5 Sfaturi de viață care te vor ajuta să fii fericit!

fii fericit

De când eram copil am avut o fascinație pentru termenul „fericire”. Fiind o fire extrem de predispusă la „îngândurare” și depresie, mi-am dedicat o bună parte din energie studiului fericirii. Am căutat în cărți, în cursuri, în experiențe… am încercat să o găsesc în religii, în oameni și în natură. Totul pentru ca, în final, să realizez cel mai banal și totuși mai profund lucru: fericirea se află în fiecare dintre noi. Ea este în interiorul nostru, o valență a energiei care ne dă forța să deschidem ochii în fiecare dimineață.

Și pentru că acest concept – pe cât de banal, pe atât de vag – nu m-a satisfăcut pe deplin, am mers mai departe, întrebându-mă cum putem accesa, păstra și simți tot mai profund și mai conștient această stare. Cu alte cuvinte, cum putem să ne îmbunătățim în permanență șansele de a fi fericiți?

Am ajuns la multe concluzii. Unele sunt universale (adică se aplică dacă nu tuturor oamenilor… cel puțin unui procent majoritar), în timp ce altele sunt particulare (se poate să fie și pentru tine, dar în principiu le-am construit pentru mine).

Astfel, în continuare îți voi vorbi despre 5 lucruri universale care te pot face fericit, indiferent de cine ești, unde te afli și cu ce te ocupi.

Dar, înainte de asta, îți propun un filmuleț:

 

Continuă să înveți în fiecare moment al vieții tale!

Primul lucru pe care l-am descoperit în „călătoria” mea a fost că viața este cu atât mai frumoasă cu cât ești mai deschis să înveți. Orice, din orice. Scriam aici una din poveștile vieții mele… cea care m-a ajutat să înțeleg că nu este bine să fim ignoranți. Oricât ar durea să acceptăm cunoașterea (cu alte cuvinte Adevărul),  doar ea ne poate salva.

Dacă ești deschis și înveți să asculți, vei vedea că până și vântul îți poate oferi din înțelepciunea lui. Crengile copacilor care se apleacă în bătaia vântului, numai pentru ca în final să revină la loc… ne învață puterea perseverenței, precum și faptul că nimic nu este permanent. Furnicile care duc în spate greutăți mai mari decât propriul lor corp… numai pentru a putea supraviețui anotimpului rece la adăpost, ne învață că atunci când avem un țel bine definit, putem muta și munții din loc. Și, în final, oamenii din viața noastră care ne irită atât de tare, ne ajută să vedem acel comportament în noi înșine și să îl corectăm, devenind persoane mai bune.

Nu contează ce vezi și nu contează ce înveți, atâta timp cât o faci. Câtă vreme înveți, rămâi în viață! Când te oprești din învățat… spiritul îți moare.

Alege-ți oamenii de care te înconjori și mediul în care stai!

Nu de puține ori aud oameni spunându-mi că „nu au încotro” și că trebuie să facă anumite lucruri și să rămână în anumite relații toxice (indiferent că sunt personale sau de muncă). Realitatea este că nimic nu trebuie. Noi singuri decidem, mai mult sau mai puțin conștinet, ce trebuie și ce nu. Dacă am fost obișnuiți să ne hrănim cu suferință, atunci trebuie să păstrăm acel comportament numai pentru a ne asigura că suntem comozi. Urăsc comoditatea. Când ești comod nu evoluezi.

Alege cu atenție oamenii din jur… și mediul în care stai. Mereu va exista o ocazie să schimbi ceva. Fii tu omul care sfințește locul.

Dar, dacă în căutările tale nu reușești să îți găsești mediul, este posibil ca problema să se afle de fapt în intriorul tău. Este posibil să ai nevoie, înainte de toate, să te analizezi și să te cureți pe tine. Să observi tot ce este toxic, să înveți să te ierți și să mergi mai departe:

Găsește oportunități de învățare și extinde-ți zona de confort!

Bun, dacă în prima parte vorbeam despre ce poți să înveți în orice clipă, de data aceasta mă refer la învățarea organizată. Uneori nu avem nevoie doar de înțelepciunea pe care o obținem prin observare. Trăim în lume, avem o vocație. Avem un loc al nostru. Și cu siguranță și tu îl ai pe al tău. Chiar dacă poate nu l-ai descoperit încă.

Până la urmă despre asta este și vorba: participă la cât mai multe cursuri. Citește cât mai mult, caută informații în domeniile care te fascinează și nu ieși din zona de confort… extinde-ți-o! Există o diferență majoră între a sta confortabil și a fi comod. Cum spuneam și mai sus, când ești comod, stai pe loc. Când ești confortabil, poți evolua. Poți gândi clar, ești relaxat și îți merge bine. Așa că nu are niciun rost să ieși din zona de confort. Doar învață să îți găsești această stare oriunde ai merge!

Nu căuta perfecțiunea. Doar dă tot ce poți mai bun!

Să crezi că vei fi vreodată perfect este ireal, malefic și dăunător. În primul rând pentru tine. Perfecțiunea de azi nu corespunde celei de mâine. Totul evoluează în fiecare clipă. Și la fel facem și noi. Perfecțiunea, în sine, nu există. Ea este o metaforă a datoriei. Ești dator față de tine însuți să dai tot ce poți mai bun pentru a fi fericit, pentru a face lucrurile bine, pentru a exista în armonie cu universul tău interior și cu lumea pe care ți-ai făurit-o în exterior. Nu te agita dacă ai eșuat, bucură-te că ai avut onoarea de a experimenta și de a învăța ceva!

Fii responsabil pentru deciziile tale!

Cea mai importantă regulă de dezvoltare personală este aceasta a asumării responsabilității. Eu nu sunt responsabilă pentru ceea ce înțelegi tu din ce am scris aici, exact cum nu sunt responabilă nici dacă propriul meu copil va ajunge un om de succes sau un asasin. DAR sunt responsabilă de modul în care am redactat acest material, cum, la fel, sunt responsabilă de exemplul pe care îl dau copilului meu. Că decid să ofer iubire sau să critic, să alerg sau să stau, să îmi înfrunt frica sau să mă ascund… toate aceste lucruri depind de mine și doar ele vor determina cine sunt și cine voi deveni. Șansa, norocul și orice altceva sunt doar niște bănci pe drumul vieții mele… pe care eu decid dacă mă așez sau nu.

Și la fel este și pentru tine. Alege responsabil și asumă-ți orice decizie! Doar astfel vei putea dormi liniștit noaptea și vei putea fi fericit.

În final, nu uita că nimeni nu este responsabil să te facă pe tine fericit. Doar TU ești. Și ai această putere. Acum, întrebarea este, vrei să ți-o exerciți?

Sursa foto: dailybayonet.com

Articol scris de Grațiela Teodora Florescu-Vlad pentru campania „Să citim de bine!

11 thoughts on “5 Sfaturi de viață care te vor ajuta să fii fericit!

  1. Interesante, motivante și foarte bune sfaturile astea!
    Câteva le aplic și eu, de ceva vreme și confirm pe deplin, efectul lor este bine meritat!
    Bravo fetelor, pentru ideea de a împărtăși aceste rânduri cu noi, cititorii ❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: