„Lumina lui Trodheim” – Laura Știrbu (Cartea I, Vicontele Verenței Pierdute)

Foarte rar mi se întâmplă să termin de citit o carte și să îmi vină tare greu să scriu despre ea, pentru că simt că nu știu ce să spun. Însă acum, exact asta simt despre romanul Lumina lui Trodheim, prima carte a seriei Vicontele Verenței Pierdute, de Laura Știrbu. Cartea a trezit în mine sentimente contradictorii, în sensul că mi-a plăcut, dar nu am avut mereu sentimentul acela de „Wow! Ce carte bună!”. Ba chiar pot spune că prima parte a cărții m-a cam năucit, cu o mulțime de personaje, denumiri neobișnuite și o succesiune rapidă a evenimentelor. În schimb, spre final chiar m-a surprins în mod plăcut și a reușit să mă prindă cu adevărat în mrejele ei.

Lumina lui Trodheim este un fantasy cu iz autohton, întrucât acțiunea cărții ne duce în Valahia. Regatul Valahiei Unite este împărțit pe regiuni, iar fiecare dintre ele are câte o academie Veliană. Academiile Veliene sunt școli militare, cu diverse cursuri speciale, menite să pregătească elevii pentru confruntări, în cazul în care ar apărea.

Iustinian este un băiat de 10 ani, care a fost crescut de așa-zisul său unchi, Boromir. Conform poveștii știute de el, Iustinian ar fi fost adus de apă la Boromir, pentru a-l crește. Cea mai mare dorință a băiatului este să devină Zburător și să aibă un dragon. Ca o paranteză de la a vă povesti despre acțiunea cărții, vă spun că autoarea a imaginat deosebit de frumos existența unor tipuri diferite de dragoni, fiecare având un rol.

„- Dragonii-de-pământ sunt cei mai mari, iar dragonii-de-apă cei mai mici. Cei de-foc cei mai puternici, iar cei de-aer cei mai rapizi. Dar știi de ce, nu?

– Pentru că au luat sufletul elementelor pe care le au în nume, răspunse băiatul bucuros.

– Să nu uiți niciodată că dragonii sunt una cu natura, ca orice animal, și nu trebuie tratați cu răutate, pentru că pot declanșa dezastre.”

Dorința lui Iustinian se împlinește atunci când, pe nepusă masă, Boromir decide să îl trimită la SanteVel, una dintre renumitele Academii Veliene. Însă Boromir nu ia această decizie pripit, ci are un motiv pentru care o face, iar motivul este legat de evadarea unui criminal temut, pe nume Vicențiu Leopod.

După un drum cu peripeții, Iustinian ajunge la SanteVel, unde sunt două grupe de elevi: Zburători și Magi. Acolo, Iustinian îi cunoaște pe colegii lui, dar și pe elevii mai mari. Printre cei mari și renumiți se numără Liliana Venin – o Zburătoare care este admirată de toți pentru capacitățile deosebite de care dă dovadă, Boris Nabadov – un Zburător cu renume la fel de mare precum Liliana, dar și prietenii lor. Liliana și Boris par să aibă un secret, care le stârnește curiozitatea lui Iustinian și Mădălinei.

„În ultimul sat îi surâse norocul. Întâlni un grup de studenți de la NembroVel, cetatea de Magi. Aceștia fură bucuroși să-l ia cu trăsura lor până la Cărările-Iepurelui.

Călătorind cu ei, băiatul își făcu o impresie despre viața la o unitate Vel. Toți se purtau ca frații, iar unul dintre ei chiar îl invită să studieze la NembroVel în locul cetății din munți. Iustinian refuză politicos invitația, spunându-le că avea prieteni la SanteVel. Îl numi pe Nabadov, la al cărui nume tresăriră câțiva Magi.”

La SanteVel, întâlnim și diverse tipuri de profesori. În timp ce unii sunt deosebit de închiși și instigă teamă elevilor, precum este Iosif Tarantelă, alții sunt prietenoși și chiar amuzanți – cel mai bun exemplu fiind Aurelian Brețcu. Însă indiferent de felul lor de a fi, acești profesori joacă un rol important în poveste – și, am impresia, au un rol foarte bine definit, care ne este încă ascuns în primul volum al seriei.

„Iustinian se amuză de dudele seniorilor. Îi devenise clar că întreaga școală era influențată de omul care o conducea: de profesorul Brețcu. Umorul era la locul lui, în orice colț al cetății – mai puțin în pivniță, poate.”

Cei mai buni elevi de la Academiile Veliene sunt selectați să participe la Duopol, o serie de întreceri care îi ajută pe câștigători să ocupe posturi importante din conducerea regatului.

Iustinian are vise care par adevărate premoniții. Cu toate acestea, refuză să creadă că ar putea fi clarvăzător. Totuși, acest lucru se poate afla, cu ajutorul Apei-Luminii, care se folosește împreună cu Platoul lui Trodheim. Apa-Luminii, turnată în Platoul lui Trodheim, le permite celor care privesc să vadă viitorul. Totuși, în ultimii ani, singurul lucru care se arată celor care încearcă este încoronarea actualului rege, precum și viitoarea încoronare a prințului. În plus, Apa-Luminii este interzisă, iar elevii nu au nicidecum acces la ea… sau au?!

Mai multe detalii ale poveștii vă las să le descoperiți singuri, citind cartea. O recomand în special celor care iubesc genul fantasy. Ca o ultimă remarcă, mă voi lega de faptul că această carte a fost adeseori asemănată cu celebra serie fantasy Harry Potter. Părerea mea pe parcursul lecturii a fost că autoarea s-a inspirat, în anumite detalii, din povestea micului vrăjitor, dar lumea creată de autoarea J.K. Rowling și cea creată de Laura Știrbu sunt total diferite, și la fel sunt și poveștile. Laura are, cu siguranță, mult potențial și știe să creeze povești fascinante, care îl aduc pe cititor pe meleaguri autohtone.

 

Mulțumesc, Editura Quantum Publishers pentru exemplarul oferit!

Cartea „Lumina lui Trodheim” de Laura Știrbu poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Quantum Publishers.