Casa activă pentru o viață sănătoasă și fericită

Până cu mai puțin de un an în urmă, locuiam într-un apartament mic, cu două camere, slab luminat și amplasat într-o zonă teribil de poluată. Nu o dată am ajuns la medic, cu diverse simptome, pe care nu știam pe seama a ce să le pun. Aparent, eram perfect sănătoasă. Și, totuși, nu puteam respira. Am decis să vindem apartamentul și să ne luăm o casă, în schimb. Zis, și făcut. Într-adevăr, de când ne-am mutat la casă, simptomele respective au dispărut, ca prin minune.

E adevărat că viața la casă este mult mai bună pentru noi, dar și aici, ar încăpea îmbunătățiri. Când încep să vină facturile – gaz, electricitate – și ne gândim și la lemnele pe care trebuie să le cumpărăm, ne ia durerea de cap, zău! Adevărul este că ne place confortul, căldura și bunăstarea de acasă. Dar, când ne calculăm și ultimii bănuți pentru achitarea facturilor, parcă simțim că trăim degeaba.

Ne-am propus ca, începând cu acest an, să călătorim mai mult. Dar putem? De unde?! Când ne gândim că la vară trebuie să cumpărăm lemne, pentru a putea încălzi corespunzător bucătăria și o cameră, ni se năruie și ultima speranță la concediu. De ce zic de lemne, când mai sus vă vorbeam despre factura la gaz? Pentru că noua noastră casă are încălzire pe gaz în trei dintre camere și baie, și încălzire cu lemne într-o cameră și bucătărie. Iar apa caldă este prin boiler și robinet instant, așadar, apare pe factura de electricitate.

Un prim pas spre casa activă

Vă spuneam la început despre simptomele neplăcute pe care le aveam când locuiam la apartament. Ei bine, în timp s-a adeverit că erau cauzate de spațiul în care locuiam. Din câte se pare, organismul meu nu aprecia aerul din apartament, spațiul mic și lumina slabă care se revărsa prin micuțele geamuri.

Chiar dacă la noua casă, lucrurile sunt mai bune, există întotdeauna loc de „mai bine”, cum e vorba românului. De aceea, tot gândindu-mă la facturile mari pe care le avem de plătit și la modul în care este construită casa pe care am cumpărat-o, am început să mă interesez despre posibilitatea unei locuințe mai potrivite pentru sănătate și, desigur, pentru buzunar.

Trebuie să recunosc că aceste gânduri care nu-mi mai dau pace sunt și rezultatul unor discuții cu sora mea și cu unul dintre frații mei. Asta pentru că amândoi au început să-mi povestească despre alimentarea energetică a locuinței cu ajutorul panourilor solare. Desigur că prima mea reacție a fost una de reticență.

— Dar de unde bani de panouri solare, dragii mei? Mă bucur că am reușit să mă mut din apartamentul ăla mic, la casă.

— Stai că nu e chiar așa, mi-au zis amândoi. O să vezi că, în timp, îți amortizezi investiția.

— Păi, da, în timp. Dar până atunci?!

— Vei vedea, va fi mult mai bine, continuau ei să mă încurajeze.

Casa activă – șansa la o viață mai bună

Trebuie să recunosc, discuțiile cu ei m-au pus pe gânduri. Iar când am aflat despre conceptul de casă activă, am început să mă documentez despre ce înseamnă asta. Și, trebuie să recunosc, ceea ce am aflat despre acest concept – care deja este implementat – m-a încurajat să visez la o viață mai bună.

Casa activă este menită să ofere locuitorilor ei un mediu de viață sănătos, confort sporit și funcționalitate. Desigur, nu este exclus nici esteticul, întrucât în cadrul unui proiect de casă activă, se are în vedere realizarea unui design modern, contemporan. Astfel, dacă reușim să construim o casă activă, ne putem bucura de casa visurilor noastre, din toate punctele de vedere: și ca aspect, dar și ca funcționalitate.

Așa cum vă spuneam la început, apartamentul în care am locuit era amplasat într-o zonă deosebit de poluată. Ei bine, din păcate, poluarea este una dintre cele mai mari probleme actuale ale omenirii. Ne confruntăm cu poluarea la nivel mondial și, dacă nu luăm măsuri urgente, vom avea de suferit cu toții. Una dintre măsurile pe care le putem lua pentru a reduce nivelul poluării constă chiar în construirea unor case active. Asta deoarece o casă activă are un impact pozitiv asupra mediului înconjurător.

O casă activă este construită optimizat, începând cu materialele utilizate pentru ridicarea casei. Astfel, se dorește maximizarea confortului și funcționalității și eficientizarea energetică a casei. În acest scop, sunt utilizate energii regenerabile și soluții naturale pentru a realiza sistemele de încălzire și răcire a locuinței.

Casa mea activă pentru o viață mai bună

casa activă
casa activă

Documentându-mă despre casa activă, am descoperit că aceasta are ferestre de dimensiuni mari. A fost printre primele aspecte care mi-au captat atenția asupra casei active. Asta deoarece simt întotdeauna nevoia de cât mai multă lumină. Dacă nu există lumină în casă, mai ales lumină naturală, mă simt bolnavă, lipsită de energie și chiar tristă. De aceea, ferestrele mari sunt, deja, un bonus pe lista de „Da” pentru casa activă. În plus, este un lucru știut că lumina naturală contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate.

Un alt aspect al casei active este faptul că spațiile interioare sunt concepute astfel încât încurajează un climat sănătos. Acest lucru se obține prin instalarea diverselor sisteme care ajută la îmbunătățirea calității aerului. În acest sens, trebuie ținut cont de materialele din care este construită casa. Din nou, un aspect care îmi demonstrează că, odată ce voi avea o casă activă, voi spune „adio” pentru totdeauna problemelor mele de sănătate, pe care le-am experimentat în vechiul apartament.

Am mai aflat și că o casă activă este proiectată astfel încât să folosească resurse naturale, precum apa de ploaie, și să ajute la reducerea consumului de energie, prin folosirea panourilor solare. Acestea, despre care mi-a povestit sora mea și, mai apoi, unul dintre frați, sunt capabile să producă până la 75% din energia necesară pentru încălzirea apei menajere.

Investiție pentru viitor

O casă activă nu este benefică doar pentru sănătate, ci și pentru finanțele familiei. Desigur, investiția inițială nu este una neapărat mică, dar se amortizează în timp. Conform informațiilor pe care le-am aflat, investiția pentru o astfel de casă este amortizată într-o perioadă de aproximativ 12-18 ani.

Însă, mai important decât această amortizare a investiției mi se pare faptul că o casă activă ajută la economisirea resurselor și reducerea consumului de energie neregenerabilă a clădirii. În cazul casei active, există pierderi de energie aproape zero, spre deosebire de cazul casei pasive.

Un alt avantaj major al casei active este că poate produce energie excedentară consumului. Astfel, cu o casă activă, nu doar că nu vom mai avea facturi de plătit, ci vom avea chiar șansa de a încasa, datorită acestui surplus de energie pe care o casă activă îl poate realiza.

După ce am aflat toate aceste informații, am decis că avem nevoie de o casă activă. Chiar dacă necesită o investiție la început, în timp vom reuși să ne luăm adio de la toate facturile care ne îngrozesc în prezent. Iar facturile inexistente echivalează cu mai mulți bani pentru călătorii și concedii. Așadar, casa activă ne va ajuta să trăim într-un mediu mai sănătos și să adunăm banii, altfel dați pe facturi, pentru concediile la care am visat.

Acest articol a fost scris pentru proba a cincea din cadrul competiției Spring SuperBlog 2019.

Foto: logo – AIA Proiect, foto casa activă – FirstEnergy

9 thoughts on “Casa activă pentru o viață sănătoasă și fericită

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.