Un lucru absolut remarcabil – Hank Green

un lucru absolut remarcabil

Cartea Un lucru absolut remarcabil de Hank Green mi-a fost recomandată de prietena mea, Claudia, de la Drumul vieții. Adică, să spun că mi-a recomandat-o e prea puțin, practic, a insistat că trebuie să o citesc. Așadar, Claudia, îți mulțumesc pentru că ai insistat! Recunosc, dacă nu erau insistențele Claudiei, probabil nu aș fi citit cartea. Și rău aș fi făcut!

Spun asta deoarece cartea Un lucru absolut remarcabil este un must-read pentru toți cei care sunt prinși în vâltoarea internetului, pentru toți cei care au o anumită prezență în mediul online. Asta deoarece cartea este fix despre influența pe care o are internetul și rețelele de socializare asupra noastră, a tuturor. Autorul a creat o poveste care ne arată cum poate celebritatea online să schimbe o persoană. Practic, internetul și dependența de a fi în centrul atenției pe rețelele de socializare poate duce la o totală dezumanizare.

Cartea este foarte bună și te pune pe gânduri, având în vedere timpurile pe care le trăim. Majoritatea celor din generațiile tinere, dar nu numai, am ajuns să depindem într-o oarecare măsură de internet și de rețelele de socializare. Unii dintre noi ne desfășurăm mare parte din activitate online. Iar pentru noi, această carte chiar are de zis o poveste.

Un lucru absolut remarcabil – o carte despre celebritate câștigată rapid

Totul începe cu April May, o tânără bisexuală, în vârstă de 23 de ani. Într-o seară, când pleacă spre casă după muncă, încep să i se întâmple lucruri bizare și este nevoită să se întoarcă din drum. Dar, când se întoarce, un lucru îi atrage atenția: un fel de statuie înaltă de 3 metri, pe care nu o observase înainte.

Alarmată și entuziasmată, în ciuda orei târzii, își sună cel mai bun prieten, pe Andy. Acesta obișnuiește să filmeze podcasturi, astfel că este persoana ideală pentru a fi chemată la locul unui mister. Împreună, cei doi filmează un videoclip prin care îl prezintă pe ciudatul „soldat-statuie”, pe care April îl botează Carl.

Videoclipul ajunge în scurt timp viral, mai ales că se descoperă existența câte unui Carl în 64 de orașe de pe întreaga planetă. Totul este ciudat în legătură cu apariția lor, de la materialul din care par să fie construiți și până la modul în care au ajuns amplasați fiecare în locul lor.

April și prietenii ei, Andy și Maya, încearcă să dezlege misterul. În plus, April și Andy devin celebri, prin faptul că tatăl lui Andy este avocat și a dat în judecată toate televiziunile care le-au preluat videoclipul fără a le cere permisiunea. De asemenea, cei doi devin și extrem de bogați.

Datorită celebrității brusc dobândite, cei doi prieteni sunt automat preluați de către o agenție de impresariat. April începe să apară tot mai des la televiziuni, să dea interviuri, iar lumea o recunoaște pe stradă. Iar cu cât devine mai cunoscută, cu atât își dorește mai multă recunoaștere și celebritate.

„Eram dependentă ca un drogat de atenție, de revoltă și de febra implicării în ceva atât de măreț, dar, mai presus de orice, eram dependentă, pur și simplu.”

Ce sau cine sunt Carlii?

În urma numeroaselor cercetări și supoziții, se pare că statuile respective sunt, de fapt, extratereștri. Împreună cu Miranda, o specialistă în știința materialelor, descoperă că acei Carli cer trei elemente: iod, americiu și uraniu. Așadar, April și Miranda decid să se întâlnească și să îi ofere unui Carl elementele cerute.

Când i le oferă, un lucru straniu se întâmplă, dar nu numai Carl Hollywood pățește lucrul respectiv, ci toți Carlii din lume. Ulterior, oamenii, începând cu April, încep să aibă un anumit Vis. Acesta ajunge recunoscut drept Visul și tot mai mulți oameni încep să îl aibă. Aparent, oamenilor li se cere să elucideze un mister, pentru rezolvarea căruia sunt nevoiți să coopereze.

Există diverse secvențe în Vis și prin rezolvarea unor „misiuni”, oamenii obțin coduri. Dar cum pot să le descopere pe toate și dacă vor reuși să rezolve acest puzzle dat prin intermediul Visului, veți descoperi singuri.

Cât de departe mergi cu celebritatea?

Dincolo de povestea despre Carli, cartea Un lucru absolut remarcabil pune accentul pe celebritatea online. April May devine din ce în ce mai dependentă de această celebritate și ajunge să își construiască un „brand” așa cum consideră ea că i se potrivește. Atunci când vorbește despre ea, pare să existe două April May – fata obișnuită, simplă de dinainte de Carli și vedeta recunoscută de toată lumea, care are păreri despre orice și încearcă să îi convingă pe oameni că acești Carli au venit cu intenții bune pe Pământ.

„Singurul lucru pe care nu-l anticipasem era că, în timp ce cream brandul „April May”, cream, în mare parte, și o nouă versiune a mea. Te poți preface numai până la un punct înainte să devii cu adevărat ceea ce te prefaci a fi.”

Așadar, cartea urmărește nu doar parcursul personajelor în dezlegarea misterului care îi învăluie pe Carli, ci și parcursul lui April May prin celebritatea online. Și, tocmai din acest motiv, cartea este cu adevărat remarcabilă, exact ca și titlul ei, iar toți cei care au legătură cu mediul online ar trebui să o citească.

Cartea „Un lucru absolut remarcabil” de Hank Green se poate cumpăra de pe site-ul Grupului Editorial Corint.

10 thoughts on “Un lucru absolut remarcabil – Hank Green

  1. Ma bucur ca ai tinut cont de recomandarea mea. Pur si simplu m-a impresionat carte asta. Atat de desprinsa din realitate! Cred ca ar trebui s-o citeasca si cei care nu au o asa mare legatura cu mediul online cum avem noi. Cartea este si despre manipulare printre altele 😉

    1. Da, categoric! Merita citita de catre oricine, eu am pus accentul pe cei care au legatura cu mediul online, pentru ca acestia chiar ar trebui sa o citeasca. Nici restul nu sunt “scutiti”, totusi. 😛

  2. Am cartea acasă, deși nu am ajuns încă la ea. Să îți mai spun că recenzia ta mă face să regret că încă nu am citit-o și că am lăsat-o atât de mult să aștepte pe rafturile bibliotecii?! Tare faină recenzia ta, felicitări! <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.