prietenii trainice între cele două femei.

Chiar și atunci când tot satul o bârfește pe Emma și sunt născocite povești despre ea, Sophie îi rămâne prietenă devotată și are încredere deplină în Emma. Cu timpul, lucrurile se complică și Sophie începe să își pună întrebări cu privire la Emma, însă continuă să aibă încredere în ea. Suficientă, chiar, încât să îl lase pe Ben cu ea, astfel încât Sophie să meargă la un eveniment cu Mark.

Însă conversația telefonică pe care o are cu Ben cât timp este plecată o pune serios pe gânduri. Este momentul care îi declanșează o serie de întrebări și o determină să se teamă că poate a fost o greșeală să își lase copilul cu o femeie despre care se spun numai lucruri rele.

În timp ce este încă departe de casă, adevărul începe să se destăinuie sub ochii lui Sophie. Are parte de descoperiri care o îngrozesc, iar adevărul pe care începe să îl conștientizeze o face să-și dorească să ajungă acasă cât mai repede cu putință. Chiar în timp ce se îndreaptă spre casă, cu trenul, drum care îi va lua câteva ore, primește o veste care îi distruge lumea.

Un thriller psihologic pe care îl recomand

Prietena este un thriller psihologic foarte bun, pe care îl recomand cu încredere tuturor celor care iubesc acest gen de cărți. Povestea din prezent se întretaie cu cea din trecut. Cea mai mare parte a cărții este povestită chiar de către Sophie, este precum o amintire a ei, care se naște în momentul în care se află în tren, în drum spre casă, sperând să ajungă la Ben înainte de a fi prea târziu.

Povestea m-a impresionat și întristat în aceeași măsură și, așa cum am zis și la început, m-a pus pe gânduri. Mi-a plăcut cum sunt construite personajele și acțiunea. Chiar dacă nu mi s-a părut a fi chiar un roman alert, a reușit să mă țină captivă între paginile sale și să-mi stârnească o mare curiozitate cu privire la final.

Iar finalul chiar m-a surprins. Am încercat să mă pun în locul lui Sophie, să mă gândesc cum aș fi procedat eu și cred că nu aș fi putut să iau deciziile pe care le-a luat ea. Iar faptul că nu aș fi procedat așa m-a făcut să apreciez și mai mult personajul ei care, în ciuda tuturor greutăților și loviturilor pe care le-a primit de la viață, a reușit să își păstreze umanitatea și să ia decizii pentru binele tuturor.

Dacă ați citit cartea, sunt curioasă cum vi s-a părut, iar dacă nu, v-o recomand.

Prietena de Teresa Driscoll poate fi comandată de pe site-ul Editurii Herg Benet.

10 thoughts on “Prietena – Teresa Driscoll

  1. Cu siguranță m-ai convins! Am zărit-o, dar nu a reușit să mă convingă sa o iau, pana acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: