Am supraviețuit – Yvonne Redgis-Klug

Îmi place să citesc cărți care au ca temă Holocaustul și cel de-al Doilea Război Mondial. Iar recent am citit o recenzie a cărții „Am supraviețuit”. Am adăugat-o imediat în wishlist-ul meu de pe Libris și, la scurt timp după, am și luat-o.

Cartea „Am supraviețuit” prezintă amintirile lui Yvonne Redgis-Klug, o fostă deținută de la Auschwitz. Aceasta și-a scris memoriile din timpul petrecut în lagărul de concentrare imediat după ce a fost salvată de acolo. Însă „cartea” ei, așa cum o numea, deși conținea doar 33 de pagini dactilografiate, nu a fost publicată până după moartea ei. Așadar, cartea de față conține exact acele amintiri ale supraviețuitoarei, prezentate și adnotate de Jean-Marc Dreyfus, profesor conferențiar de istorie la Universitatea din Manchester.

Am mai citit și alte cărți despre război și alte memorii ale supraviețuitorilor Holocaustului. Totuși, indiferent câte astfel de cărți aș citi, nu voi putea niciodată să înțeleg cum s-a putut ajunge la o astfel de crimă în masă, cum s-au putut săvârși asemenea orori asupra oamenilor. Pentru că, până la urmă, nici nu este vorba despre naționalitate sau rasă, ci despre oameni. Iar ceea ce s-a întâmplat în lagărele de concentrare naziste întrece orice coșmar.

Am citit cartea „Am supraviețuit” cu lacrimi în ochi, cu o mare durere în suflet, dar și cu un puternic sentiment de revoltă. Știu, sentimentul de revoltă nu schimbă trecutul, dar nu pot să nu simt asta, atunci când mai descopăr și alte orori, și alte chinuri la care au fost supuși deținuții lagărelor. Deși am citit de multe ori despre subiect, încă mă uimește dezumanizarea la care au luat parte acești deținuți.

Am supraviețuit – o carte-mărturie menită să nu ne lase să uităm

Yvonne Redgis-Klug a fost arestată în 1943, pe când avea 45 de ani. S-a căsătorit în 1940 și locuia pe Coasta de Azur, împreună cu soțul ei și cu câinele lor. După căsătorie, a intrat în Rezistență. Deși a avut în familie evrei, nu a considerat niciodată că a fost arestată din cauză că ar fi evreică, ci din cauză că făcea parte din Rezistență. A fost arestată și ea, dar și soțul ei.

Inițial, ambii au fost duși în lagărul de la Drancy. După un timp, soțul ei a reușit să își dovedească originea ariană, motiv pentru care a fost eliberat din lagăr, în decembrie 1943. Deși ar fi trebuit să o elibereze și pe Yvonne, acest lucru nu s-a întâmplat. A fost apoi mutată în lagărul de la Austerlitz.

Și a suferit enorm și în lagărul de la Austerlitz, autoarea povestește că au avut acolo parte de condiții mai bune decât la Drancy:

„Prima oară a fost neplăcut, dar tratamentul nostru s-a îmbunătățit, iar eu regretam amarnic faptul că trebuia să părăsesc aceste locuri în care, la început, mă simțeam și mai nenorocită ca la Drancy. (…) Aveam dreptul de a lua la noi atâtea pături și pilote câte voiam, așadar, ne aleseserăm niște pături foarte frumoase și dormeam foarte bine.”

Auschwits-Birkenau – un loc al ororilor

În 30 iunie 1944, Yvonne Redgis-Klug s-a aflat în convoiul care a fost trimis la Birkenau. Aici, are parte de o selecție neașteptată, despre care nu conștientizează până târziu că a fost biletul ei salvator. La sosirea la Auschwitz, persoanele din convoi erau selecționate: unele pentru muncă, altele pentru camera de gazare.

Persoanele trecute de o anumită vârstă erau automat trimise la camera de gazare. Surprinzător, deși avea 46 de ani, Yvonne a fost selectată în grupul care urma să muncească.

„Auzisem că munca era foarte dură și credeam, în ignoranța mea, că persoanele în vârstă erau destinate unor treburi mai ușoare. Eu păream prea tânără pentru vârsta mea și atletică, ceea ce explică această repartizare; dar, crezând că era un dezavantaj, i-am spus ofițerului care nu întreba vârsta și se lua numai după aspect, că am 46 de ani și că locul meu este deci la dreapta. El m-a privit din nou și mi-a zis că nu, să merg cu cele tinere. Eram salvată, având în vedere că, după o oră, întregul grup din dreapta intra în cuptorul crematoriului.”

Autoarea conturează un întreg tablou macabru, povestind despre lunile petrecute în lagărul de la Birkenau. Nu o să vă dau detalii mai multe despre asta, dar vă spun că, deși unele detalii le cunoșteam dinainte, din alte cărți, au fost și detalii noi pentru mine, care m-au îndurerat.

Am supraviețuit – sau când dorința de a supraviețui întrece orice suferință

Autoarea povestește cum, la sfârșitul lunii ianuarie 1945, germanii au evacuat toate femeile rămase în lagăr. Când grupul a ajuns la marginea orașului Auschwitz, cele din grup și-au dat seama că nu mai aveau gardieni. Au fost salvate de către Armata Roșie. În 15 februarie, maiorul rus a dat un ordin prin care femeile salvate urmau să fie trimise la Katowice, de unde vor fi repatriate. Urmează câteva pagini despre momentele de după salvarea ei. Descoperim cum a reușit să supraviețuiască și să se reîntoarcă acasă.

Pe parcursul paginilor, care aduc aminte, oarecum, de un jurnal, autoarea ne oferă detalii amănunțite despre viața celor din lagăr. Un lucru care a marcat-o nespus a fost foamea. Amintește foarte mult despre foamea pe care o simțea și despre mâncarea pe care o primea în lagăr.

De asemenea, povestește despre cum dormeau, cum erau duse la infirmerie și cum erau chemate la apel, unde stăteau dezbrăcate în așteptarea vreunui control. Detaliile sunt cât se poate de cutremurătoare. Iar modul în care autoarea povestește despre tot ce i s-a întâmplat, te face să simți neputință, durere și teamă.

Însă, dincolo de toate aceste detalii terifiante, nu poți să nu rămâi uimit privitor la norocul pe care l-a avut. A fost, nu o dată, la un pas de a fi selectată pentru moarte, dar a reușit de fiecare dată să scape. În plus, povestește și despre lucrurile care au ajutat-o să supraviețuiască perioadei petrecute în lagărele de concentrare.

La final, vă spun doar că „Am supraviețuit” este o carte care trebuie citită!

Cartea „Am supraviețuit” de Yvonne Redgis-Klug poate fi comandată de pe Libris.