Pacienta tăcută – Alex Michaelides

pacienta tăcută

Trebuie să recunosc că mi-am dorit să citesc cartea aceasta încă de când a apărut. Cu ajutorul celor de la Libris, am reușit să pun mâna pe bestsellerul Pacienta tăcută în această lună. Cred că știți deja că îmi plac foarte mult cărțile thriller, iar Pacienta tăcută este, exact cum scrie pe copertă, „Thrillerul perfect”.

Am exclamat Wow atunci când am terminat de citit Pacienta tăcută. Este un thriller pe care abia am reușit să-l las din mână, la nevoie. Pur și simplu, aș fi citit neîncetat, până ajungeam la ultimul cuvânt din carte. Asta deoarece povestea este atât de captivantă și de inedită, încât voiam cu orice preț să îi aflu deznodământul.

Pacienta tăcută este o carte care te ține în suspans și te face să creezi propriile scenarii. Pe parcurs, mi-am făcut o idee despre care ar fi adevărul din spatele poveștii așa-zisei criminale, care este pacienta tăcută. Trebuie să recunosc că finalul m-a luat prin surprindere, fiind total diferit față de orice mi-am imaginat eu pe măsură ce citeam. În mintea mea, am învinuit cu totul alte personaje pentru crima care a avut loc dar, nici măcar pentru o clipă, nu am reușit să deduc adevărul.

Cine este pacienta tăcută?

Alicia Berenson este acuzată că și-a ucis soțul, împușcându-l de cinci ori. Aparent, viața ei și a soțului ei, Gabriel, este una frumoasă. Cei doi par să se iubească și să se înțeleagă. Ea este artistă, pictează, iar el este fotograf. Însă tragedia începe în momentul în care poliția este alertată că din casa celor doi s-au auzit împușcături. Ajunși la fața locului, polițiștii o găsesc pe Alicia însângerată iar pe soțul ei, mort, legat de scaun.

Alicia nu mai vorbește în urma acestei scene, iar din cauză că nu le spune polițiștilor ce s-a întâmplat și datorită dovezilor care o incriminează, este declarată vinovată. Datorită diagnosticului pe care îl primește, Alicia este trimisă la spitalul The Grove.

În momentul în care postul de psihoterapeut de la The Grove se eliberează, Theo Faber își împlinește dorința, și anume, aceea de a o trata pe Alicia. Astfel, se angajează la The Grove. Acolo, lucrurile nu stau deloc bine, întrucât Alicia refuză să vorbească. În plus, Theo află că Alicia are și tendințe sinucigașe, motiv pentru care este sedată cu doze mari de medicamente.

Chiar și așa, Theo nu se dă bătut, ci încearcă cu orice preț să o trateze pe pacienta tăcută și să o ajute să vorbească din nou. Chiar dacă ea și-a ucis soțul, toți își doresc să afle care este motivul pentru care nu a mai vorbit niciodată de atunci.

Povestea lui Theo

În paralel cu povestea Aliciei, descoperim și povestea lui Theo. Acesta este căsătorit cu o femeie pe care o iubește. Însă, chiar când crede că totul este bine, descoperă că soția lui îl înșală. Cuprins de suferință și simțindu-se trădat, Theo începe să o urmărească pe Kathy, soția lui. În urma acestei acțiuni, Theo își confirmă bănuiala că soția lui are un amant.

Ce se întâmplă cu pacienta tăcută?

Dacă vă doriți să aflați ce se întâmplă cu pacienta tăcută și cum se termină povestea lui Theo, va trebui să citiți cartea. Alex Michaelides a reușit să creeze un thriller extrem de captivant, cu o poveste grozavă în spate și un final cu totul neașteptat. Pe mine m-a surprins în mod plăcut această carte și o recomand tuturor iubitorilor de thriller și nu numai.

Cartea „Pacienta tăcută” de Alex Michaelides poate fi achiziționată de pe Libris.

12 thoughts on “Pacienta tăcută – Alex Michaelides

  1. Am reusit sa bifez si eu Pacienta tacuta tot luna trecuta si chiar este unul dintre cele mai bune thrillere citite de mine pana acum. Sfarsitul pe mine m-a surprins. Nu am intuit nicio clipa ce si cum. Bun debutul autorului! Sper sa vina cu alte carti la fel de interesante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.