Cu Perspirex, vara chiar e fără transpirație!

Căldura e mare, soarele dogorește, în casă nu este gram de aer… iar transpirația este de nesuportat! Cred că oricare dintre voi poate confirma spusele mele. Eu m-am confruntat dintotdeauna cu această problemă și recunosc, nu suport căldura! Așa s-a făcut că, atunci când am văzut că BuzzStore are o nouă campanie de testare, la Perspirex, mi-am zis că trebuie să îmi încerc norocul. Iar norocul a făcut să fiu aleasă în această campanie de testare Perspirex.

Am primit două tipuri de deodorant Perspirex: Perspirex Original și Perspirex Comfort. Ambele deodorante roll-on sunt fără miros. De fapt, se simte mai degrabă un miros de alcool, dar care nu deranjează. Am citit cu atenție instrucțiunile de folosire și am început testarea. Recunosc, eram oarecum sceptică, nu credeam că se poate chiar să nu transpiri, doar folosind un antiperspirant.

Instrucțiunile cer să folosești deodorantul seara, înainte de culcare. De asemenea, nu ai voie să îl utilizezi timp de 48 de ore după epilat sau ras. Conform detaliilor din instrucțiuni, deodorantul Perspirex este menit să te protejeze de transpirație între 3 și 5 zile de la aplicare.

Perspirex Original

Am început testarea cu deodorantul roll-on Perspirex Original. Acesta este menit să controleze transpiratul excesiv și mirosul neplăcut și este recomandat persoanelor care se confruntă cu transpirație intolerabilă, care interferează cu activitățile zilnice.

Pot să afirm cu toată încrederea că am fost plăcut surprinsă de rezultat. Încă de la prima aplicare, nu am mai transpirat și, implicit, am scăpat de orice miros neplăcut cauzat de transpirația la subraț. Indiferent de cât de cald a fost (mi-a fost), nu am transpirat deloc, pielea de la subraț a rămas complet uscată și lipsită de miros neplăcut.

Am folosit deodorantul timp de cinci zile, dar efectul a rămas încă zile întregi după ultima utilizare a acestuia. În plus, exact cum scrie și în broșura pe care am primit-o, dușul nu afectează efectul deodorantului.

37764497_10156812018419406_3539091401666985984_n

Perspirex Comfort

Deodorantul roll-on Perspirex Comfort este o soluție recomandată persoanelor a căror transpirație de la subraț este aproape tolerabilă și interferează frecvent cu activitățile zilnice. Acesta oferă protecție eficientă împotriva transpirației și a mirosului neplăcut.

După ce am încheiat testarea deodorantului Perspirex Original și am așteptat câteva zile, am testat deodorantul roll-on Perspirex Comfort. Sunt sigură că acesta își îndeplinește foarte bine rolul pentru persoanele care nu se confruntă cu probleme serioase cu transpirația, dar pentru mine, nu a fost atât de eficient, pe cât a fost deodorantul Perspirex Original. Într-adevăr, mirosul neplăcut nu a apărut și nici transpirația, dar pielea nu a rămas complet uscată, ci aveam mereu senzația că parcă încep să transpir. În plus, am dezvoltat și o mică alergie după utilizare, astfel că am simțit mâncărimi la subraț după ce am folosit acest deodorant. Dar, așa cum am spus, probabil că acesta nu este potrivit pentru mine, ci pentru persoanele care se încadrează în grupul-țintă.

37754051_10156812017804406_5254223468190236672_n

Recomand sau nu?

După ce am testat cele două deodorante, am povestit și prietenelor despre ele și am oferit câteva broșuri și mostre pentru testare. Recomand deodorantele roll-on Perspirex, cu mențiunea ca acestea să fie utilizate în funcție de grupul-țintă cărora fiecare dintre deodorante i se adresează. În plus, recomand să urmați instrucțiunile întocmai, pentru a vă bucura de cele mai bune rezultate.

Mi-a plăcut efectul pe care aceste deodorante l-au avut, în special cel al deodorantului Perspirex Original. Totuși, le-aș folosi doar atunci când trebuie să merg undeva, sau când stau plecată de acasă mai multe ore.

Voi le-ați încercat? Cum vi s-au părut?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.