De vorbă cu Theo Anghel – editor

Salut! Astăzi, vă invit să citiți un interviu puțin mai diferit. În ce sens diferit? Pe Theo Anghel o cunoaștem cu toții prin prisma cărților pe care le-a scris. Dar, cu siguranță știți că Theo nu este numai autoare, ci și editor al editurii Quantum Publishers. Așadar, de data aceasta, vom cunoaște editorul, nu autorul.

1. Bună, Theo! Îți mulțumesc pentru că ai acceptat să răspunzi câtorva întrebări. În primul rând, ne poți spune cum ai pornit pe acest drum, al profesiei de editor?

Dintotdeauna mi-am dorit să am o editură. Chiar m-am gândit la numele pe care i l-aș da, și Quantum mi-a venit imediat în minte cu mult înainte să ia viață. Aveam deja cunoștințele pe care ar fi trebuit să le aibă vreo 3 angajați într-o editură, adică grafică, tehnoredactare, editare și corectură.

Dacă, la momentul acela, aș fi avut nevoie de cineva din exterior, pe care să-l plătesc ca să facă măcar una dintre cele de mai sus, Quantum n-ar fi existat. Dacă ți-aș spune cu ce sumă am început nebunia asta, și aia împrumutată de la rude și prieteni, ai râde. Ai spune, probabil, că prea sună a scenariu de film american și nu e posibil să se întâmple în România. Cu pasiune, se poate.

Cu timpul am învățat să fac muncile a încă vreo 5.

Vreme de doi ani, Quantum a fost, cred, singura editură de pe planetă care a funcționat cu un singur om care să le facă pe toate. Acum am redactori colaboratori, dar grosul efortului este încă pe umerii mei. Îmi doresc să găsesc încă un editor, capabil să se ocupe de texte fără să mai fie nevoie de intervenția mea, dar încă nu am dat peste persoana aceea și nu accept să cobor standardele de editare.

Marina Neagu, cea care a fost alături de mine încă de la început, jură că nu sunt de pe planeta asta, ci vreun extraterestru ceva. 🙂

2. Când ne gândim la editor, fiecare avem o anumită imagine și definiție în mine. Ne poți spune ce presupune, mai exact, munca de editor?

Presupune, în primul rând, pasiune pentru cuvântul scris, apoi, bătându-se constant pentru primul loc, cunoștințe. Sunt ferm convinsă că nu poți să te trezești într-o dimineață și să spui: De azi, eu editez!. E nevoie de ani de lectură în spate pentru ca muzicalitatea unei fraze, în multitudinea ei de manifestări, să-ți vină în minte natural, fără să te forțezi.

Mă consider norocoasă că, încă de când am început să-mi dau seama care e treaba cu literele J, am consumat clasici pe pâine. Până pe la 30 de ani, și să ating o carte scrisă de un contemporan mi se părea un sacrilegiu, iar pe cei care citeau așa ceva, îi consideram săraci cu duhul, incapabili să înțeleagă literatura de calitate. J

Mea culpa!

Când am păcătuit prima oară cu un contemporan, am avut norocul să dau peste o carte bine scrisă, așa că am fost forțată să-mi reconsider prejudecățile. Dar acel background m-a ajutat enorm și ca scriitor, și ca editor.

Și mai cred că trebuie să fi scris înainte, și s-o fi făcut bine. Pentru că, la un moment dat, când ești în fața unui manuscris în care ideea este briliantă, dar frazarea este atât de slabă, încât ai ofensa hârtia pe care ai îndrăzni să tipărești așa ceva, va trebui să reformulezi paragrafe întregi tu, editorul, dar cu ideea autorului și, pe cât posibil, să nu-ți imprimi stilul.

Este chiar mai greu decât dacă ți-ai scrie propria carte, fiindcă acolo totul îți aparține, ideea, stilistica… totul îți este familiar, ești ca peștele în apă.

Recunosc că la Quantum s-a depășit cu mult conceptul de editare făcut de o editură. Poate că ne implicăm prea mult – mai mult decât îi convine unui autor debutant care este deja convins că scriitura lui nu are cum să fie mai perfectă de atât – și vrem ca orice carte să stea bine pe picioarele ei și să nu poată fi demolată de nimeni.

Dar noi facem asta din pasiune, deși e posibil ca autorii noștri, obișnuiți deja cu ce facem aici, să aibă un șoc imediat ce vor ajunge la alte edituri, iar textele lor vor scăpa pe piață cu stângăcii.

3. Cât durează, aproximativ, editarea unei cărți?

Depinde foarte mult de talentul scriitoricesc al autorului acelui manuscris. Toți își vor cărțile în librării ieri. E de înțeles. Aproximativ o lună durează editarea unui manuscris care nu pune editorului prea mari probleme, dar până la print mai sunt destul etape de parcurs, așa că tot procesul ajunge undeva pe la două luni.

În schimb, un manuscris la care editorul trebuie să pună la bătaie nu doar timp și energie, ci și suflet, pentru că reformularea frazelor pe bazele impuse de autor te consumă ca nimic altceva, lucrurile stau cu totul altfel. Dacă vrei ca treaba să iasă bine și să nu expui autorul, odată ieșit pe piață, huiduielilor cititorilor, va trebui să editezi cartea aia ca și când ar fi a ta și numele tău ar urma să apară pe copertă. Aici lucrurile se întind pe o perioadă mai mare de timp, iar intervalul variază de la un caz la altul.

4. Poți să ne spui o greșeală (sau mai multe) pe care o fac autorii și de care nu sunt conștienți, în momentul în care decid să publice?

O greșeală imensă și care îți poate îngropa pe vecie cariera de scriitor chiar înainte de a o începe este să fii disperat să-ți vezi cartea tipărită oricum, oriunde și în orice condiții de editare.

I-am văzut pe mulți făcând asta.

Din păcate, ei nu reușesc să vadă chestiunea în ansamblu și nici nu prevăd consecințele. Când le conștientizează, este deja prea târziu, răul s-a produs. Vor doar să se mândrească în fața cunoscuților. Desigur, dacă la atât visează, să smulgă aplauze de la patru mătuși, trei unchi, două cumetre vecine de bloc și cinci useri de Facebook, e OK, dar, dacă speră să ajungă să reprezinte ceva în literatura română contemporană, nu este deloc în regulă.

Cumpărători de carte în limba română sunt puțini, extrem de puțini. Pentru ei, un autor român este nevoit să se bată cu nume străine care, în urma unui marketing copleșitor, pe bani grei, ajung să domine piața. Dacă într-o astfel de piață, autorul român debutează cu o poveste OK, dar editată de cineva care nu are habar cu ce se mănâncă treaba asta, care îi face o copertă ce te face să caști de plictiseală… Bingo! Tocmai ai aplicat rețeta eșecului de succes!

Ești compromis pentru totdeauna în fața cititorilor de carte românească. Când o puzderie de super-titluri îi așteaptă pe rafturile librăriilor, n-o să-ți acorde a doua șansă nici dacă-i rogi frumos.

5. Cum reușești să faci față provocărilor pe care le întâmpini în profesia de editor?

Renunțând la o mulțime de alte lucruri.

La început, aveam inconștiența și entuziasmul începătorului, dar acum simt frustrare pentru lucrurile la care meseria asta mă face să renunț. Și nu-ți imagina că e vorba de extravaganțe. Nu mai am timp de scris, timp pentru fiul și soțul meu, timp pentru casa mea, timp pentru mine… Nu mai am timp pentru nimic!

Să nu mai spun că abia mai apuc să citesc câte o carte care să-mi dea RESET neuronilor tociți cu atâtea manuscrise.

6. Cum trebuie să fie un manuscris, pentru a-l alege spre publicare? Adică, în ce măsură contează ideea, subiectul cărții, și în ce măsură contează corectitudinea scrierii?

Fiecare dintre cele enumerate de tine sunt importante. Aș spune că trebuie să fie un cumul care să nu dezechilibreze balanța până acolo, încât efortul să nu merite.

La început, puneam mare preț pe ideea cărții. Am editat astfel de manuscrise atât de profund, încât aș fi putut liniștită să mă trec pe copertă pe post de coautor. Înainte, făceam o listă cu observații, semnalându-i autorului greșelile pe care le făcea în scris, sugerându-i moduri de evitare a lor, sperând că va învăța, iar următorul manuscris nu mă va mai solicita atât de tare.

O mai fac și acum, dar doar cu aceia care arată că vor să învețe și nu se înverzesc la față când le semnalez că nu știu când verbul „ a fi” se scrie cu un „i” sau cu doi și că ar trebui să se pună la punct cu asta.

Mulți mi-au mulțumit (aceștia sunt și cei care au învățat repede și, de la manuscris la manuscris, au evoluat uimitor), dar sunt și dintre cei care s-au simțit deranjați că am îndrăznit să găsesc erori în scrierea lor „perfectă”.

Pot spune că toate astea au fost lecții și, din ele, am învățat o mulțime de lucruri. Acum, la Quantum, nu se mai acceptă decât manuscrise care îmbină o idee bună cu o stilistică ce nu amenință să terciuiască neuronii redactorului și editorului.

Nici înainte nu eram interesați de cantitate, ci doar de calitate, dar acum manuscrisele sunt selectate cu și mai mare rigurozitate.

7. Sunt sigură că experiența ta ți-a oferit diverse situații legate de comunicarea dintre editor și autor. Cum reacționează autorii la feedback-ul unui editor și la diversele recomandări/sfaturi?

Am avut parte de situații poziționate la extreme. De la autori care nici n-au debutat, dar care își văd deja chipurile cioplite în marmură prin muzee, alături de ale marilor scriitori ai lumii, cărțile ecranizate la Hollywood, așa că au un comportament în consecință, până la autori care încă mai au mințile acasă și știu că notorietatea în acest domeniu nu se clădește peste noapte, ci trebuie să parcurgi pas după pas cu răbdare, cu umilință, aș putea spune.

L-am auzit odată pe un scriitor american – și îmi pare atât de rău că nu-mi mai amintesc numele lui! – spunând că i-au trebuit 13 ani ca să devină celebru peste noapte! Și ține cont, e America, locul unde dinamica pieței de carte este un adevărat tsunami planetar, nu o furtună într-un pahar cu apă ca la noi.

Aș putea scrie o carte cu experiențele de acest gen. Poate o s-o fac cândva, la pensie.  🙂

După cum am spus, învăț din orice. Am văzut odată un interviu al unui editor care spunea că nu semnează un contract cu un autor până nu-l vede la față. Spunea că, oricât de superficial ar putea să sune asta, carisma personală a acestuia va decide în proporție covârșitoare dacă titlul lui se va vinde sau nu, așa că trebuie să-l simtă. A trebuit să analizez și să constat că avea dreptate sută la sută. Repet, oricât de superficial ar părea, este real.

Un autor care nu este prezent în social media, nu interacționează cu cititorii săi, nu are simțul umorului, nu este vizibil în niciun fel, nu va vinde, deci, ar fi și o decizie financiară proastă.

O să-ți dau un exemplu care ține loc de argument suprem. Stăteam de vorbă acum ceva vreme cu cineva care lucrează într-o editură. Au publicat cartea cuiva care, în trecut, lucrase la una dintre televiziunile cu impact în România. Firește, acest autor a fost invitat de foștii săi colegi să apară într-o emisiune de-a lor și să vorbească despre cartea sa. Fiind un post la care toată românimea cască gura, la editură au început brusc să curgă comenzile chiar din timpul respectivului show. Surpriza surprizelor este că mulți dintre spectatorii ce-și doreau acea carte doar pentru că fusese recomandată de foștii colegi ai autorului întrebau la editură: Da` despre ce este cartea asta?

Qvot erat demonstrandum!

 O altă situație pe care, oricât m-am străduit s-o înțeleg, n-am reușit, este că unii dintre autori nu recunosc că li s-au editat cărțile. Probabil că, odată cu trecerea timpului, mintea le joacă feste și ajung să fie convinși că ei chiar au scris cărțile așa de bine de la început. Ba chiar, odată, am rămas perplexă când editarea făcută de mine a fost atribuită de autor altcuiva.

Toate aceste lucruri mi-ar fi putut distruge entuziasmul de a mai face asta, dacă n-aș fi avut și autori care se consideră norocoși că scot untul din ei, că le stau în coaste și insist ca un diavol de coșmar să corecteze erorile stilistice, gramaticale sau de ce tip or fi ele și nu se jenează să recunoască public că Theo Anghel e un zbir de editor care le-a mâncat ficații, dar de la care au învățat câte ceva.

Cu toții greșim. Nu-i un sfârșit de lume. E absolut normal să ai stângăcii la început, indiferent despre ce vorbim.

Diferența între unul care va evolua și unul care va stagna în suficienta-i ignoranță, va rămâne pe loc și, cu timpul, va dispărea de pe scena literară actuală, este felul în care acceptă că are greșeli de exprimare incompatibile cu statutul de autor de cărți! Dacă acceptă că le are, le va corecta, dacă nu, nu.

8. Este rolul unui editor apreciat suficient de către autori și cititori?

Pe cititori nu-i interesează cine a editat un titlu sau altul. Detaliile astea îi vor interesa întotdeauna doar pe alți autori, editori, etc. Cititorii vor doar să evadeze într-o carte bună, scrisă de cineva care să pară că n-a rămas corigent la limba română chiar în fiecare an de școală.

Iar despre autori am mai spus…

Sunt unii care vor aprecia întotdeauna orice sugestie, vor corecta rapid orice stângăcie și sunt unii care, dacă le arăți unde greșesc, vor considera că le ești dușman.

9. Ce sfat ai da, în calitate de editor, autorilor care își doresc să publice?

Dacă își doresc să publice, și presupun că au capacitatea de a se evalua singuri, și consideră că au un manuscris OK, să nu facă greșeala din răspunsul de la întrebarea 4.  🙂

Îți mulțumesc pentru răspunsuri!

Iar eu îți mulțumesc pentru întrebări! 🙂