
Oana de la Crâmpeie de suflet mi-a pasat o leapșă interesantă, pe care am și preluat-o cât de repede am putut. Am mai răspuns până acum la diverse jocuri tip leapșa, toate din domeniul cărților sau a bloggingului. Așadar, această leapșă specială este total diferită față de tot ce am mai avut înainte. De data aceasta, ni se cere să vorbim despre muzică specială, acea muzică pe care o ascultăm, chiar dacă nu este cunoscută, nu difuzează la TV sau radio.
Ei bine, aici m-ați cam nimerit, pentru că eu nu prea mai sunt la curent cu muzica zilelor noastre, abia dacă știu câteva piese, fie ele românești sau străine. În schimb, ascult muzică extrem de variată, care poate include muzică clasică, country, rap, pop, rock și amerindiană. Aleg muzica în funcție de starea de spirit sau, pur și simplu, pentru că îmi vine în minte o anume piesă și mi-e dor să o ascult.
Muzică specială pentru sufletul meu
Pentru mine, o muzică specială este acea muzică prin intermediul căreia reușesc să obțin o stare de spirit pozitivă. Pot trece luni de zile fără să ascult muzică, iar apoi, într-o zi, să nu vreau să fac nimic altceva decât să ascult piesele mele favorite. Printre artiștii pe care îi ascult oricând cu drag, cei pe care îi consider având o muzică specială, se numără Queen, Carrie Underwood, Adda, Nimeni Altu’, Florin Chilian, Miley Cyrus, Paraziții, Guess Who, Maximilian, Vama Veche, Evanescence, Andrea Bocelli și Imagine Dragons.
Nu prea pot asculta muzică atunci când scriu, mi se pare că mă distrage. În schimb, ascult muzică atunci când gătesc sau fac curățenie.
Muzică specială – Reguli
Da, da, leapșa asta are și câteva reguli. Nu multe, nu grele, deci nu e de speriat, dar le menționez mai jos pentru a vă convinge singuri.
1. Postați o piesă muzicală care să nu facă parte din ceea ce numim în mod comun muzică și ascultăm de obicei la radio sau prin alte părți. Adică, să nu se încadreze nici la muzică ușoară românească, nici la muzică ușoară străină, nici la muzică populară românească, nici la muzică populară străină, nici la muzică clasică, nici la jazz, nici la rock, nici la house, nici la pop, nici manea să nu fie etc. O muzică non-standard, care v-a plăcut și pe care o recomandați și altora.
2. Dați leapșa mai departe la exact 3 bloggeri, pe care va trebui să-i menționați explicit, prin nume sau pseudonim. Deci fără „această leapșă poate fi preluată de X, Y, Z și de toți cei care mai doresc”, indiferent cât de mulți ar fi cei care mai doresc sau cei care vă citesc, indiferent cât de mult s-ar supăra unii că i-ați ales sau că nu i-ați ales, trebuie să alegeți în mod clar și explicit 3.
Recomandarea mea și leapșa la alți bloggeri
Pentru că mi se cere să recomand o muzică specială, care să nu se încadreze în ceea ce numim muzică în general, am ales să vă spun ce ascult eu în ultima perioadă. Mai exact, am descoperit muzica de meditație, iar aceasta o pot asculta atunci când lucrez, când dorm sau când încerc să mă concentrez la munca de peste zi. În funcție de ceea ce am nevoie, caut pe YouTube cu termenul respectiv. De exemplu, înainte de culcare caut „meditation music for sleep”, aleg o piesă și merge toată noaptea. În schimb, dacă am nevoie să mă focusez pe scris, caut „meditation music for creativity and focus”.
O să vă las aici un exemplu de muzică pe care o ascult și îmi dă o stare de bine:
Pasez leapșa altor trei bloggeri, mai exact: Dana Codori de la Căsuța unui melc, Patricia Lidia de la Patricia Lidia și Mona Rușinescu de la Monasimon.ro.
Interesante răspunsuri și alegerea ta e foarte relaxantă. Acum am ce să ascult înainte să adorm timp de 3 ore🤗.
Multumesc! Ma bucur ca iti plac alegerile mele. Relaxare placuta! :*
Ce surpriză! Mulțumesc 😊 O voi onora cât de curând.
Muzica aleasă de tine chiar e relaxantă, m-a dus cu gândul la valurile mării 😊
Te îmbrățișez tare 🤗
Cu drag! Ma bucur mult ca accepti sa raspunzi si abia astept sa-ti citesc articolul. Te imbratisez! 🤗❤️
Ai ales tare fain 🙂 eu ascult astfel de muzică atunci când sunt extrem de obosită sau am ceva pe suflet care nu îmi dă pace…
Multumesc! Da, si mie imi prinde bine cand am tot felul de stari.
Ce leapșă interesantă meu încă mă gândesc ce sa aleg.
Abia astept sa iti citesc articolul!
Si eu aleg acelasi lucru pentru somn si relaxare… inclusiv pentru lucru!
Faina leapsa!
Multumesc! Tare imi place muzica de genul asta in ultima perioada si ma bucur ca nu sunt singura.
Frumoase alegere, felicitări! Mulțumesc pentru că ai răspuns la provicare! 💙
Multumesc si cu drag!
Frumoasa idee! 🙂 Chiar te aduce intr-o stare de relaxare totala, muzica din clipul ales drept exemplu. 🙂
Ma bucur ca iti place! 🙂
Ce leapsa interesanta! Faine alegeri. 🙂
Multumesc!
Chiar inedita leapșă. Melodia aleasă îmi va fi de mare folos. :))
Ma bucur!