De proști e plină lumea – fragment Uirebit

de proști e plină lumea

Era 6 februarie. Stăteam așezat pe scaun și priveam cu jale punga plină cu medicamente de pe masă. Era porția pe două luni.

Nu pot să iau atâtea pastile! mi-am zis speriat. Doctorul meu nu-i normal la cap! Nu, n-o să le iau!”

M-am trântit direct în pat și mi-am pus perna în cap, dar, chiar și așa, tot vedeam cu ochii minții afurisita de pungă care mă aștepta pe masă. Plină ochi!

Știam bine că, dacă aveam să încep tratamentul, lumea mea avea să se schimbe și nu eram deloc convins că avea să se schimbe în bine.

De când mă știam, toți îmi ziceau să-mi iau tratamentul. Mama, Laura, Alfredo, doctorul și, mai ales, Tabita. Parcă era un blestemat de concurs! Toți aduceau vorba despre asta, toți voiau să-l îndoape pe Tiberiu cu pastile.

Mai lipsea doar să se dea și un anunț despre asta.

„STIMAȚI CITITORI!

În orașul nostru există un tâmpit care refuză să-și ia pastilele.

Are 34 de ani, tuns scurt, șaten, cu ochi căprui, înălțime 1,75 și greutate 65 de kilograme.

Răspunde la numele de Tiberiu. Nu încercați să-l hrăniți! Dați-i pastile!

Dacă reușiți să-i dați o pastilă, câștigați un abonament anual la publicația noastră!

Dacă îl faceți să ia două pastile, primiți pe loc un storcător de fructe și o mașină de spălat!

Iar, dacă-l convingeți să ia trei, câștigați MARELE PREMIU:

O excursie de zece zile în Bahamas și un pachet de produse pentru curățat dinții!

Nu ratați ocazia!

DAȚI-I PASTILE ACUM!

Atenție!

La promoție nu pot participa angajații ziarului și rudele acestora!”

– Să-mi bag pula! am zbierat cu nasul în pernă. N-o să iau niciun căcat de pastilă, ați auzit?! Mă simt foarte bine așa cum sunt!

Nu mi-a răspuns nimeni.

* * *

Pe 7 februarie, la ora 11 dimineața, intram într-un magazin de haine pentru fandosiți.

– Vă pot ajuta cu ceva? m-a întrebat imediat vânzătoarea.

Eram sub influența pastilelor, așa că n-am pocnit-o, ci i-am zâmbit și i-am răspuns calm:

– Sărut mâna, doamnă! Da, cred că mi-ar prinde tare bine sfatul dumneavoastră. În curând, va trebui să merg la o nuntă și mi-aș dori un costum potrivit pentru… fericitul eveniment. Aș mai dori și o cămașă și, desigur, o cravată. Aveți poate și pantofi? Mă gândeam la ceva… Așa… care să se asorteze cu… înțelegeți dumneavoastră. Știți, eu nu mă pricep absolut deloc când vine vorba de îmbrăcăminte, dar dumneavoastră păreți o adevărată expertă și, mai ales, sunteți atât de amabilă! Mă puteți ajuta?

* * *

În seara de 8 februarie am scos din dulap pachetul sigilat cu telefonul mobil și cartela și toate alea. Le cumpărasem de câteva zile și rămăseseră aruncate pe un raft dosnic.

Am rupt fără chef pachetul, am scos telefonul și i-am pus cartela.

– S-o sun? am murmurat. Sau… poate că e mai bine să n-o sun? Sau…

Pastilele pe care le luam cu sfințenie la ore fixe îmi dădeau o stare de indiferență totală și de amorțeală mentală, dar, chiar dacă aș fi fost lucid în întregime, tot n-aș fi știut dacă trebuia sau nu s-o sun pe Tabita. Poate că încă mai era nervoasă, poate nu era deloc nervoasă…

Am decis să aflu. Indiferent de rezultat, nu avea să-mi pese nici cât negru sub unghie. Nu-mi mai păsa de nimic!

Viața mea era complet diferită. În fiecare zi luam cinci feluri de pastile.

Eram bleg. Eram moale. Eram inuman de calm.

Atât de calm încât, dacă o babă ar fi fost călcată sub ochii mei pe trecerea de pietoni, i-aș fi privit mațele întinse pe zebră, aș fi ridicat liniștit din umeri și aș fi plecat mai departe.

Nu mai îmi păsa de ceea spuneam sau făceam și nici de consecințe. Devenisem un robot. Asta făcuseră din mine chimicalele.

Dacă Tabita m-ar fi pălmuit în momentul acela, aș fi privit-o plictisit și i-aș fi spus foarte calm: „N-am simțit nimic, fă! Asta-i tot ce poți? Mai dă o dată!”

Am scos din portofel bilețelul și am format repede numărul ei. Era primul apel pe care-l făceam cu minunăția aceea de telefon proaspăt ieșit din fabrică.

– Salut! am spus. Sunt eu. Te rog să mă scuzi că ți-am pus mâna… acolo! Mi-e rușine că am făcut asta. Recunosc! A fost un gest nepotrivit. Îmi pare tare rău și… ăăă… gata! Asta-i tot ce-am vrut să-ți spun. Mă ierți?

– Te iert, băi, pulă! mi-a răspuns o voce de bărbat.

– Mda, am murmurat. Cred că am greșit numărul.

– Ei și ce dacă i-ai pus mâna la pizdă? a continuat tipul pufnind în râs. Adică ăsta-i un motiv ca să-ți ceri scuze? Ești prost! Data viitoare, pune-i mâna și pe cur. Femeile adoră asta! Câți ani ai?

– Treizeci și patru.

– Băi, tu ești nebun? s-a minunat tipul. Nu se poate! E imposibil să ai treizeci și patru! Ești oligofren sau care-i treaba?! E normal să-i pui unei tipe mâna la pizdă! Scrie chiar și-n Biblie, dacă nu mă-nșel!

– Da, dar nu de ziua ei! am răspuns eu liniștit.

– Mai ales de ziua ei! a chicotit celălalt. Deci, până la urmă, n-ai futut-o?

– Nu. Mi-a cârpit vreo două și mi-a spus să nu mai calc pe la ea.

– Ăsta-i un semn clar că te place! a chicotit tipul. Un motiv în plus ca să duci la ea cât mai des și să-i pui mâna la pizdă. Și pe cur! Și pe țâțe, desigur.

– Pe țâțe i-am pus deja.

– Și i-a plăcut?

– Prima dată nu. Mi-a tras o palmă. Dar, mai târziu, i-a plăcut.

– Vezi? Deci funcționează! Trebuie s-o iei pas cu pas. Nu te da bătut! Insistă! Dacă te dă afară pe ușă, intră înapoi pe geam. Până la urmă ai s-o fuți! Ai să vezi!

– Bine! am spus zâmbind. Așa o să fac! Mersi de sfat.

– Fii bărbat, ce dracu’! Cum te cheamă?

– Tiberiu.

– Fii bărbat, Tiberiu, că de proști e plină lumea! Hai, pa!

Și a închis.

M-am uitat încă o dată la numărul de pe bilet și apoi la numărul de pe ecranul telefonului. Erau identice. Mama Tabitei greșise o cifră. Dar care dintre ele?

Am oftat și am rupt biletul în două și apoi în patru. L-am aruncat la gunoi. După asta am scos calm cartela din telefon și am tăiat-o cu foarfeca.

Apoi am adunat toate pastilele din casă, le-am aruncat în wc și am tras apa. Priveam cum apa se învârtea în vasul de toaletă, iar pastilele se duceau la vale, pe conductă.

– De proști e plină lumea, am șoptit.

Fragment din cartea „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” (volumul 5) de Uirebit

Vizitează acum pagina oficială a autorului: www.uirebit.com

6 thoughts on “De proști e plină lumea – fragment Uirebit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: