Am nevoie de o aventură în viața mea. Mergem în safari!

M-am trezit de dimineață

cu un gând ciudat în minte:

ceva nou să fac în viață;

prea mult timp am fost cuminte!

Am chef de o aventură

mai puțin obișnuită.

Parc-aș merge în natură,

o locație inedită.

Tot stând eu să chibzuiesc

O idee mi-a venit:

O aventură în Serengeti plănuiesc.

Ce plan năstrușnic am născocit!

Vai, ce gând, mă minunez!

Nici în vis nu am visat

Africa s-o vizitez!

Să vă spun ce-am inventat.

Safari_Serengeti

Când simți nevoia de aventură, alegi safari

Ne-am obișnuit cu monotonia vieții noastre: acasă, muncă și, din când în când, câte o ieșire la locațiile din apropiere. Nu am fost niciodată un spirit aventurier, nu am simțit nevoia să ies din cotidian. Însă într-o zi, mi-a venit cheful să fac ceva inedit, ceva ce nu am crezut vreodată că voi face. Pot spune că monotonia ultimilor câțiva ani m-a obosit cumplit și am simțit brusc nevoia să pornesc într-o aventură care să mă facă să simt că trăiesc.

Tot gândindu-mă eu la ceva inedit ce aș putea face împreună cu soțul și fetița, pentru a uita puțin de cotidian, am dat peste Extreme Travel, o societate specializată în expediții și turism de aventură. Nu vă puteți imagina sentimentul pe care l-am avut când în fața ochilor mi-au apărut cuvintele „turism de aventură”. Cele două cuvinte, puse alăturat, sunt exact răspunsul pe care îl căutam în încercarea mea de a scăpa de monotonie!

Navigând puțin prin oferta de la Extreme Travel, am rămas plăcut surprinsă când am aflat că organizează și excursii personalizate.

Categoric, am decis:

plecăm în safari-am zis!

Anunțăm familia-toată

că mergem în lumea largă.

În Tanzania plecăm

Unde 11 zile stăm.

Bagajele am pregătit,

și spre Moshi am pornit!

Faptul că Extreme Travel oferă excursii personalizate este un real avantaj. Tot ce am avut de făcut a fost să decid ce locație ar fi pe placul meu. Da, cam greu de ales, totuși, din moment ce locațiile disponibile pentru turism de aventură sunt destul de atrăgătoare. Am decis să mergem în safari, pentru că ni se pare cea mai atractivă ofertă, având în vedere că fetița noastră colecționează jucării reprezentând animalele din savană.

Safari-Xtravel

Expediție la Kilimanjaro și Serengeti

Dintre numeroasele expediții minunate pe care le puteam alege, am decis să optăm pentru o ascensiune pe Kilimanjaro, la pachet cu un circuit safari. Cum vă spuneam, nu am fost eu niciodată un spirit aventurier, dar, pe lângă monotonia de care m-am săturat, a mai existat un motiv care m-a determinat să îmi doresc această aventură, iar motivul este chiar fiica mea.

Am o carte mare, despre cele mai frumoase locuri din lume. Denisa (fiica mea) obișnuiește să o răsfoiască, datorită imaginilor pe care le are, care sunt numeroase și deosebit de spectaculoase. Însă, spre surprinderea mea, dintre toate locurile și imaginile prezentate în carte, cel mai tare a atras-o un vulcan. Deși la început se declara speriată de vulcan, a continuat să se uite la imaginile cu el, m-a rugat să îi citesc despre vulcani și chiar a declarat că vrea să viziteze vulcani.

kilimanjaro_safari_elephant-600x400

Și cum la noi în casă, cărțile sunt primordiale, nici Denisa nu stă chiar rău la acest capitol. Așa se face că are o colecție întreagă de cărți cu diverse informații din lumea animalelor, în special a celor care trăiesc în savană. Dar, pe lângă frumoasele cărți, colecția este însoțită de jucării în forma animalelor prezentate în cărți. Astfel, Denisa a reușit să aibă o impresionantă colecție de animale, printre care se numără: lei, pantere, elefanți, girafe, zebre, antilope gnu, maimuțe de diverse tipuri și multe altele. A ascultat cu mare atenție toate informațiile despre animale, pe care i le-am citit din cărți și cunoaște animalele din colecția ei.

Când copilul tău își dorește lucruri atât de minunate și își manifestă interesul pentru natură, pentru lumea înconjurătoare, nu poți decât să faci toate eforturile posibile pentru a-i îndeplini dorințele. Așadar, cred că înțelegeți de ce am vrut să mergem într-o expediție în Africa.

Jurnal de aventură

Aventura noastră este cu adevărat inedită, întrucât este și prima oară când zburăm cu avionul. Câte emoții, ce entuziasmați suntem cu toții de aventura în care tocmai ne îmbarcăm! Gândul la locurile de vis pe care le vom vedea, în sfârșit, în realitate, ne alungă teama de zbor. Deja ne imaginăm vulcanul, care este prima noastră oprire, și animalele sălbatice africane, pe care sperăm că vom avea ocazia să le vedem cât mai bine.

Kilimanjaro

Iată-ne ajunși la începutul aventurii noastre, care va rămâne, cu siguranță o amintire de neuitat, pentru tot restul vieții. Suntem pregătiți pentru prima încercare: ascensiunea pe Kilimanjaro. Atunci când pleci într-o expediție organizată, ai avantajul de a avea totul organizat, până în cele mai mici detalii. Astfel, toate grijile noastre au rămas acasă, iar aici ne putem bucura de fiecare moment al aventurii noastre în Africa.

35552127775_e5278d3d9f_o

Masivul Kilimanjaro este un munte de origine vulcanică, dar este un stratovulcan, întrucât magma se regăsește doar la aproximativ 400 de metri sub fundul solidificat al craterului din vârf. Este situat la 340 km sud de ecuator, la granița dintre Tanzania și Kenya. Masivul Kilimanjaro stăpânește cel mai înalt vârf al Africii, vârful Uhuru Peak, cu o înălțime de 5.895 m.

Urcăm pe ruta Machame, care este considerată a fi cea mai frumoasă cale de acces pe Kilimanjaro. Grupul este însoțit de ghizi experți locali, precum și de ghizi români. Avem alături și porteri, care ne ajută cu bagajele. Un bucătar se va ocupa de mesele noastre, iar de dormit, vom dormi în corturi. (de notat: dormitul în cort este încă un lucru nou bifat pe listă!)

În timpul ascensiunii pe Kilimanjaro, traversăm pădurea tropicală: un vis împlinit, și nu altceva! Cât de frumos poate fi, ne minunăm la tot pasul de miracolul pe care natura l-a creat aici! Când ajungem la altitudinea de 4800 de metri, vegetația dispare, fiind înlocuită de stânci și gheață.

A șasea zi a expediției ne aduce un nou moment impresionant: urmărim răsăritul soarelui de la o altitudine de peste 5000 de metri. Să vezi răsăritul de pe Kilimanjaro este, cu siguranță, o experiență unică în viață, dar pe care fiecare persoană ar trebui să o trăiască!

Safari și rezervație în crater

Kilimanjaro este cu adevărat o locație impresionantă, dar a sosit momentul mult-așteptat: mergem în safari! Mă gândesc de câte ori am admirat peisajele africane la TV și simt cum entuziasmul meu crește cu fiecare secundă care trece. Încă nu îmi vine să cred că suntem aici! Mi se pare un vis… (dar dacă, totuși, visez, vă rog, nu mă treziți!)

Planul presupune vizita în Parcul Național Serengeti, care este situat într-o regiune de savană africană din Tanzania de Nord și cu o întindere până la granița din sudul Kenyei. Parcul Național Serengeti se întinde pe o suprafață de 30.000 km2. Serengeti este renumit în special pentru cea mai mare migrațiune anuală de mamifere din lume. Aici, avem ocazia să vedem, „pe viu”, câteva dintre animalele din colecția de jucării a Denisei: antilope gnu, gazele, zebre, hiene, câini sălbatici, hipopotami, gheparzi, vulturi, struți și crocodili.

_DSC0938

Minunile expediției noastre africane nu se încheie aici. Mașina de safari ne ajută să continuăm aventura, cu o vizită la Ngoro-Ngoro, o rezervație într-un crater. Ngoro-Ngoro este un crater uriaș, care s-a format în urma prăbușirii pereților unui vulcan. Este situat în partea de sud a Parcului Național Serengeti. Continuăm aici completarea listei de animale pe care le vedem, cu specii precum bivoli, lei, leoparzi, elefanți și rinoceri.

Expediția în Africa s-a încheiat.

Cu lei și elefanți ne-am fotografiat.

Pentru o nouă aventură ne pregătim,

de monotonie nu mai vrem să știm!

Articolul a fost scris pentru a zecea probă din cadrul competiției SuperBlog 2018.

Disclaimer: Pozele aparțin sponsorului Extreme Travel and Adventure.

8 thoughts on “Am nevoie de o aventură în viața mea. Mergem în safari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.