Copilărie cu jocuri de groază?

momo

Serile trecute, navigând puțin pe internet înainte să opresc laptopul, am dat peste un articol. Sursă de încredere, deci am deschis articolul să văd despre ce este vorba. Titlul a fost cel care m-a atras: „Terrified girl hacked her own hair off after being caught up in Momo” (Fetiță terifiată și-a ciopârțit părul după ce a fost prinsă în Momo). După ce am citit articolul, mi-am zis că trebuie să mă mobilizez să scriu și eu articolul ăsta, pe care îl amân de câteva luni. Iar o bună prietenă mi-a dat imboldul de a mă ambiționa să-l scriu cât mai repede.

Momo, Granny, Bloody Mary și alte „minuni”

Vă povesteam într-un articol anterior legat de tehnologia în viața copiilor despre momentul care m-a făcut să mă întreb, pentru prima dată, dacă fac bine că o privez pe fetița mea de tehnologie.

Vara trecută am înțeles că, oricât încercăm să ne protejăm copiii, oricât de atenți suntem la ei și cât de mult îi controlăm, efectul tehnologiei nu va întârzia să apară. Cum deja cred că ați înțeles, Denisa se juca uneori jocuri pe laptop sau telefon, dar întotdeauna eram atentă la ea. Poate mulți ar crede că, din moment ce lucrez, nu îi acord suficientă atenție. Stați liniștiți, uneori și eu cred la fel. Dar adevărul este că, în timp ce ochii mei sunt ațintiți pe monitor, urechile îmi sunt ciulite la Denisa.

Anul trecut, în vară, Denisa a participat la o tabără de zi, în orașul în care locuim. Acolo, a cunoscut mulți copii, unii de vârsta ei, alții puțin mai mari. Noi încă locuiam în alt oraș, într-un apartament cu două camere, semidecomandat. Adică, între camera ei și a noastră era un perete, dar eram, practic, foarte aproape, puteam liniștiți să vorbim cu ea dintr-o cameră în alta. Vă spun detaliile astea pentru mai încolo, veți descoperi imediat de ce.

De la copiii din tabără a aflat de Granny și Momo. Când a venit acasă, tot ce auzeam de la ea a fost Granny și Momo. Greșeala mea a fost că nu am verificat pe internet să văd despre ce e vorba.

Granny și Momo și frica de a sta singură

Din nou, știind că fetița mea e cuminte și mereu lângă mine, nu mi-am bătut prea mult capul să văd ce se joacă. Ba mai mult, ca o mamă bună, îi arăt copilului meu că am încredere și nu-l verific ce face. Greșit! Total greșit, pentru că, lăsând copilul de capul lui, nu faci altceva decât să-l expui unor riscuri. Dar, recunosc, am greșit. Era mereu lângă mine, eu mereu cu urechile pe ea, așa că am considerat că jocurile de care îmi povestea – și de care aflase de la alți copii – sunt în regulă.

Ei bine, nu, nu sunt deloc în regulă! În primul rând, pentru că Granny este un joc în care o bunică criminală își caută nepoții prin casă, iar dacă îi prinde, îi omoară! Da, ați citit bine! Apoi, Momo, din câte am înțeles – pe ăsta nu l-a jucat – e un fel de Balena albastră, adică un joc în care jucătorul primește niște sarcini pe care trebuie să le îndeplinească. Dar sarcinile trebuie îndeplinite, altfel există amenințarea morții. Drăguțe jocuri pentru copii, nu?

Vă spuneam mai sus despre apartamentul nostru. Ei bine, imaginați-vă că, odată ce a aflat de jocurile astea, au devenit precum o obsesie pentru ea. Chiar dacă nu le juca, pomenea de Granny și de Momo non-stop. A avut o vreme Granny pe telefon și s-a jucat… asta până am descoperit eu despre ce e jocul, moment în care i l-am dezinstalat și i-am interzis, chiar, o vreme, să mai pună mâna pe telefon.

Iar obsesia pentru Granny și Momo a afectat-o într-atât, încât, deși vorbea despre ele fără încetare, ajunsese să îi fie frică să mai stea singură. Nu voia să meargă la baie singură, să doarmă singură, sau să se joace în camera ei.

Bloody Mary – sau când frica se transformă în panică

Timpul a trecut, ne-am mutat în orașul meu natal, într-o casă. Nici nu cred că trebuie să vă spun că, la început, am zis că voi sta cu ea în cameră până se obișnuiește. Știți voi, loc nou, casă mare…

Din câte se părea, apele s-au mai liniștit. Efectul tehnologiei s-a estompat, nu mai vorbea de Granny și Momo. Fericire pe capul meu! Copilul mi se „vindecă”. De unde! Vine fata mea într-o zi de la școală și, foarte încântată, îmi povestește că s-au jucat de-a Bloody Mary! Acum, imaginați-vă să vină copilul vostru și să vă spună așa ceva. Cum reacționați? Eu, inițial, am luat-o ca pe o joacă de copii. Eh, au auzit și ei un nume și cine știe ce au inventat.

Dar… ce au făcut, de fapt? Au mers în baie, la oglindă și au început să strige de cinci ori Bloody Mary, să vadă dacă apare criminala și le omoară. Eh, pentru noi, ca adulți, e logic că Bloody Mary e doar o legendă urbană și nu va ieși din oglindă. Totuși, pentru copii, de la joacă la obsesie e doar un pas.

Așa se face că, de la primul joc, acesta a devenit jocul lor preferat în pauze. Desigur, fără știrea învățătoarei, căreia îi spuneau că merg la toaletă pentru nevoile fiziologice. Și o înțeleg pe învățătoare. Dacă noi, ca părinți, nu putem întotdeauna să ne supraveghem copilul (sau cei 2, 3 copii, câți are fiecare), gândiți-vă cum ar putea o singură persoană să supravegheze douăzeci și ceva de copii în același timp, fiecare împrăștiați care încotro. Nu are cum! Spun asta pentru a nu se înțelege că aduc vreo acuzație, departe de mine gândul. Chiar sunt extrem de mulțumită de modul în care actuala învățătoare a fiicei mele se ocupă de copii.

Bloody Mary și frica de oglindă

De la un joc aparent inofensiv, fiica mea a început să se teamă de oglinzi. Dar o teamă cruntă, la modul că nu suporta să vadă oglinda. Ba mai mult, nu mergea la baie singură, de teamă. O teamă dusă la extrem și transformată în panică în momentul în care trebuia să rămână singură.

Oricât am încercat să îi spun că Bloody Mary nu există și că oglinda este „prietena” oricărei fete și nu vreun portal al unei criminale, nu am avut câștig de cauză. Poate, din nou, veți spune că fetița mea e prea sensibilă sau are probleme. Vă spun sincer că și eu am crezut la fel. Nu sunt genul de mamă care să creadă că are un copil perfect, ci încerc mereu să văd dacă are vreo problemă și să o ajut să o rezolvăm. Dar am vorbit cu alți părinți și toți au confirmat că și copiii lor fac la fel. Toți care s-au jucat împreună au prins teamă. Nu vor să rămână singuri sau măcar să meargă singuri la baie. Deci, nu cred că fetița mea are o problemă, ci acesta este simplul efect al jocurilor pe care le joacă.

Bloody Mary și cum vor copiii să scape de ea

Ca părinte, este cumplit să-ți vezi copilul atât de terifiat de chestii inexistente. Este frustrant să încerci să-l ajuți și să nu poți. Orice i-ai spune, se teme. De ce? Nu știe nici el să-ți spună. Și, totuși, dacă insiști puțin, va recunoaște: îi e frică de Bloody Mary, Granny sau Momo. Dar știți ce e și mai îngrozitor? Să descoperi ideile pe care le inventează copiii!

Niște copii au venit cu ideea să se adune în fața oglinzii cu câte un cuțit în mână și să o cheme pe Bloody Mary. De ce? Sau ce să facă cu cuțitul? Să o omoare pe Bloody Mary, atunci când va ieși din oglindă! Am rămas fără cuvinte când am auzit așa idee!

Copilărie fericită sau îngrozită?

Nu știu de la cine a pornit ideea cu cuțitul, nici măcar nu vreau să știu. Dar, ca părinte, nu pot să nu mă întreb unde îi pot duce aceste jocuri pe copiii noștri. Granny, Momo, Bloody Mary și altele asemenea sunt niște jocuri de groază, niște jocuri tâmpite inventate de niște oameni bolnavi mintal, dacă mă întrebați pe mine. Dar, din păcate, rămâne adevărul crunt: trăiesc copiii noștri o copilărie fericită, sau una îngrozită?

Dacă un copil poate să gândească deja atât de departe încât să își planifice crima, chiar și asupra unui personaj horror, nu vreau să știu cum arată viitorul acestor copii!

Poate veți considera că sunt eu prea paranoică și văd toată situația asta ca fiind mult mai gravă decât este. Veți spune: sunt copii, se joacă! Dar nu-i așa! Opriți-vă un moment și gândiți-vă câte victime nu a făcut tehnologia și jocurile horror!

Așadar, ne trezim și noi, dragi părinți? Deschidem ochii să privim la ce fac copiii noștri? Sunt convinsă că le vreți binele și că încercați să le oferiți totul. Și eu fac la fel pentru fetița mea. Dar haideți să încercăm să le oferim o copilărie fericită, nu una în teroarea cauzată de jocurile horror!

26 thoughts on “Copilărie cu jocuri de groază?

  1. Wow, stiam cate ceva despre Momo asta si despre Balena Albastra, dar articolul tau chiar este complet si trage un semnal de alarma. Felicitari pentru el! Sper sa citeasca cat mai multi parinti ce ai scris tu aici.

  2. “…jocuri de groază, niște jocuri tâmpite inventate de niște oameni bolnavi mintal”. Intr-adevar, doar niste oameni bolnavi pot dori sa manipuleze astfel societatea. Pentru ca, trebuie sa recunoastem, aici este vorba despre manipulare si… cum pot s-o faca cel mai bine decat intrand in mintile inocente. Din pacate, traim intr-o societate bazata pe manipulare. Si iarasi din pacate, spun, mass media este primul inamic al nostru. Ma opresc cu comentariul si ma retrag incercand sa imi regasesc zambetul pe buze si pacea in inima. Dar nu inainte de a afirma, din toata inima, ca aici intervine rolul nostru de bloggeri… si in plus, datoria noastra de oameni neatinsi de nebunia manipularii duse la extrem. Multumesc pentru articol, Eva!!! SUPERB si UTIL!

    1. Iti multumesc din suflet pentru apreciere! Intr-adevar, este o forma de manipulare, sunt de acord cu tine. Pentru ca este cel mai usor sa creezi oameni asa cum vrei, o societate “bolnava”, pornind de la cei mici.

  3. Este cumplit că cineva încearcă să se joace cu mințile unor copii. Și cel mai rău este că traumele din copilărie nu rămân niciodată acolo. Ies la suprafață la maturitate sub cele mai nebănuite forme.

  4. Este a doua oară când citesc articolul și tot m-am cutremurat. Îți spun sincer, după ce am vorbit cu tine și l-am citit prima oară, tremur de fiecare dată când îmi cer copiii ceva pe Youtube. Sunt cu ochii mereu pe ei și pe ecran. Pentru cei care fac astfel de “jocuri” am niște gânduri, dar vor trece în spam, așadar tac!
    Mulțumim, Eva! Super bine scris articolul!

    1. Cu drag! Iti multumesc pentru apreciere! Stiu cum e, cam asa ma simt eu cand incepe deja sa-mi povesteasca ceva. A fost o perioada cand tot ce auzeam de la ea era „Momo, Granny, Bloody Mary”.

    1. Nu imi dau seama exact la cine te referi, dar daca la cei care creeaza astfel de jocuri si le duc mai departe, atunci sunt perfect de acord cu tine!

  5. Ingrozitor! De ce ar face unii asa jocuri pt copii? Cum pot? De ce? De ce? De ce?
    Tehnologia este buna, atat timp cat este folosita sa inveti ceva, sa descoperi ceva frumos si interesant. Dar, jocurile acestea, pfff… nu inteleg de ce nu sunt interzise, de ce se permite sa apara.

    1. Nu cred ca se poate controla toata chestia asta. Probabil ca se interzic sau sterg la un moment-dat, dar, pana sa se intample asta, deja afecteaza destui copii. Cat despre „de ce”, nu pot sa-mi dau seama, decat ca o minte bolnava creeaza asta, probabil tocmai ca sa creeze teroare.

    1. Are cam multe parti intunecate, mai ales pentru copii. Da, sunt de acord ca trebuie pregatiti sa evite jungla aceasta, dar la varsta lor, tentatia e mai mare decat nivelul de intelegere.

  6. M-am ingrozit cititnd articolul! Ma gandesc ca internetul are atatea parti bune, dar iata ca in acelasi timp poate avea o fata necunoscuta, fiind un pericol pentru cei mici. Nici nu vreau sa ma gandesc! O sa creasca al meu pitic si voi fi nevoita sa fiu cu ochii in patru la tot ceea ce face pe internet…

    1. Da, chiar trebuie sa fim atenti la ei. Este normal ca nu ii putem tine departe de internet, dar daca avem grija ce acceseaza, tot rezolvam ceva.

  7. Este foarte util articolul tau. Eu nu am stiut de aceste jocuri, acum am aflat. Despre Balena albastră stiu de la Tv. Sper ca Alex sa nu afle de aceste jocuri înfricoșătoare.

    1. Multumesc! Momo este in stilul Balena albastra, din cate am inteles. Denisa nu l-a jucat, stie de Momo din clipurile de pe YouTube la care s-a uitat cu alti copii.

  8. Nu stiu daca adultilor le place sa sperie copii sau toti, cand suntem copii, vrem sa fim uneori speriati. Faza e ca dintotdeauna a fost asa. Toate povestiile clasice pentru copii sunt de groaza. Vanatori care omoara printese, iezisori cu capetele taiate si aranjate ca sa o intampine pe mama-capra, lup ars pe rug de fetita-scufita si de o bunica razbunatoare… 😀

    1. Si asta e adevarat, dar parca noi nu eram chiar atat de speriati. Adica, ne speriam pe moment si gata, ne luam apoi cu joaca si uitam de frica. Dar ei continua sa pomeneasca toate chestiile astea horror, se joaca de-a ele si le e extrem de frica in permanenta. Poate e din cauza ca noi doar auzeam, dar ei chiar vad chestiile alea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: