Ultimul dintre noi – Adelaide de Clermont-Tonnerre

ultimul dintre noi

Căutând cărți pe Libris, să văd cam ce aș mai putea citi (în afară de sutele de cărți necitite din biblioteca personală și zecile de cărți din wishlist-ul de pe site), am dat peste cartea „Ultimul dintre noi”. Inițial, mi-a sărit în ochi prețul, ca să fiu sinceră, abia apoi am citit descrierea cărții. Când am văzut că povestea este legată de cel de-al Doilea Război Mondial, nici nu am mai stat pe gânduri.

Deși nu știam ce așteptări să am de la această carte, trebuie să recunosc că a fost o surpriză plăcută. Povestea este una frumoasă și captivantă. Cartea prezintă o poveste de dragoste aproape imposibilă, din preajma anilor 1970, dar care este puternic influențată de cel de-al Doilea Război Mondial. Personajele sunt interesante și puternice, chiar dacă au fost momente, pe parcursul lecturii, când nu am reușit să le înțeleg gesturile și acțiunile.

Dar să vă spun puțin despre ce este vorba în cartea autoarei Adelaide de Clermont-Tonnerre. În primul rând, consider esențial să vă spun că romanul este povestit din două perspective. Capitolele se succed, când din prezent, când din trecut, astfel că, pe parcursul romanului, ni se conturează povestea, precum un puzzle ale cărui piese sunt așezate la locul lor, rând pe rând. Prezentul spune povestea de dragoste și are loc între anii 1969 – 1978, iar trecutul care apare povestit în capitolele integrate în povestea de dragoste are loc în perioada 1943 – 1950.

Ultimul dintre noi – povestea de dragoste

Werner Zilch a fost adoptat de mic și a trăit toată viața cu întrebări legate de părinții biologici. De ce l-au abandonat? Unde sunt? Cum arată părinții lui? Totuși, părinții adoptivi l-au adorat din prima clipă și i-au oferit tot ce și-a dorit. Pe de altă parte, Werner a profitat de trecutul lui „inexistent” pentru a-și crea o viață și o personalitate așa cum și-a dorit, fără a fi constrâns de anumite caracteristici sau cerințe.

Lucrează în domeniul imobiliar, alături de prietenul său, Marcus. În plus, are o soră, Lauren, pe care o ajută întotdeauna. Este nestatornic în relații, schimbă femeile cu o succesiune extrem de rapidă. Asta până când o vede pe Rebecca Lynch, fiica unei familii bogate și influente din Manhattan.

De îndată ce o vede pe Rebecca, Werner se îndrăgostește de ea. După câteva peripeții, cei doi încep o relație. Par cuplul perfect, se iubesc nespus de mult și se simt minunat împreună.

Lucrurile se schimbă în seara în care Werner este invitat acasă la Rebecca, pentru a-i cunoaște acesteia părinții. Din start, tatăl Rebeccăi îl respinge, îl tratează cu un aer superior și arată, prin toate mijloacele posibile, că nu îl vrea în preajma fiicei lui. Însă reacția cu totul neașteptată a mamei este cea care distruge cu adevărat relația celor doi. Aceasta se comportă ciudat la vederea lui Werner și îi destăinuie un lucru pe care l-a ținut secret. După acea seară, Rebecca dispare subit și Werner nu mai reușește să o găsească timp de un an de zile.

Nașterea lui Werner

În 1945, în timpul bombardamentului din Dresda, o femeie este găsită de soldați și dusă în Biserică, la medic, pentru a fi ajutată. Femeia a rămas fără picioare în timpul bombardamentului și este însărcinată. Medicul o ajută să nască dar, în ciuda încercărilor, nu reușește să îi salveze și ei viața. Ultimele sale cuvinte pentru medic au fost un îndemn privind copilul tocmai născut: „- Numele lui este Werner. Werner Zilch. Nu i-l schimbați. E ultimul dintre noi.”

De asemenea, Luisa, femeia găsită sub dărâmături, le spune soldaților să o găsească pe Marthe, cumnata ei, pentru a-i încredința copilul. Începe o adevărată căutare, pentru a o găsi pe Marthe, infirmiera. Vedem parcursul soldaților și al micuțului Werner.

Ultimul dintre noi – o carte extraordinară

Nu vă dau mai multe detalii despre carte, ci vă spun că este foarte interesant de urmărit firul narativ al romanului „Ultimul dintre noi”. Trecutul și prezentul se întrepătrund și se succed, pentru a forma imaginea de ansamblu. Pe măsură ce descoperim lucruri noi, ițele încurcate ale poveștii încep să se dezlege, iar noi începem să descoperim adevărul privitor la trecutul lui Werner.

În plus, descoperim de ce a plecat Rebecca și care este legătura din trecut, care îi împiedică pe Werner și Rebecca să fie fericiți împreună. Povestea este una surprinzătoare, captivantă și foarte bine construită. În plus, și scenele despre război sunt creionate excelent, reușesc să redea imaginea cruntă a oribilului eveniment.

„Orice culoare părea să fi dispărut din acel peisaj acoperit de zăpadă mânjită, prin care înainta un șir nesfârșit de siluete gârbovite. Lumea era în alb și negru.”

Așadar, vă recomand să citiți și voi cartea.

Cartea „Ultimul dintre noi” de Adelaide de Clermont-Tonnerre poate fi cumpărată de pe Libris.

7 thoughts on “Ultimul dintre noi – Adelaide de Clermont-Tonnerre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.