De ce să alegi un tricou #rangaliTsports?

#rangaliTsports

Am descoperit destul de recent magazinul online Rangali Bioshop. În prima comandă de pe site, am avut un detergent lichid Ecozone, despre care am vorbit într-un articol pe blog. Pentru următoarea comandă, am decis să aleg un tricou din colecția #rangaliTsports. Am dat întâmplător peste tricourile de pe site, întrucât nu mă așteptam să găsesc astfel de produse în acest magazin online.

Analizând oferta de tricouri, mi-a atras atenția Tricoul alb de damă #rangaliTsports yoga chakra Sahasrara. Mi-a plăcut din prima imprimeul acestui tricou și culoare utilizată pentru cea mai mare parte a imprimeului. Așadar, fără să stau prea mult pe gânduri, am adăugat acest tricou în coș și am așteptat cuminte (a se citi nerăbdătoare) să îl primesc. Norocul meu că am avut de așteptat extrem de puțin și mi-am primit coletul.

Tricou alb de damă #rangaliTsports yoga chakra Sahasrara

De cum am deschis coletul, am rămas plăcut surprinsă de modul în care a venit tricoul comandat. Acesta a fost ambalat într-o pungă și pus într-o cutie frumoasă, în stilul unei serviete. Cutiuța o păstrez și acum, pentru că îmi este tare dragă, mai ales că poartă designul Rangali, care mi se pare că transmite energie pozitivă.

Acest Tricou alb de damă #rangaliTsports yoga chakra Sahasrara are o compoziție de 60% bumbac și 40% jerse.

Tricoul are chiar și o „poveste” în spate, sau, mai bine zis, imprimată pe partea din față a acestuia. Sahasrara, care dă denumirea tricoului, este chakra VII, cea a coroanei și care este situată exact în creștetul capului. Sahasrara este sursa de înțelepciune, conexiunea spirituală a omului cu forța supremă, relația omului cu sinele la nivelul cel mai înalt și conștiința de sine puternică. Este reprezentată prin simbolul lotusului cu o mie de petale.

Conform descrierii din pagina acestui tricou de pe site-ul Rangali Bioshop, este recomandat să porți acest tricou cu inima deschisă, pentru a fi conectat cu tine însuți și pentru a te simți complet.

De ce să alegi un tricou #rangaliTsports?

O să-ți răspund la această întrebare, spunându-ți părerea mea despre tricoul alb de damă #rangaliTsports yoga chakra Sahasrara. Dincolo de aspectul vizual, despre care ți-am zis că mi-a plăcut de la prima vedere, sunt încântată de calitatea acestui tricou. Materialul este deosebit de moale și de confortabil, dar și subțire, ceea ce este ca o binecuvântare în zilele caniculare de care am avut parte în ultima vreme.

Are mânecile foarte scurte și o croială extrem de plăcută și confortabilă. Încă de cum l-am încercat, a devenit tricoul meu preferat, din punct de vedere al confortului și senzației pe care mi-o oferă. L-am purtat într-una din zilele caniculare de săptămâna trecută și, sincer, nu puteam alege ceva mai plăcut pentru o asemenea vreme!

Îmi place cum se așază pe corp acest tricou și cum arată. În plus, mi se pare extrem de versatil, putând fi ușor asortat diverselor piese de îmbrăcăminte. Așadar, dacă ești în căutarea unui tricou fantastic, frumos și comod, atunci îți recomand să alegi unul din colecția #rangaliTsports. Sunt diverse modele, astfel că îl poți alege pe cel care consideri că ți se potrivește cel mai bine.

Bonus

În pachet, alături de tricoul meu din colecția #rangaliTsports, am primit și două mostre de cremă de față Biorose. Printre principalii compuși ai acestei creme de față se numără apa de trandafir organică, uleiul de trandafir organic, acidul hialuronic și Q10.

La fel ca toate produsele de pe site, și această cremă de față este un produs natural. Pot să spun că se simte foarte bine mirosul de trandafir în această cremă. În plus, lasă pielea catifelată.

6 thoughts on “De ce să alegi un tricou #rangaliTsports?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.