Cartea a doua a seriei Vicontele Verenței Pierdute – Laura Știrbu – fragment, roman în lucru

Indiferent dacă le era teamă de dragoni sau nu, valahii îi respectau și se îmbulzeau să îi vadă, în special dacă era într-un mediu bine organizat. Era o raritate ca un plebeu să vadă un de-foc, aceștia fiind mai degrabă utilizați în armată. Zicala veche era: „Dacă vezi botul unui de-foc, o să-i vezi în curând și burta”.

Cu ocazia Zilelor lui Martie, sătenii din Înghețul-Codrului înfruntară nămeții ca să vadă parada dragonilor la SanteVel. La amiază, spectatorii se adunară pe metereze și pe gardul de piatră și așteptară reprezentația reptilelor înaripate de pe terenul de sport. Printre ei se aflau și membrii Comisiei de Examinare, toți având carnețelele de luat notițe scoase. Lângă ei se furișă Alfred, care împrăștie pioneze la picioarele lui Pelfid, dorind să se răzbune.

Pentru că erau frații a două vedete de la SanteVel, Iustinian și Mădălina primiră locuri în primul rând, adică pe banca de la marginea terenului, fix între domnii Dardanele și Mivil. Micul Zburător se uită cu jind la sceptrele ambilor, așteptând momentul oportun să îi întrebe dacă avea voie și el măcar să le atingă.

– Îţi vine să crezi!? se consumă Mădălina. Suntem fix pe scenă! Ia uită-te la oropsiţii de sus!

Junioara avea dreptate. Ei chiar erau onorați să stea așa aproape. Singurii ce mai umblau pe teren erau mascații și Boris, care aliniară puii de dragoni.

– Lipseşte unul, observă Iustinian. Cel negru.

– Nu avea cristal, se întoarse Dardanele spre el. Așa că a fost lăsat în grajd. O să avem dificultăți să îl ducem la Merna.

– Nu ați găsit deja cristalul care l-ar putea controla? întrebă copilul.

– Nu încă. Am comandat însă unul special de la Turnul-de-Fildeş, zise profesorul.

În uralele mulțimii, Liliana intră pe teren. Pe un baston lung avea încrustate bucăţele de cristale diferite care controla animalele. Puii se ridicară unul câte unul în aer, se învârtiră, scoaseră flăcări într-o formaţiune specială astfel încât, când scuipară foc, acesta formă un „S” fierbinte.

Mulţimea izbucni în aplauze. Prins în valul de elevi, Pelfid îşi mişcă picioarele şi nimeri în pioneze. Însă talpa bocancilor era aşa de groasă încât acesta scăpă nevătămat din ceea ce i se pregătise.

Pe teren, Dardanele mai striga uneori, aclamând şi dând sfaturi care însă  nu ajungeau la urechile Zburătoarei, aceasta fiind prea preocupată cu mânuirea dragonilor, şi nici la urechile mascaţilor, care urmăreau neliniştiţi animalele. Soldații trăgeau după ei plase grele din tril şi plumb şi arcuri cu săgeţi, gata să acţioneze dacă vreun pui scăpa de sub puterea cristalului.

– Uită-te bine la sora mea, Mojic! Ea s-a născut Meister! Tu consideră-te norocos dacă o să îți permită vreodată să îi poleiești sceptrul!

Văzând-o pe senioară cum se mișca grațios, coordonând parcă fără niciun efort dragonii, băiatul chiar stătu în dubii. Nu mai văzuse atâta talent niciodată. Fata nu îi conducea cu bastonul; mai degrabă îi vrăjise cumva. Liliana Venin făcea minuni.

Dragonii mai survolară o dată în formație deasupra mulțimii înainte să fie îndrumați la sol de Zburătoare. Mulţimea iar izbucni în urale, și scandară numele lui Venin.

Din cauza gălăgiei, nimeni nu auzi agitația de pe Aleea Dragonilor. Alţi mascaţi fugiră ca disperaţii dinspre grajdurile dragonilor. Până se dezmeticiră cei de pe teren, fu prea târziu.