„Ziua în care am învățat să zbor” (Vol. 2) – Alina Șerban

Atunci când am luat în mână cel de-al doilea volum al autoarei Alina Șerban, mi-am amintit cu cât drag am citit primul volum. Acum, după ce am terminat de citit seria, trebuie să afirm că Alina va rămâne una dintre autorii pe care îi voi citi cu drag, oricâte cărți vor scrie. „Ziua în care am învățat să zbor” este genul de carte de la care nu știi la ce să te aștepți, doar citind titlul. E adevărat că titlul intrigă și vă asigur că, la final, veți vedea și ce înseamnă el.

Stau și privesc monitorul și tastatura, în încercarea de a-mi aduna gândurile. M-au încercat nenumărate sentimente citind cartea și mi-e teamă că, oricât aș scrie despre ea, nu voi reuși să transmit tot ce am simțit, sau la intensitatea la care am avut toate trăirile. Mi-e mai ușor dacă încep prin a vă spune cum m-a surprins finalul. Epilogul m-a făcut să plâng, mi-a pus un nod imens în gât, de care cu greu am scăpat, și mi-a dat fiori. Chiar dacă întregul roman este plin de trăiri și sentimente, tristețe și durere, finalul e ceva sublim, în toată tristețea lui. În epilog, am simțit ca și cum autoarea și-ar fi pus acolo întregul suflet. Și acum, gândindu-mă la carte, îmi dau lacrimile și îmi revine nodul din gât.

Cartea are la bază un personaj cu depresie. Așa cum probabil știți, depresia este o boală cruntă, care este capabilă să distrugă un om până la punctul în care să îl determine să facă gesturi necugetate.

„Am crezut și eu cândva că moartea e cea mai bună soluție și chiar am fost pornit să mă sinucid, nu numai o dată. Mulți îi judecă pe cei ca mine, spun că sunt egoiști, că nu se gândesc decât la propria persoană și că refuză să înțeleagă câtă suferință vor provoca. Nu e așa.”

Dar pe lângă subiectul principal – depresia – cartea este despre mult mai multe lucruri, cel puțin eu așa am perceput-o. Este despre viața de familie, despre prietenie adevărată, despre greșelile pe care le fac oamenii, despre greutățile pe care fiecare dintre noi le are de înfruntat, sub o formă sau alta, despre conștientizarea sinelui.

„E greu să admiți că propria ta familie nu e ceea ce pare și e și mai greu să trăiești știind că totul e o minciună.”

Oskar este un scriitor care a avut, la un moment-dat, succes, însă sănătatea cam șubredă la împins în prăpastie. După ce în primul volum al seriei aflăm cine este Oskar și cum a încercat să se sinucidă, de data aceasta, pătrundem mai adânc în povestea vieții lui, pentru a descoperi care sunt potențialele cauze ale depresiei ce era să îl ucidă. Așa cum descoperim pe parcursul lecturii, Oskar, ajuns la o vârstă înaintată, se destăinuie unui preot. Prin această destăinuire a lui Oskar, aflăm detalii despre trecutul său.

„- Așa o fi, părinte. Acum, dacă-mi pun mâinile pe piept, pot să-l simt. E acolo, clocotește și se învârte. Sufletul meu se întoarce de pe o parte pe alta, semn că se pregătește să iasă. Nu știu cât mai am, dar sper să fie răbdător cu mine și să mai reziste puțin.”

În primul rând, avem familia lui Oskar, compusă din tatăl lui și frații: Josef, Martin, Elsa și Karolina. Josef a reușit să își vadă visul împlinit: deține un restaurant, este căsătorit și are o fetiță. Martin, care l-a împușcat pe Oskar, implicat în traficul de droguri, nu și-a iertat fratele pentru că l-a trimis la închisoare. Elsa este și ea fericită și este singura care a respectat dorința familiei în privința profesiei, astfel că a fost întotdeauna preferata părinților. Karolina pare să fie prinsă cu forța într-o căsătorie nefericită, dar din care nu vrea să iasă. În urma unui act de infidelitate, Karolina are o fetiță cu Rudi, dar păstrează acest lucru secret, Oskar fiind singurul din familie care știe adevărul.

„Am plecat de lângă căpătâiul mamei fără să fiu mișcat în vreun fel. Îi simțeam lipsa, dar, în același timp, îmi doream să nu fi fost acolo atunci, să fi uitat de ea, să fi uitat că a existat vreodată. M-am resemnat și mi-am reluat locul lângă Josef, care parcă mă chestiona din priviri. Știam că era dezamăgit că, în ciuda tratamentelor, în ciuda discuțiilor, eu eram tot depresiv. Și, mai ales, era dezamăgit de noi toți, pentru că el, fiind cel mai mare, se comporta câteodată ca un părinte cu noi și își dorea ca toți să fim împliniți. Dar nu eram.”

Deși atunci când a avut probleme, Oskar și-a pierdut prietenii, unul i-a rămas alături: Rudi. Citind cartea, veți observa că Rudi este mai mult decât un simplu prieten, este chiar mai mult decât este familia lui Oskar pentru el. Rudi este acolo întotdeauna, când Oskar are nevoie de el. îl sprijină și îl ajută, îl încurajează și îi oferă un loc unde să stea, atunci când decide să revină în oraș. Deși Oskar a avut o locuință a lui în oraș, decide să i-o cedeze Clarei, fostei iubite, după ce află că au împreună doi băieți.

În viața lui Rudi mai apare însă o persoană, care va juca un rol important pentru el: Liese. Povestea de viață a lui Liese este tristă, ea și fratele ei, Karl, fiind părăsiți de părinți încă de la o vârstă fragedă și lăsați să se descurce singuri. Liese suferă și ea, având periodic crize și urmând un anume „ritual” al ei, care o ajută să se simtă în siguranță. Între ea și Oskar se naște o oarecare afecțiune, lucru care le este amândurora de ajutor.

Pe parcursul lecturii, ni se prezintă nu numai viața lui Oskar, ci și a celor din jurul lui. Suntem martorii unor secrete, ale bolilor cu care se confruntă unii dintre ei, vedem care sunt relațiile familiale dintre Oskar, frații lui și părinți (sau tată, după ce mama lor a decedat). Îi urmărim pe fiecare cum se luptă cu trecutul lor, în încercarea de a-și face prezentul și viitorul mai ușor de acceptat.

Urmărind firul narativ, putem descoperi frânturi din societatea în care trăim, ne putem regăsi în anumite experiențe sau trăiri ale personajelor. Iar stilul tip confesiune în care este scrisă cartea ne ajută să ne transpunem în poveste, să simțim ca și cum am lua parte în mod activ la desfășurarea evenimentelor. Detaliile poveștii trebuie să le descoperiți singuri, nu o să vă stric plăcerea lecturii, oferindu-vă mai multe informații. Vă spun doar că, după părerea mea, trebuie să citiți cartea, seria aceasta, pentru că este precum o imagine a realității în care trăim.

Mi-a plăcut modul în care autoarea a reușit să contureze o poveste care, la prima vedere, pare simplă, dar în esența ei, este o complexitate a sentimentelor și a vieții unui om. Autoarea a reușit să surprindă, în această serie, esența vieții lui Oskar. Citind, vedeam ițele care împreună, conturau o parte de comunitate, cu familie, prieteni, și chiar „dușmani”. Așa cum v-am spus, deși Oskar este personajul principal, iar tema care stă la baza cărții este depresia, am descoperit o poveste întreagă, nu doar frânturi de viață. Am fost martora unei vieți de familie în care părinții și-au distrus copiii, prin pretențiile și așteptările ireale pe care le-au avut de la ei. Am văzut cum lipsa iubirii distruge vieți omenești, cum prietenia falsă duce la distrugerea încrederii în sine, în timp ce o prietenie adevărată este capabilă să te ridice din cel mai adânc abis și cum persoana care își deschide sufletul pentru tine te poate ajuta să te ridici de la pământ.

Pentru mine, seria „Ziua în care am învățat să zbor” va rămâne una de suflet, una la care mă voi întoarce cu drag, cândva.

„În fața morții, mi-am zis eu atunci, te abandonezi cu totul și accepți inevitabilul, în timp ce liniștea se înfășoară în jurul tău, fără să-ți mai pese de altceva.”

Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru exemplarul oferit.

Cartea „Ziua în care am învățat să zbor” de Alina Șerban poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Quantum Publishers.