Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul – Matthew Mckay, Jeffrey C. Wood, Jeffrey Brantley

emoțiile

Ghidul practic de terapie comportamentală dialectică

Dacă aveți momente în care simțiți că emoțiile vă copleșesc și cădeți pradă impulsului dat de trăirile pe care le experimentați, trebuie să citiți cartea aceasta. „Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul” este o carte menită să îl ajute pe cititor să învețe cum să-și controleze emoțiile puternice. La scrierea acestei cărți au participat trei autori: doi profesori și un psihoterapeut.

Spre deosebire de alte cărți din colecția Psihopractica, de la Editura Herald, cartea de față este mai degrabă un „instrument” practic. În introducere, este clar menționat faptul că, fără a practica exercițiile descrise în carte, aceasta nu este de folos. Asta înseamnă că nu este suficient să citim cartea aceasta, ca pe o poveste, ca pe un roman de beletristică. Trebuie să ne acordăm timpul necesar pentru a pune în practică exercițiile și practicile menționate în carte.

Cartea „Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul” conține teorie și fișe de lucru, în care îți poți nota diferitele gânduri și emoții, așa cum se descrie înaintea fiecărei fișe.

Cum gestionăm emoțiile copleșitoare?

Ghidul practic este împărțit în zece capitole care dezvăluie patru aptitudini necesare pentru reducerea emoțiilor copleșitoare. Cele patru aptitudini sunt:

  1. Toleranța la suferință
  2. Prezența conștientă – mindfulness
  3. Aptitudinile de gestionare a emoțiilor
  4. Eficiența interpersonală

Pentru toleranța la suferință sunt rezervate două capitole ale cărții:

  • Aptitudini fundamentale pentru creșterea toleranței la suferință
  • Aptitudini avansate de creștere a toleranței la suferință: îmbunătățește clipa prezentă

Prezența conștientă este dezvoltată pe parcursul a trei capitole, aceasta fiind singura aptitudine căreia autorii i-au rezervat un capitol suplimentar față de cel despre aptitudinile fundamentale și aptitudinile avansate, cum au celelalte aptitudini. Iată care sunt capitolele destinate acestei aptitudini:

  • Aptitudini fundamentale de cultivare a prezenței conștiente
  • Aptitudini avansate pentru practicarea prezenței conștiente
  • Aprofundarea prezenței conștiente

Dacă ești copleșit de emoții, este esențial să înveți cum să le gestionezi. Pentru aptitudinea de gestionare a emoțiilor sunt dedicate următoarele două capitole:

  • Aptitudini fundamentale de gestionare a emoțiilor
  • Aptitudini avansate de gestionare a emoțiilor

Un alt pas important pentru a gestiona emoțiile este să înveți cum să te comporți în relațiile cu cei din jur. Aceste lucruri le poți deprinde din următoarele două capitole ale cărții:

  • Aptitudini fundamentale pentru eficiența interpersonală
  • Aptitudini avansate pentru eficiența interpersonală

Cartea se încheie cu un capitol care te ajută să îți creezi un plan de exerciții menite să țină emoțiile copleșitoare sub control. Acesta se intitulează „Îngemănarea aptitudinilor”.

Despre cartea „Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul”

Cum spuneam mai sus, această carte este, în fapt, un ghid practic. Teoria despre fiecare dintre aptitudinile necesare pentru a gestiona emoțiile copleșitoare este urmată de exerciții practice și fișe de lucru. Astfel, mi-ar fi imposibil să vă ofer prea multe detalii, fără a vă povesti pe larg cartea.

Totuși, este important să vă spun că mi s-a părut o carte deosebit de utilă. Pentru început, am citit-o simplu, fără să pun exercițiile în practică. Totuși, voi încerca să pun în aplicare diferitele metode descrise în această carte, întrucât am mare nevoie să învăț cu adevărat cum să îmi gestionez emoțiile puternice.

Cum îi spuneam mamei mele când citeam cartea, m-am regăsit în modelul de „așa nu” descris în multe dintre situațiile din carte. Știam și înainte multe dintre aceste aspecte negative ale comportamentului meu în relație cu emoțiile, cartea doar mi le-a confirmat.

Se pune, în special, accentul pe tehnicile de respirație. Așa cum probabil știți, diferitele tehnici de respirație sunt utilizate pentru a calma, a liniști sau a înfrunta un atac de panică, de exemplu. Însă aceste tehnici sunt folosite și pentru a ne gestiona emoțiile. În plus, fac parte din majoritatea celorlalte exerciții menite să ne ajute să ne gestionăm emoțiile.

Mai multe detalii despre cum puteți gestiona emoțiile copleșitoare vă las pe voi să descoperiți, cu ajutorul cărții „Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul”.

Cartea „Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul” poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Herald.

4 thoughts on “Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul – Matthew Mckay, Jeffrey C. Wood, Jeffrey Brantley

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.