Hanoracul tău – Cristina Oțel – recenzie

hanoracul tău

Cristina Oțel este una dintre autoarele pe care le citesc cu drag. Deși cărțile ei sunt destul de triste, are un stil impresionant de a scrie poveștile. Romanul „Hanoracul tău”, la fel ca și „Felinare stinse” este unul despre adolescenți. Însă, în ciuda subiectului trist, Cristina are un stil liric de a scrie romanele, un stil care nu are cum să te lase impasibil la poveste. Poveștile ei au o oarecare muzicalitate, dată, probabil, și de cuvintele pe care autoarea alege să le folosească.

Personal, am simțit cartea aceasta ca pe o combinație între un tablou și muzică. Știu că poate o să vi se pară ciudat și nu veți înțelege la ce mă refer, însă exact acest sentiment mi l-a trezit romanul „Hanoracul tău”. Modul în care Cristina alege cuvintele și creionează întreaga poveste este o adevărată artă, de aceea îmi este atât de ușor să îi compar romanul cu muzica și cu pictura. Cartea Cristinei se citește cu sufletul, se simte și se trăiește.

Dacă tot am comparat romanul „Hanoracul tău” cu o pictură, trebuie să spun că tabloul creat de autoare este unul în culori închise, un tablou sumbru. Personajele trec prin emoții negative puternice, au de înfruntat atacuri de panică îngrozitoare și au de ales dacă vor să continue lupta cu starea lor sau să se lase cuprinși de brațele disperării și să pășească, încet și sigur, spre moarte.

Cartea are două personaje principale: Anastasia și Mihail. Fiecare capitol este povestit din perspectiva unuia dintre cei doi. Astfel, reușim să descoperim povestea din două puncte de vedere.

Ce ascunde hanoracul tău?

Anastasia este o adolescentă a cărei mamă a plecat la muncă, în străinătate. La un timp după ce și-a părăsit familia pentru a-i asigura fiicei un trai mai bun, mama Anastasiei își anunță soțul că nu se mai întoarce la el.

„A mea cu siguranță nu și-a dus la îndeplinire această dorință, de a-mi asigura bunăstarea. Cel mai trist din povestea începută în urmă cu câțiva ani este deznodământul: eu ajungând să îmi amintesc de ea doar când tata îmi plesnește carnea. Ar fi perfect să-mi amintesc momentele trăite împreună, să le prețuiesc, dar caverna în care fusesem aruncată nu-mi permite.”

Este momentul în care atitudinea lui față de Anastasia se schimbă radical, în rău. Începe să bea, iar atunci când este beat, Anastasia îi cade victimă, asupra căreia își varsă frustrările și supărările.

„Este un monstru și o figură paternă. Dincolo de furie și de gândurile negre pe care i le port, urechile mele își amintesc glasul împăciuitor cu care-mi striga numele.”

Din cauza bătăilor primite, Anastasia se retrage în carapacea ei, devine tăcută și retrasă. Dar tocmai din acest motiv, ajunge batjocura colegilor. Toți o resping și o înjosesc, ori de câte ori au ocazia. Pentru a-și ascunde urmele de pe mâini și corp, poartă întotdeauna un hanorac lung și larg.

Mihail – un alt adolescent cu probleme

Mihail este colegul de clasă al Anastasiei. Provenind dintr-o familie dezorganizată, Mihail știe foarte bine ce înseamnă suferința și atacurile de panică. A trecut prin numeroase traume emoționale și a învățat să se descurce fără grija părinților biologici. A fost crescut de bunică, de fratele mai mare – Adrian – și de mama Sorinei – logodnica lui Adrian.

Întâmplarea face ca Anastasia să locuiască în același bloc cu bunica lui Mihail. Astfel, cei doi ajung să petreacă mai mult timp împreună. Deși Anastasia nu îi dezvăluie secretele ei, Mihail ajunge să o surprindă în câteva episoade de atacuri de panică. Înțelegând pagubele pe care aceste atacuri le pot produce, Mihail vrea să o ajute pe Anastasia să treacă peste toate greutățile. Dar asta nu e deloc ușor, din cauza fetei, care nu se lasă descusută de secrete.

Prietenie, emoții, suferință

Între Anastasia și Mihail se creează o oarecare legătură. Prietenie, poate chiar un început de iubire, dar, cu siguranță, înțelegere reciprocă. Fiind amândoi victime ale suferinței cauzate de părinții inexistenți, cei doi se înțeleg mai presus de cuvinte.

Anastasia respinge, însă, îndemnurile lui Mihail de a cere ajutor specializat pentru a trece peste problemele ei. În schimb, acceptă ajutorul lui și se simte bine alături de el, de Sorina și Adrian. Acolo, simte că a găsit familia pe care nu a avut-o în ultima perioadă.

Cum se va termina povestea celor doi veți afla doar citind cartea „Hanoracul tău”. Eu o recomand tuturor cititorilor cărora le plac romanele despre adolescenți și/sau dramele. Este o carte deosebită, care dezbate subiecte de actualitate.

Ca un P.S., vă las un fragment care mi-a ajuns la suflet, din cauză că exprimă exact aceleași sentimente pe care le am eu pentru bunica mea – cu excepția faptului că bunica mea nu este bolnavă:

„Bunica este bolnavă și, într-o zi, ne vom trezi fără a avea pe cine să mai vizităm. Nu voi avea pe cine să strig Băbuță. Toate culorile mele pastelate, imprimate pe pânză, se vor degrada. Voi picta urât și lacrimile înfrânate momentan o să distrugă rezultatul final, îmbibându-l în prea multă apă. Sunt prea mare să cred că ea o să-mi fie alături pentru o eternitate, dar prea mic s-o las să-mi scape printre degete.”

Cartea „Hanoracul tău” de Cristina Oțel poate fi comandată de pe site-ul Editurii Quantum Publishers.

14 thoughts on “Hanoracul tău – Cristina Oțel – recenzie

  1. Minunat ai vorbit despre cartea asta, felicitări! <3 Am citit doar acest roman de la autoare, dar clar va urma curând și „Felinare stinse”. Îmi place cum abordează temele extrem de sensibile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: