Cel mai romantic city break alături de Christian Tour

După ani de zile în care nu am mai știut ce înseamnă concediul, în această vară, am reușit, în sfârșit, să mă bucur de câteva zile libere petrecute la munte, cu familia. Însă cele trei nopți petrecute în concediu au zburat „ca vântul și ca gândul”, exact ca în basmele clasice, iar noi am rămas cu dorința de a repeta concediul cât mai curând posibil. Eh, dar concediul din această vară nu doar că mi-a deschis apetitul pentru mai multă vacanță, ci mi-a amintit și că eu cu soțul meu nu am reușit să mergem niciodată într-o escapadă romantică, doar noi doi.

Gândindu-mă la un city break romantic, îmi vine în minte prima mea mare dragoste. Viena! Orașul acesta mi se pare atât de frumos, atât de încărcat de energie pozitivă! Parcă îți oferă o stare de bine doar când auzi denumirea, iar atunci când ești acolo, te simți de parcă ai păși într-o altă lume. Deși am vizitat Viena de câteva ori, nu am fost niciodată acolo cu soțul meu. Imaginați-vă: prima mea iubire (Viena) + iubirea vieții mele (soțul) = rețeta perfectă pentru cel mai romantic city break!

Pentru că îmi doresc tare mult să îmi împlinesc dorința, am încercat să mă documentez, doar-doar voi reuși să aduc planul de pe hârtie la realitate. Așa am aflat despre Christian Tour, o agenție de turism cu o vechime de 21 de ani, timp în care a reușit să ofere vacanțe de vis unui număr de peste 1 milion și jumătate de români. Cu un asemenea număr de dorințe împlinite, sunt absolut sigură că un city break Christian Tour este exact ce avem nevoie, eu și soțul meu, pentru a petrece câteva zile de neuitat împreună.

Acum probabil vă întrebați cum voi reuși să îl conving să avem parte de această escapadă romantică. Nu vă faceți griji, știu exact ce să-i spun! Anul ăsta, în ciuda concediului din august, a lucrat tare mult și a avut parte de mult stres (de la nimeni alta, decât mine), mai ales de când cu gândurile noastre de mutare. Nu e ușor să renovezi singur o casă întreagă, astfel că el merită din plin acest city break romantic pe care l-am planificat fără știrea lui.

Obiective turistice de vizitat în Viena

Un city break în Viena nu este complet, fără a vizita câteva dintre principalele obiective turistice din oraș. Iată care sunt câteva dintre obiectivele turistice pe care vreau să le vizitez în cadrul unui city break în Viena:

  1. Palatul Schonbrunn. Fost reședință de vară a Habsburgilor, Palatul Schonbrunn este una dintre cele mai frumoase construcții în stil baroc din Europa. Este renumit pentru încăperile imperiale fastuoase și pentru grădina minunată. Palatul Schonbrunn reprezintă principala atracție turistică din Austria. După părerea mea, este locul ideal pentru o ieșire romantică. În special grădinile sunt de trecut pe lista de locuri obligatorii de vizitat într-o vacanță romantică.

Austria.-Schonbrunn-Palace-in-Vienna-shutterstock_310594229

  1. Palatul Belvedere. Acest palat este amplasat în mijlocul unui parc impresionant și este construit în stil baroc. În prezent, adăpostește una dintre cele mai valoroase colecții de artă din Austria.

Beautiful-view-of-famous-Schloss-Belvedere-built-by-Johann-Lukas-von-Hildebrandt-as-a-summer-residence-for-Prince-Eugene-of-Savoy-in-Vienna-Austria-shutterstock_249139849

  1. Catedrala Sfântul Ștefan. Una dintre emblemele Vienei, Catedrala Sfântului Ștefan este cea mai importantă construcție gotică din Austria. Catedrala arată spectaculos, atât în interior, cât și în exterior. Turnurile Catedralei reprezintă unul dintre principalele puncte de atracție ale acesteia. Catedrala are 23 de clopote, cel mai mare dintre acestea fiind de asemenea cel mai mare clopot din Austria și al doilea clopot, ca mărime, în Europa.

Catedrala-Sfantul-Stefan-Viena-dreamstime_11098130.jpg

  1. Opera de Stat din Viena. Cu o construcție splendidă, Opera de Stat din Viena oferă o serie de opere și spectacole de balet. Poate fi vizitată printr-un tur organizat.

Vienna-State-Opera-in-night-Austria-dreamstime_xl_27199101

Cum am reușit să îmi planific cel mai romantic city break

Consider că unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le ai de făcut, când vine vorba despre planificarea unei escapade romantice, este găsirea transportului și cazării necesare. Ei bine, atunci când hotărăști să faci un city break Christian Tour, scapi imediat de corvoada căutării transportului și cazării. Cu ei, este foarte simplu să îți planifici vacanța.

Tot ce am avut de făcut a fost să caut oferte city break și hoteluri Christian Tour, iar treaba a fost ca și rezolvată. Foarte simplu, am ales orașul în care îmi doream să îmi petrec vacanța de vis, perioada dorită și tot ce a rămas de făcut a fost să aleg dintr-o listă de oferte city break, pe cea care mi se potrivește. Iată cât de ușor mi-am planificat cel mai romantic city break, alături de Christian Tour!

Tu ce oraș ai alege pentru un city break romantic?

 

Acest articol a fost scris pentru cea de-a doua probă din cadrul competiției SuperBlog 2018.

7 thoughts on “Cel mai romantic city break alături de Christian Tour

  1. Dragostea mea e… Porto! Un oras superb! Desi sa stii ca as vizita Viena. N-am fost niciodata acolo si din ce aud/citesc, mi-ar placea la nebunie!

  2. Dragostea mea din toate timpurile este Barcelona, însă și Viena o am pe lista de dorințe. Deja visez cu ochii deschiși citind articolul tău. Ai reușit să mă introduci în atmosfera aceea de vacanță.

  3. Pentru concediul de anul viitor voi incerca si eu Christian Tour. Pare foarte usor sa iti planifici “escapada” astfel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.