Cum am înlocuit hainele negre cu haine roz

cum am înlocuit hainele negre cu haine roz

În trecut, am mai avut o tentativă să vă povestesc despre trecerea mea de la hainele negre la cele colorate, inclusiv roz. Acum, văzând un răspuns la tag la Adriana Ivan, de la Totdespre.ro, mi-am reamintit și am zis să vă povestesc.

Sunt sigură că mulți dintre voi ați avut diverse etape și stiluri, de-a lungul timpului. Iar adolescența este, cu siguranță, una dintre perioadele în care toți am avut propriile noastre „rebeliuni”. Ei bine, „rebeliunea” mea se traducea în haine negre. Sora mea era veșnic îmbrăcată în roz, din cap până în picioare. Blondă, cu părul (extra) lung și îmbrăcată în roz, îi spuneam mereu că seamănă cu o păpușă Barbie. Eu, în schimb, eram mai mult… Morticia Adams. Doar că fără părul negru – ăsta l-am avut acum un an.

Se ruga mama de mine să renunț la hainele negre, dar eu nu și nu! Nu am fost emo și nici chiar rockeriță declarată (deși, recunosc, muzica rock a fost întotdeauna printre preferatele mele), dar eram complexată. Da, da, ați citit bine! Am avut întotdeauna complexe din cauza înfățișării mele. Faptul că acum am început să afișez poze cu mine este un mare miracol!

Nu am fost slabă niciodată și mi se părea că dacă port doar negru, nu se vede chiar așa de tare că sunt mai… plină (asta ca să nu zic grasă). Nu am fost genul de fată care să vadă că are burtă chiar și dacă nu are, eu chiar nu eram slabă! Iar la înfățișarea mea a contribuit boala de care sufeream – Basedow.

Două operații finalizate cu succes… aproape!

Știu, poate unii dintre voi vor spune că boala este întotdeauna o scuză. Ei bine, nu și în cazul meu. Ba chiar când prietenele îmi spuneau să nu mă mai simt prost pentru cum arăt, pentru că am o boală de tiroidă care m-a făcut așa, răspunsul meu era că nu îmi scrie asta în frunte. Perfect adevărat, nici nu mi-a scris vreodată pe frunte că sufăr de o boală a tiroidei. Acum, îmi scrie chestia asta mare și lat pe gât. Ce, nu ați observat? Da, da, am ditamai „colierul” permanent la gât.

După ani de tratamente eșuate și amânări din cauza fricii, am ajuns la operație. La opt luni după ce am născut, am fost obligată să mă operez de tiroidă. Complicații au apărut și în timpul cezarienei, am aflat de la o asistentă a doua zi că era să mor pe masa de operație. După spusele ei, s-au chinuit o jumătate de oră să mă țină în viață, după ce am născut.

Așadar, după opt luni de la operația de cezariană, m-am îndreptat cu mari emoții, spre o altă operație, cea în urma căreia urma să rămân fără glanda tiroidă. V-am spus deja că am amânat operația asta câțiva ani. Așadar, am mers când deja situația era destul de agravată. Glanda tiroidă îmi era lipită de toate cele de prin gât, inclusiv corzile vocale. Medicul s-a mirat că nu mă sufocasem în somn sau înecasem cu mâncare, înainte să ajung la operație.

Așa se face că, în loc de o operație de 15 minute, a mea a durat vreo 45. Și tot așa se face că m-am trezit pe masa de operație, fapt ce a dus la formarea unui hematom care apăsa pe trahee.

Ups, vine și a treia operație!

Operația a fost încheiată cu succes… aparent! M-am trezit în cameră, după anestezie, am vorbit, chiar. Dar, la un moment-dat, am simțit că mă sufoc. A venit medicul de gardă, m-a văzut și a zis să nu mă panichez, că e totul în regulă. Am crezut-o, asta până când mi s-a întunecat totul și am crezut că atât mi-a fost. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că, în timp ce totul s-a înnegrit în fața mea, m-am rugat să nu mor, ci să mă readucă la viață, să pot să-mi cresc fetița.

Au reușit, pentru că medicul a venit urgent și m-a intubat. Mi-au făcut un ecograf, în urma căruia mi-au descoperit hematomul despre care vă spuneam anterior. Dar a trebuit să intru din nou în operație. Așadar, în loc de o operație, am suferit două într-o singură zi. Iar noaptea care a urmat a fost una de coșmar, despre care nu o să vă povestesc. Vă spun doar atât: m-am rugat toată noaptea, cum nu m-am rugat niciodată în viața asta. Au fost momente în acea noapte când eram sigură că nu ajung dimineața, ci răsăritul mă va găsi alături de bunicul meu, proaspăt plecat la Ceruri de vreo 3 luni pe atunci.

Și vine revelația: nu mai vreau hainele negre, vreau haine roz!

După ce am trecut prin 3 operații în 8 luni și am fost de două ori în pragul trecerii Dincolo, am avut revelația privitoare la hainele negre. Erau, de acum, prea „îndoliate” pentru mine. Poate o să vi se pară o chestie siropoasă ce vă povestesc, dar asta a fost ce am simțit în acele momente.

Simțeam că mi-a fost redată șansa la viață și trebuia să mă bucur de asta. Astfel, am decis că nu mai voiam să port hainele negre pe care le adoptasem în stilul meu în ultimii ani. Ca să „sărbătoresc” această șansă la viață, am decis să port haine colorate, cât mai colorate! Așa am ajuns să am în garderobă o mulțime de haine roz, albastre, galbene și verzi.

Acum am reintrodus și hainele negre în garderoba mea, dar nu am încetat să port nici haine colorate. Voi ce culori purtați și care sunt motivele pentru care alegeți anumite culori la haine?

6 thoughts on “Cum am înlocuit hainele negre cu haine roz

  1. Deși cunosc povestea, am citit cu lacrimi în ochi. Eu nu are rost sa iti spun ce haine port pentru ca ai amintit și tu în articol. Rozul rămâne culoarea mea preferata, dar port haine în toate culorile posibile. Depinde mult și de starea pe care o am.

  2. Of, imi pot imagina cat de greu ti-a fost sa treci prin toate astea. Dar esti puternica si ai trecut cu brio. Si acum porti si haine colorate. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: