Fragment vol. 7 „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” – Uirebit

bărbat

Mmm!

Conduceam mașina pe pilot automat. Mâinile mele erau pe volan, ochii erau îndreptați spre drum, dar mintea mea era pe undeva, prin spate, prin portbagajul mașinii.

Acolo, așezat cuminte, paralizat de la electroșocuri, cu mâinile și picioarele încătușate, se afla cel mai bun prieten al meu. Speram doar să nu fi exagerat cu cei 1.600 de kilovolți.

„Sper că nu l-am omorât! mi-am zis oftând. Când a căzut secerat pe asfalt, părea mort. Ce chestie! Parcă i-a cosit Dumnezeu picioarele, nici n-a avut timp să se mire! Oare o fi mort?”

Pastilele pe care le luasem își făceau din ce în ce mai tare efectul, iar liniștea plutea în aer. Eram surd și orb la tot ceea ce mă înconjura. Mașina se conducea singură. Aproape singură.

În mintea mea sufocată de benzodiazepine mai rămăsese un singur neuron care rezista eroic. Acela conducea mașina!

Nu era bine! Eram prea absent, trebuia să mă trezesc!

Dar cum?

Am oprit mașina lângă un mic magazin non-stop. Am tras de ușă. Era încuiată. Tipa de după tejghea a venit până la ușă, a deschis un mic geam și m-a privit somnoroasă și plictisită.

– Vreau… cea mai mare sticlă de vodcă… pe care o aveți în magazin, i-am spus, mișcându-mi cu greu buzele.

– Cea mai mare e la un litru! a răspuns fata, clipind leneș. Vodcă finlandeză.

Tipa părea mai adormită decât mine. Am plătit și mi-a dat sticla. Am desfăcut-o chiar acolo, în fața magazinului și am băut din ea până când am simțit că stomacul îmi ia foc. Nu mâncasem nimic.

– Așa da! am spus satisfăcut, apoi m-am îndreptat spre mașină.

Am deschis portbagajul. David nu fugise. Era tot acolo, tot încătușat și tot cu bandă de scotch peste gură. Și nu dormea!

– Ce mai faceți, domnule senator?

– Mmm!

– Asta-i culmea! am spus, înșurubând la loc capacul sticlei. De ce nu dormiți? E trecut de ora 22.

– Mmm! mi-a răspuns el și a început să dea din picioare.

– În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, vă ordon să dormiți!

– Mmm!

Mi-am așezat palma dreaptă pe creștetul lui și l-am binecuvântat cu 1600 de kilovolți. A sărit în sus ca opărit și toți dracii din el au ieșit care încotro. A închis ochii și a adormit instantaneu, ca un bebeluș. Sau poate a leșinat.

„Să știi că ar trebui să brevetez chestia asta! m-am gândit, închizând la loc portbagajul și privindu-mi palma dreaptă cu respect. Tâmpiții ăștia s-au gândit doar la bastonul electric, însă eu sunt primul care a inventat mâna electrică!

Ar trebui s-o înscriu la Oficiul de Stat pentru Invenții și Inovații. O să mă gândesc la un nume mai potrivit. Ceva de genul <<Atingerea lui Dumnezeu>> sau <<Pogorârea Sfântului Duh>>. E posibil să mă umplu de bani! Trebuie să-mi notez undeva ideea asta.”

Îmi imaginam deja titlurile din ziare:

AVEȚI PROBLEME? EI BINE, NU MAI AVEȚI!

Poliția rutieră vă trage pe dreapta? Dați noroc cu ei!

Inspectorii fiscali vor plata impozitelor? Dați noroc cu ei!

Profesorii v-au lăsat copilul corijent? Dați noroc cu ei!

Chelnerii insistă să le achitați nota de plată? Dați noroc cu ei!

Sunați chiar ACUM la 0800-800-DAȚI-NOROC

* Atenție: Ofertă supusă unor termene și condiții!”

* * *

Era ora 1 dimineața și David al meu se holba la mine. Stătea cuminte, așezat pe scaun în bucătărie. Folosisem pe el aproape toată banda de scotch pe care-o cumpărasem. De cealaltă parte a mesei, tot pe scaun, dar fără scotch, eram eu și sticla mea de vodcă finlandeză.

Senatorul era teribil de tăcut.

– Stați comod? l-am întrebat, stingând țigara în scrumieră și aprinzându-mi alta.

– Mmm!

– Nu vă înțeleg, am spus sorbind ușurel din pahar. Doriți și dumneavoastră o țigară? Fiți un pic mai explicit!

– Mmm… mmm!

– Cum adică „mmm”? Ciudat! Păreați mult mai vorbăreț acum două zile, la sesiunea parlamentară despre înăsprirea pedepselor privind evaziunea fiscală. Despre ce altceva s-a mai discutat? Micșorarea pensiilor? Tăierea salariilor?

– Mmm.

– Scuze! am spus, lăsând deoparte paharul. O să renunțăm la asta. Nu ne mai trebuie! M-am aplecat peste masă și i-am smuls scotch-ul de pe gură dintr-o singură mișcare.

– Gata, domnule senator, s-a rezolvat! Puteți vorbi. Sunt doar ochi și urechi. Aveți cuvântul!

– Cine ești? a țipat.

– Mă numesc Tiberiu și… nu sunt senator! i-am răspuns zâmbind. Nu-i nevoie să țipați; vă aud foarte bine. Sunt la un metru și jumătate distanță. Iar acum, că am făcut prezentările, propun să trecem direct la subiect. Am două vești pentru dumneavoastră! Una bună și una rea. Pe care doriți s-o auziți mai întâi?

David a privit cu atenție în jur și – sincer! – părea cam debusolat. S-a uitat uluit la pereții împodobiți cu icoane. Fiecare perete din bucătărie semăna cu un pom de Crăciun. Erau zeci de icoane!

– Nu, nu suntem la biserică! i-am explicat rușinat. E vina nevesti-mii! I-am spus de o mie de ori să înceteze, dar tot degeaba! Cumpără mereu icoane și le atârnă pe ici, pe colo… Cred că e bolnavă! Aici, în bucătărie, e un fleac. Dacă ați vedea ce-i în dormitor, v-ați lua cu mâinile de cap. Dimineața, când mă trezesc, dau nas în nas cu Sfântul Mina.

– De ce ai pus folie de plastic peste tot? m-a întrebat livid la față.

– Pentru că sângele pătează, am răspuns mirat. Nu-i clar? Podeaua e făcută din scânduri, așa că… era logic să pun folie peste tot. Nu vreau să trebuiască să frec podelele cu peria la ora 1 dimineața. Chiar așa! Nevastă-mea m-ar omorî dacă i-aș păta podelele! Curățenia este cealaltă boală a ei! Doriți o țigară?

– Nu fumez.

– Adevărul este că nu v-am văzut niciodată fumând, dar sunt gazdă și trebuia să vă întreb, totuși! Foarte bine faceți că nu fumați, domnule senator! Fumatul scurtează zilele. E moarte curată. Care este poziția adoptată de partidul dumneavoastră în chestiunea interzicerii fumatului în locurile publice? am continuat, scoțându-mi carnețelul din buzunar. Sunteți pro sau contra?

– M-ai răpit! a spus el rece. De ce m-ai răpit? Pentru bani, nu? Care-i răscumpărarea? Cât vrei?

– Dacă v-aș fi invitat până la mine acasă, ați fi venit?

– Nu.

– Bine, atunci suntem de acord: v-am răpit, domnule senator. Doriți poate un pahar de vodcă? E finlandeză! David a oftat și a închis ochii. Nu voia! Doriți, poate, o cafea?

– Da, a șoptit el. O cafea nu refuz. Și… deschide, te rog, un geam. Nu suport fumul de țigară.

– Sigur! am spus, ridicându-mă de pe scaun și deschizând larg geamul.

Am dat deoparte folia de pe aragaz și am pus niște apă la fiert pentru cafea.

– Dar ce pute așa? a întrebat David deodată, ridicând capul și uitându-se spre fereastră. Miroase a hoit afară. Închide geamul, te rog!

Am simțit că mă enervez brusc, însă nu i-am răspuns nimic. Am lăsat geamul exact așa cum era.

M-am întors cu spatele la David și am așteptat răbdător să fiarbă apa în ibric, după care am dat la o parte folia de pe dulap și am scos cutia cu cafea.

– O să las geamul deschis! am mârâit. Trebuie! Nici nevastă-mea nu suportă fumul de țigară. Dacă-i afum perdelele, o să fie vai și amar de pielea mea. Cafeaua e aproape gata, domnule senator. Cum o preferați? O linguriță de zahăr sau două?

– Eu nu știu cum poți să trăiești aici! a șoptit el, privind geamul. Unde suntem? Lângă groapa de gunoi?

– Nu! i-am răspuns, încercând să mă abțin și să nu mă întorc, ca să-i fut una. Nu suntem deloc lângă groapa de gunoi. Suntem… lângă ferma „Puiul Fermecat”. Deci cum o preferați? O linguriță de zahăr sau două?

– Ajutooor! a urlat David. Cineva să mă ajuteee!

– Tu vorbești serios? l-am întrebat zâmbind și așezând ceștile de cafea pe masă.

– Ajutooor! a zbierat el din nou.

– Nu te mai obosi, David! i-am spus, aprinzându-mi altă țigară. Adică… pot să-ți spun David? Te deranjează dacă ne tutuim?

– Nu, a șoptit el.

– Deci, David, deocamdată nu ai niciun motiv serios ca să urli. Economisește-ți energia pentru mai târziu.

– Mai târziu? a întrebat el cu ochii mari. Ce-o să fie mai târziu?

– Surpriză! Dacă-ți spun de pe-acum, n-o să mai fie o surpriză. Sau țipă, dacă asta te face fericit. Oricum, nu te aude nici dracul! Dacă vrei, țip și eu ca să-ți țin de urât. Facem un duet. Dar degeaba! De aici și până la poartă sunt cel puțin o sută de metri. E o alee lungă. Vecini nu am. Iar paznicul de la fermă doarme liniștit în ghereta lui. Așa că… Putem să țipăm cât avem chef.

– Am înțeles! a spus el, râzând mânzește. Vrei bani!

– Normal că nu! i-am spus, sorbind din cafeaua fierbinte, dar grețoasă. Vremurile când voiam bani au trecut. Acum vreau altceva! Vreau dreptate. Dreptatea e mai valoroasă decât banii.

– Știu cine ești! N-o să scapi!

– Of, David, David…. Normal că știi, doar ți-am spus-o chiar eu de la bun început. M-am prezentat: „sunt Tiberiu și nu sunt senator”.

– Știu cu adevărat cine ești, a mârâit el. Ești omul care mi-a spus că se pișă pe mine și pe nevastă-mea și pe maică-mea.

– Îhî! Și tu ești omul care și-a trimis mardeiașii după mine, ca să mă bată măr și să se pișe pe mine la groapa de gunoi. Unu la zero pentru Parlament! De fapt, doi la zero. Am pierdut și procesul, fir-ar să fie! Și o mulțime de bani. Trei la zero! Iar nevastă-mea are poprire pe salariu, iar casa și terenul sunt puse sub sechestru. Patru la zero! Dar de-acum nu mai contează! Ești aici, în fața mea. Cât mai e scorul acum, David? Cafea? l-am întrebat zâmbind.

Am luat ceașca de cafea de pe masă și i-am dus-o la buze. Și-a retras fața dezgustat.

– Nu vreau!

– Nu-ți place cafeaua mea? l-am întrebat posomorât. De ce? E făcută cu apă curată de la fântâna mea din curte. A ce miroase apa mea? Miroase a… Ghici ghicitoarea mea. A ce miroase?

– Nu știu!

– Cum adică nu știi? Hai că te ajut, o să-ți dau un indiciu! Cum se numește… chestia care iese din fundul găinii? Un singur cuvânt, trei silabe, șase litere. Mm? Hai, că nu e greu. Se numește…

– Găinaț.

– Bravo, David, gândești repede! Se vede că ai făcut multă școală! Eu unul nu am atât de multă școală, sunt doar un om simplu, David. Toată viața am fost săpător de șanțuri. Apoi săpător în grădină și în livadă, iar acum – mai nou! – sunt săpător de gropi.

– Știu cine ești CU ADEVĂRAT! a țipat el. Ți-am văzut dosarul medical. Am o copie la mine în seif. L-am cercetat filă cu filă. Ești bolnav, omule! Ai nevoie de ajutor. Ai și depresie, și anxietate, și paranoia, și tulburare nu mai știu de care și… ai o grămadă de probleme!

– Și mai sunt și mitoman pe deasupra, am spus rânjind. De asta ai uitat, David! Da, chiar sunt! Mint de îngheață apele. Mint la fel de natural precum respir, ca să-l citez pe avocatul tău. Spune-mi sincer: pute sau nu pute aerul și apa de aici? E o minciună? Mint? Sunt un minciunos?

David s-a cufundat în muțenie.

– Ai cumpărat-o pe judecătoarea-șefă de la tribunal? m-am răstit brusc la el. Fii sincer! Ai cumpărat-o pe scroafa aia, nu-i așa? Știam eu!

– Nu, a spus el cu jumătate de gură. N-a fost nevoie! Am dat „mici atenții” experților judiciari care au venit să facă măsurătorile. Adică… nu eu personal! Mă rog, cineva…

– În sfârșit! am spus trist. Știam eu că nu-s nebun. Am simțit tot timpul că cineva mi-o trage pe la spate. Justiția mi-o trăgea, chiar ea! Justiția grașilor cu bani. Grași… care nu mai încap în oglindă… grași cu gulere albe… Vă urăsc! Voi nenorociți țara asta! Mă întreb cum de vă mai rabdă Dumnezeu acolo, în Parlament, grașii pământului!

– Eu am doar 72 de kilograme! a spus David cu un aer revoltat. Ți se pare cumva că aș fi gras?

Cu toate pastilele pe care le luasem, am strâns pumnii și am simțit că mi se suie tot sângele în cap. Probabil că fața mea nu arăta prea bine. David m-a privit înspăimântat și a spus cu o voce pierită:

– Dar chiar am 72 de kilograme!

– Mă bucur că nu ți-ai pierdut simțul umorului, domnule senator, am spus, privindu-l fix, dar și tu ești tot un gras! Crede-mă, ești slab pe dinafară, dar gras pe dinăuntru. În fine, destul cu vorbăria. Văd bine că aerul de aici nu-ți priește, iar cafeaua mea cu gust de găinaț nu-ți place.

– Nu te enerva! a spus repede David, holbându-se la mine. Îți jur că-mi pare rău! Regret sincer!

– Îți pare rău și pentru camioanele de gunoi pe care mi le-ai vărsat la poartă în bătaie de joc?

– Da!

– Și pentru că i-ai pus pe derbedeii aceia să-mi găurească cauciucurile?

– O să plătesc totul! m-a asigurat el, dând din cap. O să fii mulțumit!

– Oh, uitasem… Ai bani.

– Mulți bani! O să-mi răscumpăr toate greșelile. Îți spun sincer că mă căiesc!

– Mă bucur! am surâs eu. Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Mai rămâne doar cealaltă jumătate. Deci… cu ce am început conversația? Pastilele și vodca asta m-au tâmpit de tot! Aha, mi-am amintit, spuneam că am pentru tine o veste bună și una proastă. Da! Pe care vrei s-o auzi prima?

– Tiberiu…

– Alege, omule! am spus trântind cu pumnul în masă. Viața este o alegere. Ai alegeri la tot pasul! Coca Cola sau Pepsi Cola? Dumnezeu sau Satana? Pâine albă sau pâine neagră? Luptă sau fugă? Sex oral sau sex anal? Alegeri, alegeri, alegeri… Din momentul în care doctorul de la maternitate îți trage prima palmă la fund, începi să urli și pășești pe drumul alegerilor. E un drum lung și dificil, dar trebuie să alegi! N-ai încotro! Deci, ce alegi să auzi mai întâi? Vestea bună sau vestea proastă? Vorbește! Alege!

David a ridicat capul și m-a privit sfidător în ochi.

– Foarte bine, a spus el liniștit. Aleg vestea proastă.

– Vestea proastă este că astăzi este ultima zi din viața ta. Vrei un pahar de vodcă?

– Da, te rog! a spus el, înghițind în sec.

Am umplut ochi un pahar și i l-am dus la buze. L-a băut până la fund, ținând tot timpul ochii închiși.

– Mă bucur că ești bărbat, i-am zis prietenos. Mă așteptasem să începi să bocești.

– N-o să ai tu bucuria asta! a spus David, privindu-mă cu dispreț. Dar, dacă azi e ziua când… o să mor, atunci care-i vestea cea bună?

M-am ridicat în tăcere de pe scaun. Am scos de sub pat cazmaua, drujba și sticluța cea verde. Le-am așezat pe masă.

– O să te las să alegi cum vrei să mori, am spus cu simpatie. Varianta 1: pot să-ți despic capul ca pe un bostan copt, folosind cazmaua asta ascuțită. Varianta 2: pot să te tai feliuțe cu drujba, ca pe salam sau…

– Sau ce? a întrebat David, râzând nervos.

– Sau pot să-ți ofer o moarte ușoară. Iată și varianta 3! În sticluța verde este un anestezic pentru cai și e foarte puternic. E simplu, 20 de mililitri în venă și gata, adormi… nu te mai trezești. Ce alegi, David? Acum să te văd! Cazmaua, drujba sau zeama pentru cai?

– Ajutooor! a urlat el și a început să se smuncească pe scaun. L-au apucat crizele. Urla cu spume la gură.

Mi-am aprins o țigară și m-am așezat oftând pe celălalt scaun. A trecut un minut, apoi alt minut. Am aprins și a doua țigară. Din când în când, mai duceam sticla la gură. De cealaltă parte a mesei, David tot nu terminase cu urletele. Răgușise un pic, dar spectacolul continua!

Într-un târziu s-a calmat și m-a privit cu ură. Am privit cu atenție în ochii aceia. Ceva se vedea în ei. Diavolul se găsea de cealaltă parte și mă privea din fundul ochilor lui David.

Am luat un șervețel de pe masă. I-am șters încet spuma de la colțul gurii și scuipatul care i se scurgea pe bărbie.

– Deci? l-am întrebat cu blândețe.

– Du-te dracului! a spus el răgușit.

– Asta nu-i o opțiune. Fii rezonabil, David! Cazmaua, drujba sau zeama pentru cai?

A răsuflat adânc.

– Bine, a spus, privindu-mă cu niște ochi rătăciți. Fie! Ne vedem în Iad.

– Ai ales?

– Da!

L-am privit cu milă și pentru o secundă, m-am întrebat ce aș fi ales eu, dacă aș fi fost de cealaltă parte a mesei. Pentru prima oară m-am întrebat dacă nu cumva făceam o mare greșeală.

„Asta e dreptate sau răzbunare, Tabita? m-am întrebat cu tristețe. Tare mult mi-aș dori să fii aici, ca să vezi cu ochii tăi în ce situație de căcat m-ai pus, afurisito!”

Dar Tabita era departe. Lăsase totul pe umerii mei. De fapt, chiar eu îi cerusem asta. Acum nu mai puteam da înapoi.

– Ce ai ales, prietene? l-am întrebat cu compătimire.

– Drujba! a spus el, râzând hârâit. Aleg drujba, nenorocitule! Vreau drujba!

Apoi a ridicat capul și m-a scuipat direct între ochi.

11 thoughts on “Fragment vol. 7 „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” – Uirebit

    1. Ca cititoare a seriei, pot doar sa ma rog sa tina cat mai multe volume. Eu inca sper ca Uirebit sa se hotarasca sa o mai lungeasca un volum… asta e, mie imi place numarul 9 :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: