Cana s-a desprins dintre degetele ei înghețate, căzând cu un zgomot greu pe masa din lemn. Ochii îi erau imobili, privind într-un punct fix, dar vederea i se legăna ca purtată de valuri. Încăperea părea că se triplează în jurul ei, apoi devine din ce în ce mai mică, doar un punct care dorea să o înghită cu totul. Vocea individului din fața ei, înainte ca acesta să se întoarcă pe călcâie și să iasă din bucătărie, ofensat de modul în care tânăra refuzase să-i răspundă la salut, total incapabil să perceapă furia cu care se războiau trăirile ei interioare, s-a auzit ca un tunet, însă cuvintele îi erau străine Annjei. Au ricoșat în pereți, au căzut pe podea, zbătându-se ca niște șerpi. Ciudat, părea că le poate vedea înaintarea periculoasă.
Era în cădere liberă, se răsucea într-un vid, fără nicio speranță de care s-ar fi putut agăța. Pieptul i-a zvâcnit și degete invizibile i-au strâns cu furie arterele din spatele coastelor.
Un val de adrenalină i-a inundat trupul înțepenit. A țâșnit din scaun, grăbindu-se să iasă din încăperea ce se strângea în jurul ei din ce în ce mai mult, cu fiecare secundă, fără a lua cunoștință de surprinderea și îngrijorarea Biancăi.
Picioarele păreau că se lovesc unul de celălalt în drumul către ieșire. Devenise o străină în propria ei piele; nu-și putea controla mișcările. În mintea ei, se întorsese în timp la momentele în care respirația îi fusese imposibilă, iar corpul și mintea îi erau vătămate. La acele evenimente de groază cărora i-au urmat ani de înlănțuire în cătușe invizibile de care nu credea că va reuși să se elibereze vreodată cu totul. Nu voia să se întoarcă în acel loc. Acolo nu ar fi putut să respire.
Nu înțelegea cum a străbătut drumul până în camera ce-i fusese dată, nici nu-și amintea momentul în care s-a sprijinit pe genunchi în fața toaletei. Trupul i s-a cutremurat când starea de greață i-a strâns stomacul, eliberând otrava amintirilor. Straturi de transpirație i s-au scurs reci pe piele.
Toate clipele de tortură i-au revenit în minte în imagini succesive, rapide, scurgându-i și ultimul strop de energie. S-a sprijinit în palme, forțându-se să se ridice de pe podeaua băii. Ochii au întâlnit în oglindă imaginea chipului torturat de amintiri. Ceva primar s-a descătușat în interiorul ei. Fantome îi bântuiau mintea, le simțea respirația rece pe spate. Erau părți mutilate din memoria ei, ecouri din spatele acelor evenimente ce o marcaseră. Îi aduceau în suflet durere, teamă. Se transformau în lacrimi ce-i curgeau pe obraji. Chipul reflectat în sticlă reda o poză înfricoșătoare. Pungi negre i se formaseră sub ochi, iar fața părea că nu cunoscuse de multă vreme atingerea soarelui, cearcănele adânci arătând stridente pe chipul alb ca varul.
S-a străduit să respire. Mintea căuta să găsească o urmă de lumină în întunericul din jur.
În noaptea din urmă cu cinci ani, viața i se schimbase. O lume nouă se deschisese înaintea ei, dar fusese atât de rece și îngrozitoare, încât aproape o trimisese într-un abis fără capăt. Doar dorința de a-și proteja mama suferindă o ținuse pe Annja pe o subțire linie de plutire.
Îi dăduse acel imbold de a încerca să meargă mai departe, dar părintele care-i oferise întreaga ei dragoste nu mai era acum printre cei vii. Annja nu mai găsea acea forță care să o ajute să lupte cu demonii ce o asaltau. Crezuse că timpul și susținerea necondiționată a lui Doc au ajutat-o să-i îngroape undeva, în acea parte a minții pe care o voia ferecată, dar trecutul avea brațe lungi și gheare ascuțite ce i se înfigeau adânc în carne și se țineau strâns de ea.
Doc, a strigat mintea ei cuprinsă de panică. Cu trupul slăbit, membre nesigure, s-a târât spre telefonul aflat pe noptieră. Degetele i-au tremurat. Vocea atât de cunoscută a răspuns după primul țârâit, trimițându-i o firavă undă de siguranță în spiritul atât de bântuit.
― Doc…, a șoptit ea printre suspine.
― Annja, Annja, vorbește, te rog. Ce s-a întâmplat?
― Vin acasă, i-a răspuns.
A închis, apoi telefonul i-a scăpat printre degete.
Uh! Incitant! <3
Daaa! ❤️
Super fain, ca tot ce scrie Marina <3 Deja mi s-a făcut pielea de găină <3
Te cred. Asa este, Marina are un stil deosebit. ❤️
Marina e geniala! E preferata mea. ❤️😍
Chiar este. ❤️
Abia astept noua carte a Marinei! ❤️❤️❤️
Speram sa apara curand. ❤️
Ce mult îmi place cum sună! 😍 😍 😍
Suna bine, intr-adevar! ❤️
Un titlu provizoriu perfect! Nu-mi pot imagina multe mai bune! Votez pentru pastrarea lui! 😀
Multumesc pentru vot! Poate Marina va tine cont. 😊