M.O.O.N. – Sandra Coroian (I.R.En. vol. 2)

m.o.o.n.

Vă spun sincer că am avut mari emoții cu această carte. După ce I.R.En. m-a lăsat mai mult în ceață, cu o serie de întrebări fără răspuns și nu tocmai o scriere pe placul meu, chiar nu credeam că M.O.O.N. ar putea să îmi placă. Surpriza, însă, a fost una plăcută de această dată. Asta deoarece M.O.O.N. clarifică tot ce a rămas incert din I.R.En. În plus, se conturează o poveste care îl ține pe cititor în suspans.

În I.R.En., am cunoscut-o pe Cehel Ynue, care părea să intre într-un simulator. La începutul romanului M.O.O.N., o descoperim pe Cehel, total dezorientată. Tocmai s-a trezit după o nouă experiență în simulator, dar nu reușește să își amintească nimic. I se spune că ea este Comandantul, iar Jason este vicecomandantul ei.

„La scurt timp după ieșirea din simulator, Jason m-a condus în camera mea. O cameră străină. O cameră atât de nefamiliară, încât nu mai sunt sigură dacă aceasta chiar este realitatea sau visez. Pereții metalici sunt goi, doar cel pe lângă care se află biroul sunt lipite câteva foi cu însemnări ciudate pe care nu le pot descifra. Nicio poză, niciun fel de semn vital sau vreun obiect care să îmi trezească chiar și cea mai vagă amintire. Nimic.”

Cehel pornește în căutarea răspunsurilor și așteaptă să își descopere amintirile pierdute. Conform spuselor lui Jason, însă, memoria ei este afectată de simulările din I.R.En. Tot Jason este cel care îi spune lui Cehel că Mun nu există în realitate și că este doar plăsmuirea imaginației ei, din simulator. Totuși, Cehel nu este pe deplin mulțumită cu explicațiile pe care le primește de la Jason. Ba chiar pune la îndoială spusele lui și pare decisă să afle pe cont propriu adevărul.

M.O.O.N. – Marea Ordine a Orașului Nou

Jason îi spune lui Cehel că scopul ei este de a-l ucide pe Bastian, conducătorul din M.O.O.N. Planul lor este acela de a merge pe Lună, unde o parte a populației de pe Terra a fost mutată. Acolo, urmează să se apropie de Palat, să îl găsească pe Bastian și să îl ucidă, dar asta numai când vor fi pregătiți.

Odată ajunși în M.O.O.N., Jason și Cehel se despart, fiecare urmând să stea într-un alt loc și să se întâlnească doar la cererea lui Jason. Însă Cehel are parte de o surpriză, atunci când un bărbat o recunoaște. Află că este cunoscută ca Senioară a Frăției Nyba și recuperatoare de suflete. În plus, începe să audă o voce, care este doar în capul ei și îi aparține cuiva pe numele Milech.

„Cehel, nu-ți fie teamă, ne vom vedea curând…

Am tresărit, privind în jurul meu, dar nu era nimeni căruia să-i fi putut atribui acea voce. Oare începeam să-mi pierd mințile? Nu puteam fi sigură nici de această posibilitate. Nu mai puteam fi sigură de absolut nimic.”

Din acel moment, Cehel este tot mai convinsă că îi este ascuns adevărul și tot mai determinată să își recupereze memoria. Va avea de înfruntat numeroase obstacole. Va fi pusă în situația de a nu ști ce este real și ce nu, de a nu ști în cine poate avea încredere și în cine nu. Mai multe detalii despre povestea în sine nu vă ofer, pentru că trebuie să uniți voi piesele de puzzle pentru a crea imaginea de ansamblu. Pentru asta, este nevoie să citiți cartea.

M.O.O.N. – o surpriză plăcută

Cartea m-a ținut în suspans, am citit-o cu sufletul la gură. La un moment-dat, nu știam ce să cred, tindeam să bănuiesc toate personajele de trădare. Mi-am făcut scenarii și idei, dar niciunul nu semăna cu adevărul. Finalul m-a luat prin surprindere, într-un mod cât se poate de plăcut.

Autoarea are o notă introductivă, în care spune că a avut momente când a vrut să renunțe la scrierea acestui roman. Sincer, ar fi fost păcat ca povestea lui Cehel să rămână incertă, așa cum a lăsat-o la finalul primului volum. A fost nevoie de M.O.O.N. pentru a contura povestea începută în I.R.En. și pentru a le oferi cititorilor toate răspunsurile pe care le așteptau.

Mulțumesc, Editura Quantum Publishers pentru cartea oferită!

Romanul „M.O.O.N.” de Sandra Coroian poate fi achiziționat de pe site-ul Editurii Quantum Publishers.

Împărtășește cu prietenii tăi! Îți sunt recunoscătoare pentru distribuire!
  • 50
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    50
    Shares

10 thoughts on “M.O.O.N. – Sandra Coroian (I.R.En. vol. 2)

  1. Era nerăbdătoare să citesc o părere despre acest volum, căci eram cam nedumerită la finalul volumului întâi. Mulțumesc pentru recenzie! M-ai convins că trebuie să citesc și acest volum.

    1. Multumesc! Chiar sunt curioasa daca ti-ar placea seria asta. Dar, daca nu ai citit inca primul volum, ti-as recomanda sa le citesti unul dupa celalalt, in caz ca te apuci de ele. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.