Chiar dacă primul volum al trilogiei Caraval l-am citit în urmă cu mult timp, al doilea l-am savurat luna trecută și nu am mai avut răbdare prea multă pentru a afla și Finalul, astfel că am luat cartea de pe Libris. Categoric, seria Caraval este una dintre preferatele mele, iar faptul că volumul al treilea încheie seria pe măsura așteptărilor mele m-a convins că este o serie care îmi va rămâne în suflet.
Stephanie Garber a creat nu doar o trilogie fantasy, ci magie pură prin intermediul acestei trilogii. Povestea este originală (cel puțin din punctul meu de vedere) și presărată cu toate ingredientele necesare pentru a fi grozavă: suspans, acțiune, dramă și dragoste. Este o poveste surprinzătoare, care îl poartă pe cititor pe tărâmuri fantastice încărcate cu magie, printre personaje incredibile și întâmplări inedite.
Finalul de dincolo de Caraval
În acest volum, nu mai avem parte de jocul de Caraval, ci de încercarea personajelor de a elimina Sorțile, care au fost eliberate în urma ultimului joc. Tella și Scarlett au de luat decizii extrem de dificile în acest volum, deoarece deciziile lor pot ajuta sau, dimpotrivă, distruge întregul Imperiu.
Tella este prinsă între cei doi bărbați „magici” din viața ei: Legend și Prințul Inimilor. În același timp, Scarlett se împarte între iubirea pe care i-o poartă lui Julian și siguranța pe care i-o promite Nicolas.
Chiar dacă jocul de Caraval nu se ține de această dată, cum a fost în primele două volume, totul pare un joc bine pus la punct. Legend continuă să își folosească magia pentru a o impresiona pe Tella, dar și pentru a o ajuta atunci când situația o cere.
Apariția Sorților face ravagii în Valenda, iar pentru Scarlett și Tella situația este chiar mai rea, deoarece sunt țintele direct vizate de către unele dintre cele mai rele sorți, printre care se numără și Steaua Căzută.
Un final pe măsura poveștii
Mai multe detalii despre poveste va trebui să descoperiți citind cartea, pentru că nu vreau să vă ofer spoilere celor care încă nu ați citit volumele anterioare. Mie mi-a plăcut tare mult și acest volum și consider că a fost finalul perfect pentru această serie. Vă recomand și vouă seria. Dacă ați citit primul sau primele două volume, cu siguranță veți fi dornici să aflați și finalul. Iar dacă încă nu ați citit nici primul volum, aveți motivul perfect să o faceți, acum că toate volumele trilogiei au apărut.
Tare frumoase si tentante, recenziile tale la cartile din seria asta, Ancuta! 🙂
Multumesc!
Cred că mi-ar plăcea!
Sper sa o citesti. 🙂
Mi-a placut tare mult primul volum. Mi-ai adus aminte sa continui seria.
Ma bucur!