Un bărbat, o fată, o insulă pustie – Uirebit – vol. 3

un bărbat, o fată, o insulă pustie

Uirebit este unul dintre autorii pe care îi citesc cu drag, oricând. A fost una dintre surprizele literare descoperite anul trecut. După ce m-a surprins plăcut cu primul volum, am avut bucuria de a citi al doilea volum al seriei „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” chiar în concediul de anul trecut. Iată că, la aproape un an după, m-am delectat cu continuarea poveștii lui Tiberiu, în cel de-al treilea volum. Și, spre bucuria mea, trebuie să vă spun de la început că povestea nu se încheie nici cu acest volum, astfel că voi aștepta nerăbdătoare continuarea.

Am regăsit același stil de scriere degajat, fluid, ușor de citit, ca și în primele două volume. Dincolo de aspectele erotice ale poveștii, pot spune că acest roman este unul scris inteligent. Exact acesta este cuvântul pe care îl aveam în minte în timp ce citeam cartea: inteligent! De ce spun asta? Pentru că, deși unii ar putea vedea în seria „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” doar o carte erotică, scrisă din perspectiva unui personaj ușor misogin, este, de fapt, o serie extrem de complexă, în care se regăsesc de toate, de la umor foarte fin, la autoironie, dramă și chiar dragoste.

Povestea lui Tiberiu continuă

În cel de-al treilea volum al seriei „Un bărbat, o fată, o insulă pustie”, îi regăsim pe Tiberiu și pe Eva pe insulă, depănând amintiri. Mai exact, Tiberiu este cel care îi povestește Evei despre trecutul lui. Începutul volumului îl surprinde chiar la externarea din spital. Este prins în căsătoria cu Laura, o femeie grasă, pe care nu o iubește deloc.

Nesatisfăcut în viața de cuplu, Tiberiu caută alte femei care să îl elibereze de tensiunea sexuală. Îl regăsim pe Tiberiu viciat cu țigări și alcool, de care nu poate și nici nu vrea să se descotorosească.

Momentul oportun pentru el este atunci când descoperă Internetul, cu ale lui posibilități nelimitate. Începe o adevărată aventură în găsirea femeilor care să îl ajute să se simtă bărbat. Îi povestește Evei toate pățaniile lui, unele dintre ele cât se poate de amuzante.

(Puteți citi chiar o mică parte din experiența lui Tiberiu în fragmentul pe care l-am postat recent pe blog).

„Imediat după licența Laurei, a intervenit ceva inedit în existența mea.

– Măi să fie! Un computer!

– Da, pentru tine! a spus ea veselă. Și nu doar atât. Avem și conexiune

la internet!

Internetul… Auzeam tot mai des de drăcia aia de fir care-ți aducea în casă tot ce poftești. Internetul luase avânt în perioada aceea. Uite că ajunsese și pe strada noastră!

– Așa! Avem computer nou… avem internet. Și? Mai departe? Ce propui?

– Propun să mai stai și tu pe acasă! mi-a întors-o ea. Toată ziua știi doar de mașină și de benzină. Acum poți să stai acasă și să te plimbi pe internet. E mai ieftin!

– Dar de ce să mă plimb pe internet? am spus nervos. Ca să ce?

– Ca să afli informații noi.

– Sărmana de tine! am făcut disprețuitor. Dacă am nevoie de informații, pot să deschid o carte sau să-mi cumpăr un ziar!

– Da, dar pe internet ai acces la absolut orice. Filme, muzică, poze!

– Oh, da? Adică pot să găsesc și poze cu femei goale?

– Da, măgarule! a răspuns ea strâmbându-se. Sunt și poze cu femei goale. O să-mi fac poze goală și o să le postez pe internet. Poate că așa o să te uiți și tu măcar o dată la mine.

– Deschide-l! am spus scurt, arătând spre computer. Învață-mă!”

Însă, indiferent de câte relații extraconjugale ar avea, la finalul zilei, tot acasă la soția lui revine. Dar, pe lângă faptul că nu o iubește, aceasta refuză să îi ofere un copil, lucru care îl dezamăgește peste măsură pe Tiberiu.

„Un bărbat, o fată, o insulă pustie” expune și viața familială a lui Tiberiu

Deși majoritatea acțiunii se axează pe relația lui Tiberiu cu Laura și pe experiențele lui extraconjugale, aceasta conține și câteva imagini din viața lui familială. Astfel, îi reîntâlnim pe părinții lui. De data aceasta, tatăl lui Tiberiu nu mai este prezentat drept omul crud, care îi bate din orice motiv (sau chiar fără), ci ca un om bolnav, ajuns la capătul puterilor.

Tatăl lui Tiberiu se internează permanent și merge periodic la controale medicale. Totuși, Tiberiu este convins că totul este doar o „șaradă” pusă la punct de plictiseală. Sătul de discuțiile cu părinții, evită să mai meargă la ei sau să îi sune – deși acum are și telefon mobil.

Urmează, la un moment-dat, o scenă detaliată a vieții lui familiale. Această scenă este bucățica de dramă care condimentează povestea spusă de Tiberiu Evei. Prin modul în care a povestit scena, a reușit să mă transpună cu totul în poveste și m-am regăsit, oarecum, în ea.

„– Tata e internat la spital! m-a anunțat mama cu o voce supărată.

– El e internat tot timpul, mamă!

Așa era, nu mințeam! Se interna mereu, ba pentru una, ba pentru alta. La început, cam din două în două luni. Apoi lunar. În ultima vreme, petrecea mai mult timp prin spitale decât acasă. Iar când era totuși acasă nu făcea nimic toată ziulica. Doar stătea întins, se uita la televizor și se îndopa cu pastile.”

Ulterior, Tiberiu povestește câteva amintiri din copilărie, legate de tatăl lui. Dar, pe lângă asta, aflăm și o poveste spusă de mama lui, tot legată de tatăl lui Tiberiu.

„Un bărbat, o fată, o insulă pustie” – o serie perfectă pentru relaxare și nu numai

Seria „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” este perfectă pentru relaxare, dar nu numai. Vă spuneam că este o carte extrem de complexă, după părerea mea. Are personaje interesante și o acțiune foarte vastă. Tiberiu mi se pare un personaj fascinant, pe care încerc să îl înțeleg. Deși mulți l-ar putea vedea drept un misogin fără sentimente, din perspectiva relațiilor pe care le are și a comportamentului său față de femei, eu îl percep ca pe un personaj intrigant, inteligent și ca pe o reflexie a realității noastre cotidiene.

Mai multe detalii despre carte nu vă dau, ci vă las să descoperiți singuri povestea lui Tiberiu și a Evei. În ceea ce mă privește, mă bucur că seria nu se încheie cu volumul 3 și aștept nerăbdătoare să aflu ce peripeții ne mai povestește Tiberiu, dar și cum se va încheia povestea lui cu Eva. Până atunci, dacă nu ați citit cartea, vă recomand să o faceți. Este o lectură perfectă pentru vară, pentru concediu, sau pentru când aveți voi nevoie de relaxare în compania unei cărți bune.

Detalii despre cartea „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” găsiți pe site-ul autorului Uirebit.

10 thoughts on “Un bărbat, o fată, o insulă pustie – Uirebit – vol. 3

  1. Draga Eva, imi sunt atat de dragi recenziile tale, incat nu m-as fi suparat nici daca mi-ai fi facut volumul praf si pulbere!
    Dar tu ai fost corecta: ai recunoscut ca sunt un geniu si, totodata, cel mai valoros scriitor roman in viata.
    (Aplauze in fundal)
    Sper sa fii la fel de incantata si de urmatorul volum. O sa apara peste 85 de zile.
    Cu respect,
    Uirebit

    1. Stii ca rad acum, da? :)))) Si numai din comentariul tau dovedesti ca iti meriti cu varf si indesat recenzia pozitiva! 🙂 Abia astept si urmatorul volum si ma bucur sa stiu ca mai este atat de putin timp pana apare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.