Păcatele fiului. Cartea a doua – Theo Anghel

păcatele fiului

Știți cum sunt cărțile lui Theo Anghel? Ca un drog! Iar Theo se pricepe de minune să ne picure câte puțină esență de acțiune, romantism, fantasy, erotism, până ne face dependenți de tot de cărțile ei! Sunt convinsă că poate scrie orice, dar orice, dar un lucru este cert: la fantasy, Theo este fabuloasă! Dacă seria „Am murit, din fericire” a fost preferata mea, acum pot spune că seria „Păcatele fiului” îi face concurență. Nu o va depăși, pentru că sunt la fel de bune, deci ambele serii vor ocupa primul loc în topul preferințelor mele.

În „Păcatele fiului. Cartea întâi” am cunoscut-o pe Lia și Luca și am fost doar puțin introduși în lumea Elazardului, din trecut, unde locuiesc Lheya și Beleth. De data aceasta, este momentul să facem cu totul o incursiune în acest tărâm. Cartea este dedicată poveștii din Elazard. Acolo, prințul Beleth – fiul regelui Amaymon – o alege pe Lheya ca fiind sortită fratelui său, Gaap.

Planul nu decurge cum ar fi trebuit, întrucât Beleth se îndrăgostește de Lheya, iar ea de asemenea, se îndrăgostește de prințul-demon. Cu toate astea, Beleth are o datorie față de tatăl și fratele său, fapt pentru care trebuie să-și lase toate sentimentele pentru Lheya deoparte. Dar este asta atât de ușor de făcut, pe cât este de gândit sau de zis?

„- N-am văzut un astfel de curaj la un muritor, bâigui.

– Atunci, n-ai văzut prea mulți muritori. I-ai omorât, dar nu i-ai văzut cu adevărat. Eu sunt cea mai lașă. Dacă n-aș fi fost astfel, mi-aș fi luat de mult zilele și n-aș mai fi fost acum în poziția umilitoare de a cerși iubirea unuia dintr-o lume potrivnică celei în care m-am născut eu. Nu aș simți atracție față de un dușman.”

Lheya și Beleth

Atracția dintre ei este destul de vizibilă, astfel că atât Gaap, cât și Naamah își dau seama că între ei doi sunt alte sentimente decât ar fi normal. Naamah se oferă să o ajute pe Lheya să scape, pentru a nu fi nevoită să se căsătorească cu Gaap. Astfel, Lheya, împreună cu slujnica ei, Faha, reușesc să ajungă la rebeli. Totuși, atunci când aude că Beleth și ai lui urmează să atace al șaselea oraș, Lheya decide să părăsească ascunzătoarea și să îl convingă pe prinț să renunțe la planul cuceririi orașelor. Cum decurge acest plan al ei și ce rezultat va avea ieșirea ei din ascunzătoare, veți afla citind cartea.

După ce dispare, Lheya este căutată de către demoni, pentru a o readuce la ei și a-și împlini soarta, alături de Gaap. La un moment-dat, este dusă la palat, însă acolo are parte de surprize care mai de care. Întâmplător, aude chiar o discuție între regele Amaymon, prințul Gaap și Naamah, care vorbesc despre ea și o anumită profeție, despre care Beleth nu știe. Lheya cade victima unei înșelătorii, în urma căreia își pierde memoria, nereușind să își amintească nimic din ultimele ore.

Povestea de dragoste

Beleth o găsește pe Lheya în starea în care este și o duce într-un loc secret, unde consideră el că este păzită corespunzător. Acolo, vrea să se asigure că Lheya nu va fi descoperită de Gaap sau regele Amaymon. Planul lui este să îi spună regelui că Lheya este, de fapt, aleasa lui, și că s-a înșelat atunci când a ales-o pentru a fi mama urmașului lui Gaap. Dar va reuși planul lui? Va reuși să îl convingă pe rege să o lase pe Lheya în pace?

Acțiunea din „Păcatele fiului” este plină de intrigă și suspans. Suntem martorii luptei dintre demoni și oameni și a căutărilor pentru a o aduce pe Lheya la Gaap sau, dimpotrivă, pentru a o salva de soarta cruntă de a-i deveni acestuia parteneră. De asemenea, vedem cum, sub ochii noștri, se dezvoltă o poveste de dragoste imposibilă – cea între Lheya și Beleth. Ea, aparent un simplu om, o muritoare fără nimic special, iar el un demon – este posibil să se iubească și să-și poarte sentimente sincere unul altuia? Chiar dacă iubirea dintre ei pare sinceră și puternică, apar piedici în calea acesteia. Cum vor reuși să le facă față?

Păcatele fiului – o carte minunată

Theo a reușit să construiască o lume impresionantă, în care a amplasat personaje fantastice din toate punctele de vedere și a creionat o poveste extraordinară. Pe parcursul poveștii, îți imaginezi personajele și locurile, simți alături de personaje, te bucuri și ai emoții, te temi pentru viața personajelor și îți dorești să se rezolve totul bine.

„Iubeam trup și suflet? Nu. Depășisem de mult această limită măruntă. Iubeam cer și pământ, apă și eter.”

Mă opresc aici din a vă da detalii despre cartea „Păcatele fiului”, pentru că trebuie să descoperiți singuri fiecare detaliu, pentru a vă bucura din plin de poveste. Vă mai spun atât doar: finalul cărții este unul care m-a lăsat nerăbdătoare în așteptarea următorului volum al seriei. Este exact cum spuneam la început, un drog, care ajunge la ultima picătură exact în momentul în care te-a făcut iremediabil dependent de el și nu ai cum să continui să ți-l administrezi. Deci, Theo, fie-ți milă de mine (și de ceilalți cititori dependenți de serie) și oferă-ne următoarea doză cât mai curând!

Mulțumesc Theo Anghel și Editura Quantum Publishers pentru exemplarul oferit!

Romanul „Păcatele fiului. Cartea a doua” de Theo Anghel poate fi achiziționat de pe site-ul Editurii Quantum Publishers.

11 thoughts on “Păcatele fiului. Cartea a doua – Theo Anghel

  1. Sunt dependentă de scrierile lui Theo deja… Felicitări pentru recenzia minunată și tentantă! 💙

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.