„Din altă viață. Jurnal de copil” – Marius Albert Neguț

Sunt sigură că știți deja că Marius Albert Neguț și-a ocupat locul în topul autorilor mei preferați, încă după ce am citit prima lui carte și și-a consolidat poziția în top după a doua. Am afirmat de la început că voi citi fiecare carte scrisă de autor – nici nu se poate altfel! Iată, așadar, că a venit momentul să descopăr și cel de-al treilea roman al autorului. De această dată, după ce ne-a obișnuit cu povești dure, triste, dar minunate în primele sale romane – „Îngeri rătăciți” și „Inocența păcatului” – autorul schimbă registrul și ne poartă pașii în trecut, în copilăria sa.

Noua carte a lui Marius Neguț este la fel de frumoasă și de bine scrisă ca și primele două. De această dată, însă, autorul intră în pielea personajului, autorul-copil, și ne povestește câteva dintre amintirile sale din copilărie. Nu doar stilul frumos al scrierii contribuie la o lectură minunată, ci și faptul că autorul, la un moment-dat, postase pe Facebook câteva videoclipuri în care citea capitole din această carte. Mai este necesar să vă spun că pe parcursul întregii lecturi, m-am simțit ca și cum auzeam cartea povestită de autorul însuși? Așadar, dincolo de povestea în sine, lecturarea cărții este o adevărată experiență, una unică și plăcută.

De data aceasta, fiind vorba despre amintirile din copilăria autorului, voi evita să vă povestesc efectiv conținutul cărții și vă voi spune mai degrabă despre lectura în sine. Cartea conține capitole destul de scurte, fiecare dintre acestea prezentând un anumit „eveniment” important din copilăria lui Marius. Ne povestește despre familia lui, cartierul în care a crescut, dar și satul bunicilor, în care și-a petrecut numeroase vacanțe de vară, despre prietenii lui, despre fetele care i-au atras atenția de-a lungul anilor, despre școală și sarcinile domestice.

Descoperim un băiat obișnuit pentru perioada aceea, dar și sensibil. Un băiat care, în ciuda comportamentului absolut normal și specific băieților, iubește animalele – în special pisicile, suferă când este nedreptățit și chiar plânge, atunci când toate suferințele adunate nu mai încap în sufletul său.

Marius ne prezintă o copilărie care, așa cum chiar el afirmă, este irepetabilă. Acest irepetabil nu este doar din cauză că nimeni nu poate reveni la copilărie, odată ce aceasta a trecut, ci și din cauză că acea copilărie, din vremurile respective (anii ’70-’80) nu se regăsește și la copiii din zilele noastre. Autorul este născut în 1976, iar firul poveștilor din copilăria sa se încheie cu anul 1990.

Povestirile au toate, dacă stai să le analizezi în profunzime, un substrat trist, datorat greutăților din acele vremuri. Marius s-a născut într-o familie săracă, așa cum aflăm din carte. Așadar, copilăria sa nu a fost deloc una ușoară și, cu siguranță, nu s-a asemănat cu aceea a copiilor din zilele noastre, care primesc tot ce își doresc, adeseori fără să „miște un deget” pentru asta. El, dimpotrivă, a fost nevoit să își aducă aportul la treburile casnice și să îndure foame, adeseori.

Totuși, dincolo de acest substrat trist, unele povești sunt de-a dreptul amuzante – cel puțin pentru noi, cititorii, care vedem aceste întâmplări ca pe o poveste. Am râs copios la multe dintre ele, adeseori nu numai pentru comicul situației povestite, ci și datorită harului pe care îl are autorul, acel har de povestitor, cum rar mi-a fost dat să descopăr. Citind această carte, pot să afirm că Marius Neguț nu este doar un simplu autor sau scriitor, ci este un adevărat povestitor!

„Pastilele sunt atât de vechi, încât până și o mumie egipteană s-ar gândi de două ori înainte de a le înghiți. Mai că se descompun la contactul cu aerul, dar noi, cumințiți de baia rece, nu comentăm – băgăm în gurițe stoici pilulele mai amare ca fierea.”

Însă, chiar dacă pe parcursul cărții numeroase povestiri m-au făcut să râd în hohote, au fost și unele pasaje mai triste. Iar finalul… ei bine, finalul mi-a frânt inima! Epilogul are o forță extraordinară, ca o concluzie a rememorării copilăriei.

„Te înțeleg, să știi! De ce ai vrea să mai permiți copilului din tine să scoată capul la lumină, când cei care odinioară îl mângâiau pe creștet, acum nu mai sunt? Ca și tine…

De-ar fi să pot întoarce timpul,

mi-aș învia bunicii amândoi

și m-aș juca cu ei apoi.

Aș ști acum să prețuiesc răstimpul!

  

De-ar fi să pot fugi prin vreme…

Nu înainte aș goni!

Aș încerca a-mi regăsi

bunica, printre crizanteme.

  

Și, în sfârșit, dac-aș putea…

M-aș face mic, cu păr vâlvoi,

Să mă aud strigat – Zgâmboi,

De draga mea – Mamaia mea.”

Mă bucur că autorul a ales să povestească frânturi din copilăria sa, pentru a ne oferi nouă, cititorilor, o experiență deosebită. Cartea aceasta este obligatoriu de citit, atât de către cei născuți înainte de Revoluție, cât și de către cei de după. Cei născuți înainte de Revoluție și chiar puțin după se vor regăsi, oarecum, în copilăria povestită în carte. Ca o paranteză, vă spun că adeseori îmi amintesc de copilărie și „mă plâng” că în ziua de azi, copiii nu mai știu să se joace cum ne jucam noi, nu mai știu să vorbească unii cu alții sau să fie prieteni, așa cum eram noi. De ce vă spun asta? Pentru că, în timp ce citeam cartea, mă regăseam pe alocuri și sunt sigură că oricare dintre noi, cei care am copilărit până înainte de 2000, ne-am regăsi, măcar parțial în carte.

De cealaltă parte, cartea ar trebui să fie citită de toți copiii care s-au născut mult după Revoluție, în special cei din generațiile mai recente (desigur, când le va veni vremea să citească romane). Pentru ei, cartea ar fi precum o lecție a copilăriei trăite de părinți și, poate, de bunici. Ar vedea cum am crescut noi și ar putea face o comparație între ce însemna copilăria acum 20-30 de ani și ce înseamnă acum.

„Pe măsură ce am crescut, am învățat să ne coasem ciorapii, să ne călcăm uniforma, să lipim tălpile pantofilor și să le dăm lustru cu cremă. În fața generațiilor mai tinere putem părea zgârciți, dar de fapt, muncind din greu pentru fiecare lucru, îi știm valoarea. Putem părea încăpățânați, uneori chiar obtuzi, dar asta poate fi din cauză că avem principii verificate de la care ne este greu să ne abatem. Putem părea învechiți, depășiți…, dar e un păcat să ții la tradiții? De ce am trăda memoria bunicilor, cei care ne-au insuflat aceste valori, doar de dragul de a fi cool?”

Așadar, nu stați pe gânduri și, la următoarea comandă de cărți, adăugați în coș și această carte! Vă asigur că veți avea nu doar o lectură plăcută, ci una extraordinară!

 

Cartea „Din altă viață. Jurnal de copil” de Marius Albert Neguț poate fi achiziționată de pe site-ul Libris.

50224045_2098423006889555_1721484323154034688_n

P.S.: Mulțumesc, Marius, pentru menționare! Mă simt onorată!

26 thoughts on “„Din altă viață. Jurnal de copil” – Marius Albert Neguț

  1. Frumoasa recenzie! Si mie mi-a placut! Felicitări autorului!
    Eu am regăsit jocurile stradale , tipologii ale copiilor , lipsuri, bucurii din copilăria mea.

    1. Multumesc! Exact jocurile stradale le-am regasit si eu. Plus la capitolul “Edison” m-am regasit putin, cu diferenta ca eu nu eram chiar copil si nu m-am curentat, doar am avut parte de niste artificii in toata regula :)))

  2. Îți mulțumesc pentru recenzie, Eva! Mă bucur că am reușit să te bucur prin rândurile mele, dar, mai ales că te-am determinat să-ți retrăiești copilăria. Vă mulțumesc vouă, tuturor și vă urez un an nou de poveste!

  3. Am vazut cartea pe facebook de cand autorul ne cerea parerea pentru coperta. Pare interesanta, insa spre rusinea mea nu am apucat sa citesc nicio carte de Marius Albert Negut. Voi incerca sa remediez situatia. 🙂

  4. Superba recenzia!!! Cartea nu am citit-o… inca… dar recenzia ta, categoric mi-a adus o lacrima in coltul ochilor. In special la momentul “bunici”. Multumesc pentru momentele pe care le oferi cititorilor blogului tau!

  5. Frumoasa recenzie! Sincera sa fiu, nu stiam nici de carte nici de autor. Dar asa cum ai descris-o tu cred ca este ceva ce mi-ar face placere sa citesc. In plus, imi place si imaginea de pe coperta, iar eu sunt genul de om care judeca o carte dupa coperta 😛

  6. Nu stiu de ce nu ma atrag biografiile si povestile din copilarie. Mai ales ale romanilor. Ma deprima si ma gandesc ca m-am nasscut in perioada nepotrivita. Autorul pare inzestrat cu cuvinte alese, dar nu cred ca voi citi aceasta carte.

  7. Marius Albert Neguţ are un condei dureros de emoţionant. Scrie cu talentul omul ce te împinge spre lacrimi. Eu încă fug de Îngeri rătăciţi pe care am început-o, dar starea mea sufletească căzută spre negativ avea tendinţa să-şi alimenteze angoasele cu această poveste. Dar, într-un viitor apropiat, voi avea mai mult curaj. Felicitări pentru recenzie!

    1. Multumesc! Trebuie neaparat sa il citesti. Daca Ingeri rataciti e prea trista in momentul asta, iti recomand sa citesti intai Din alta viata, e diferita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: