#VineBARZA cu un miracol de copil mult așteptat

De când mă știu, mi-am dorit întotdeauna să am copii, sau măcar unul. Era cea mai mare dorință a mea. Iar când relația mea cu Norbi a devenit una serioasă, dorința de a avea un copil a devenit mai mult de atât, s-a transformat în scopul nostru comun. Amândoi visam să fim părinți. Cuvântul „bebe” se desprindea de pe buzele lui în fiecare zi, iar eu râdeam când îl auzeam. Râdeam de bucurie că ne doream același lucru și de speranță că, într-o zi, visul nostru se va împlini.

Începutul poveștii

La 18 ani am fost diagnosticată cu boala Basedow Graves. De altfel, boala mă „chinuia” de cel puțin 7 ani, dar nicio analiză nu a scos la iveală suferința mea. Știam că nu mă simt bine și atât. Abia atunci, datorită bunicii mele, s-a descoperit cauza stărilor mele de rău. Am început tratamentul, dar fără efect. După aproximativ doi ani, am schimbat medicul endocrinolog.

Noua doctoriță părea foarte bună, explica mult și vorbea frumos. La scurt timp după ce am început să umblu la noua doctoriță endocrinolog, am început relația mea cu Norbi. Aveam 21 de ani pe atunci, dar am știut de la început că vom rămâne împreună. Ceea ce la început a părut o glumă, a devenit dorința noastră cea mai arzătoare: să avem un copil. Nu visam la carieră, nici măcar la nuntă, așa cum își doresc toți tinerii. Ne doream un copil și atât.

Pot avea copii?

Însă, cu boala mea, nu știam dacă visul nostru poate deveni realitate. Multe persoane îmi spuneau că, din cauză că sufăr de probleme la glanda tiroidă, nu voi putea avea copii, poate niciodată. Așadar, am început să insist la doamna doctor la care umblam în acea vreme. Aproape la fiecare control, singura mea întrebare era dacă pot avea copii. Nu dacă am voie, dacă pot. Răspunsul venea, de fiecare dată, negativ. Ba mai mult, îmi dădea exemple de paciente care umblau la dânsa și încercau de luni sau ani să rămână însărcinate, fără succes, însă.

După fiecare control, visul meu să năruia tot mai mult. Trecuseră luni de relație și nu primeam niciodată o veste bună. Mereu aceeași poveste, același răspuns: nu poți avea copii. Ajunsesem să fiu foarte tristă, dar și să mă împac cu ideea, oarecum. Împreună cu Norbi, începusem chiar să dezbatem posibilitatea de a adopta un copil, la un moment-dat, dacă nu vom avea noi unul.

Testul Barza

Revelionul 2010 l-am petrecut în apartamentul închiriat, unde locuiam împreună cu Norbi. Am invitat mai multe persoane și urma să ne simțim bine. Doar că eu m-am simțit extrem de rău. Nici măcar nu am bănuit de ce. Încet-încet, pe măsură ce treceau zilele, începeau să îmi apară diverse stări ciudate. Îmi era sete în permanență, simțeam foarte puternic mirosurile și mi se făcea poftă la mirosurile de mâncare.

Nu am fost pofticioasă niciodată, dar, gătind tocănița, mi se făcea atât de poftă de la miros, încât, până terminam de preparat, îmi era rău de la poftă. Într-o zi, stând cu colegii de muncă la fumoar, am simțit miros de… frezii! (Ca să înțelegeți, freziile sunt florile mele preferate) În ianuarie!

Punând cap la cap toate simptomele, am intrat la bănuieli, cum că s-ar putea, totuși, să vină Barza. După muncă, împreună cu o colegă cu care mă înțelegeam tare bine, am mers la farmacie și am cumpărat un test de sarcină Barza. Am mers amândouă acasă la mine și, deși instrucțiunile cereau să faci testul dimineața, înainte să bei lichide, nu am mai rezistat de răbdare și am făcut testul atunci.

Pe test s-a înroșit doar o liniuță. Totuși, și a doua era vizibilă, foarte-foarte slab. Atât de slab, încât eu am fost singura care am văzut-o. Când a ajuns Norbi de la muncă, i-am arătat testul și, la fel ca și colega mea, a zis că nu sunt însărcinată.

#VineBARZA

A mai trecut cam o săptămână-două de la eveniment și am zis să refac testul. De data aceasta, am fost cuminte și am urmat instrucțiunile. Dimineața, înainte să mă pregătesc pentru muncă, am luat testul cu mine la baie. Norbi încă dormea, fără să știe că somnul lui nu avea să mai dureze prea mult.

Am urmat instrucțiunile și, de îndată ce am ridicat testul, ambele liniuțe au devenit roșii. Un roșu intens, puternic, care mi-a dat emoții la fel de puternice. Nu pot descrie în cuvinte sentimentul care m-a încercat în acel moment: uimire amestecată cu o bucurie enormă. Țopăind, am mers în cameră și am început să urlu: „Vom avea un bebe!”. Norbi, încă amețit de somn, nu reușea să înțeleagă ce am pățit.

Când bucuria de a avea un copil se transformă în panică

Acum urma greul: să ne înștiințăm familiile că vom avea un copil. Nefiind căsătoriți, îmi era teamă de reacția tatălui meu, care a fost întotdeauna un om mai sever, cel puțin în familie. Ei bine, nu o să vă spun mai multe, decât că tatăl meu a fost persoana care s-a bucurat cel mai tare la auzul veștii că va deveni bunic!

După ce am dat vestea familiei, a venit momentul să îi spun și doctoriței care se ocupa de tratamentul meu. În momentul în care i-am spus vestea, a început să urle și să se panicheze. Mi-a spus că nu aveam voie să rămân însărcinată. Asta, cu tot cu exemplele de „nu poți” pe care mi le dăduse înainte. Aparent, ea îmi spunea că nu am voie, cu toate că exprimarea și exemplele fuseseră total greșite și în afara contextului.

Iar momentul în care a venit „verdictul” doctoriței a fost și momentul în care am decis că trebuie să îmi schimb, din nou, medicul. Asta deoarece singura soluție a doctoriței a fost să fac avort. După spusele ei, avortul nu era o opțiune, în cazul meu, ci o obligație. Asta deoarece, după cum spunea, „vei naște un copil cu malformații la inimă și creier”. (Ca o paranteză, mi-aș dori să îmi vadă acum fetița!)

Sarcina a reprezentat cele mai frumoase luni din viața mea de până atunci

Vorbele doctoriței ne-au pus pe gânduri. Totuși, ne-am dorit mult prea mult un copil, ca să renunțăm atât de ușor la acest vis. Așadar, înarmați cu dorința arzătoare de a naște copilul și cu mult optimism, am ignorat total sfatul dânsei. Și bine am făcut! Aș fi ucis un copil perfect normal și sănătos.

Sarcina a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea de până atunci. Am avut cea mai ușoară sarcină posibil. Fără grețuri matinale, fără pofte care să îl trimită pe Norbi în miez de noapte prin magazine și lipsită de orice fel de probleme. Am fost o graviduță fericită, radioasă și care s-a simțit perfect timp de 9 luni! Iar Denisa a fost miracolul nostru, încă din prima clipă când s-a instalat în burtica mea.

M-am bucurat de o sarcină cu adevărat frumoasă, din toate punctele de vedere. Iar cele mai frumoase luni au fost cele de după 4 luni de sarcină, când Denisa a început să își facă simțită prezența. Se mișca, era deosebit de energică iar uneori lovea atât de tare, încât zâmbeam, involuntar, la gândul că o simt. Asta ca să nu vă mai spun că a avut o legătură specială cu Norbi, încă de pe atunci. În momentul în care el vorbea, Denisa începea să se agite în locșorul ei protejat.

Iar când am terminat de pregătit camera pentru ea, am pus mâna pe burtă, am privit la ea, și am zis: „Gata, acum poți veni!”. A venit a doua zi, la termen de 36 de săptămâni.

Așadar, pentru noi Barza a fost cea care ne-a dat cea mai frumoasă veste!

*Disclaimer: am foarte puține poze din timpul sarcinii, majoritatea fiind de la cununia civilă. În articol, vedeți poză de la cununia civilă, care a avut loc cu o lună și o zi înainte de nașterea Denisei, o poză de la festivitatea de absolvire a surorii mele, unde aveam sarcina de 5 luni și jumătate și o poză de la externarea din spital.