Azi vin cu flori și-ți scriu o scrisoare

Dragă tată,

Ți-am adus iar flori. Sunt atât de frumoase, mi-ar plăcea să le vezi, să observi că le-am ales pe cele mai frumoase dintre toate! Știu, nu te-ajută și nu te-ncălzesc. Nici pe mine. Mi se pare atât de impersonal locul unde ești, atât de trist și sec și gol… încât un buchet de flori nu poate schimba cu nimic acest fapt. Și tocmai pentru că e atât de impersonal,  prefer să-ți scriu o scrisoare.

Să știi că m-am obișnuit cu gândul că tu nu mai ești, chiar dacă nu îmi place. Cumva, în gândurile mele, faptul că existai a fost înlocuit cu inexistența ta. Nu o să te mint, am trecut peste dispariția ta dintre noi, ba chiar multe lucruri s-au schimbat în bine. Și totuși, n-aș putea spune că nu îmi lipsești.

Dintre toate amintirile pe care le am cu tine, cel mai des îmi revine în minte ultima oară când te-am văzut. Erai atât de slab și de pierdut! Veneam prea rar acasă și știu că am greșit, dar tu m-ai înțeles mereu și ai știut de ce nu vin mai des. Și, totuși, când m-ai văzut din nou, după câteva zile de când plecasem, te-ai bucurat.

Ultima oară…

De fiecare dată când îmi revine această amintire în gând, te văd din nou: fața ți s-a luminat, de parcă ai fi văzut cel mai bun lucru din viața ta. Ai exclamat: „Ai venit!” și bucuria ți s-a citit din glas. Știu că am fost preferata ta, am auzit asta de atâtea mii de ori în viața asta, încât nu aș putea uita, nici dacă aș vrea. Și nu sunt de acord! Niciodată nu mi s-a părut corect față de frații mei. A fost total greșit și, tocmai de aceea, nu am reușit niciodată să mă bucur de acest statut.

Dar bucuria ta atunci când m-ai văzut ultima oară mi-a rămas balsam în sufletul pustiit de neființa ta. Ți-am luat mâna în mâinile mele și am mângâiat-o. Nu voi putea uita vreodată acea atingere, a mâinii tale atât de lipsite de viață și de speranța de a-și mai reveni cândva. Acea atingere a mâinii care mi-a adus aminte, atunci, de mâinile mamei tale, dinainte să plece. Iar când am văzut-o așa, când am simțit-o atât de slăbită la atingere, am știut că vei pleca și tu.

Mi-ai vorbit… erai trist, știai deja că nu vei mai părăsi camera de spital, că nu vei mai reveni niciodată acasă. Ultima discuție mi-a rămas întipărită bine în memorie și o redau în gând adeseori, atunci când îmi e dor, atunci când mă cert cu Divinitatea sau cu amintirea ta. Atunci, în ultimele zile, ai fost revoltat pentru situația ta, încercai să găsești vinovați pentru starea în care ai ajuns. Te-am ascultat și ți-am dat dreptate, am încercat chiar să te încurajez, deși știam și eu, știai și tu, că sfârșitul era mai aproape decât puteam gândi.

Acceptă-mi această scrisoare

Știi cât de greu mi-a fost, ca timp de trei ani, să încerc să te încurajez că vei fi bine? Să-ți spun, de fiecare dată, că poate va apărea o soluție și te vei vindeca? Te-am iubit, tată, dar am urât modul în care i-ai permis bolii să te acapareze, am urât faptul că nu ai luptat pentru viața ta.

De ce am ales să-ți spun toate astea într-o scrisoare? Pentru că e singurul mod în care știu să mă exprim: prin scris. Iar tu ai susținut întotdeauna pasiunea mea pentru scris, m-ai încurajat chiar și atunci când nimeni nu credea că voi reuși în acest sens. Iar pentru asta, nu pot decât să-ți mulțumesc, deși tardiv.

Așadar, acceptă-mi scrisoarea, alături de cele mai frumoase flori pe care le-am găsit. Sunt lalele, deși tu-mi aduceai întotdeauna garoafe, la orice sărbătoare. Au fost preferatele mele, dar nu le mai pot privi… nu fără să îmi aduc aminte de tine.

Poate îți voi mai scrie o scrisoare, cândva, sau poate nu. Îți voi aduce flori, deși tu nu mai ești aici, acolo… și mă întreb, uneori, unde ești. Dar, despre asta, poate voi scrie altădată. Acum te las, cu speranța că, oriunde ai fi, ești bine și ești împăcat văzând cum suntem noi.

Cu drag și dor,

fiica ta

Cuvintele de luni

Articolul face parte din acțiunea Cuvintele de luni, care  este un îndemn adresat tuturor bloggerilor care nu se sfiesc din a da frâu liber creativității. Cuvintele de luni este îndemnul de a scrie din plăcere și din respect pentru cuvânt.

În cadrul acestei acțiuni, în fiecare luni vor fi propuse câteva cuvinte. Pornind de la acestea, oricine dorește poate scrie un text pe blogul propriu (poveste, poezie, orice). Aveți timp o săptămână să creați un text pornind de la cuvintele date. Puteți scrie exact așa cum simțiți.

Pentru azi, cuvintele de la care am pornit au fost: atingere, scrisoare, flori.

Și alte colege bloggerițe au pornit în această inițiativă. Textele lor le găsiți aici:

Dincolo de timp

Flori puse la păstrat

Atingerea florii de mac

Scrisori de dragoste

Născocire

Întâia poveste de neadormit

O tâmplă rezemată de o petală de floare

Doamna Miau și Gașca din Cartierul Nou- capitolul 3