„Aromă de august” – Ioana Țigănilă

Dacă mă urmăriți de mai mult timp, probabil știți deja că nu prea citesc altceva în afară de beletristică, romane de tot soiul. În schimb, evit cărțile-jurnal, biografiile și tot ce nu se poate încadra în beletristică. Totuși, când am citit descrierea cărții „Aromă de august”, am fost curioasă să descopăr ce se ascunde între paginile frumoasei coperți. Momentul în care am acceptat să citesc cartea a fost pentru mine un fel de provocare la care m-a supus singură, din dorința de a ieși puțin din zona mea de confort. Și bine am făcut! Cartea-jurnal a jurnalistei Ioana Țigănilă a fost pentru mine o surpriză deosebit de plăcută. Atât de plăcută, încât am terminat cartea în câteva ore. De cum am primit-o, nu am pus-o în bibliotecă, așa cum obișnuiesc, ci am luat-o la citit în aceeași zi.

Nu-i așa că vreți să știți cum e aroma de august? Titlul stârnește curiozitatea, dar adevărul este că cititorul nu are habar la ce să se aștepte de la această carte. Iar ăsta este primul punct bonus al cărții: nu știi ce vei descoperi, odată ce deschizi coperta. Dar vă spun eu: veți găsi o poveste dulce-acrișoară, aș spune. O poveste de viață – povestea autoarei. O poveste frumoasă, dar presărată cu momente dificile. Veți descoperi povestea mamei Ioana, a soției Ioana, a iubitei/logodnicei Ioana și chiar a adolescentei Ioana.

Autoarea ne povestește despre ea, despre familia ei și în special despre fetița ei, Cataleya. Pot să spun că, pe alocuri cel puțin, m-am regăsit în povestea ei. Cartea este povestea unei mame despre (și pentru) fiica ei, despre modul în care aceasta i-a schimbat viața și întreaga perspectivă asupra lucrurilor. De data aceasta, o să mă abțin din a vă oferi detalii prea concrete despre ce apare în carte, pentru că fiecare detaliu ar trebui să îl descoperiți voi, ca să vă puteți bucura pe deplin de experiența lecturării acestei cărți-jurnal.

„Ai văzut câte cupluri se despart după ce fac un copil… Te-ai întrebat vreodată de ce? motivele sunt multe, dar majoritatea se reduc la lipsa de timp, de energie, de înțelegere. Un copil destabilizează tare rău un cuplu… Da, ok, un copil te și unește, te sudează ca familie, e rodul iubirii voastre, aduce lumină în casă, te leagă pe veci, dar te și destabilizează. Pentru că uiți de tine. Uiți să fii femeie. E și greu.”

Ioana s-a lovit de prejudecăți – pe care recunoaște că le avea și ea, înainte de a-și cunoaște soțul. Alături de el, însă, a învățat cât de mult suntem noi, oamenii, conduși de prejudecăți. Trebuie să vă spun că, după ce am citit cartea, am început să văd total diferit anumite lucruri. Să nu credeți acum că veți descoperi în carte niște chestii motivaționale, pentru că acest lucru este departe de adevăr. În schimb, veți putea citi despre experiența de viață a autoarei și veți afla modul în care gândește și cum privește lucrurile. Poate vă veți regăsi în cuvintele ei, poate nu, dar sunt sigură că această carte v-ar da de gândit, măcar puțin.

„Uneori e mai lesne și mai sănătos să fugi de o problemă, în loc să stai și să o înfrunți.”

Autoarea lasă inhibițiile deoparte și vorbește deschis despre viața ei, despre jobul ei, despre viața de mamă. O admir pentru curajul de care a dat dovadă așezând aceste gânduri pe hârtie și aducându-le în mâinile noastre, ale cititorilor. Pentru că, da, este nevoie de curaj să ieși în fața lumii și să îți afișezi sentimentele și modul de gândire.

În această carte-jurnal, autoarea abordează unele teme mai sensibile, sau unele pe care multe persoane se feresc să le discute. În primul rând, una dintre mențiunile care mi-au atras atenția este aceea a existenței (și găsirii) sufletelor pereche. Nu este o carte de dragoste, autoarea chiar menționează că ea nu este o romantică, dar modul în care scrie despre soțul ei, ca fiind sufletul ei pereche, mi s-a părut cu adevărat frumos. Dacă nu credeți în suflete pereche, s-ar putea să vă schimbați opinia, după ce citiți cartea. De asemenea, menționează două întâmplări „stranii”, una legată de bunicul ei decedat și cealaltă de un copil nenăscut.

„M-am mutat la el. Cu japca. Și cu stil. S-a prins prea târziu, săracul. Câte o rochiță, o pijama, o periuță de dinți, niște pastă, parfumul preferat. Și… într-o noapte mă duc la mine acasă. Urc și realizez că nu mai aveam nimic acolo. Poate doar niște păpuși cu care – știu la ce te gândești – nu mă mai joc de mult. „Alo! Vino să mă iei! Se pare că m-am mutat la tine!” Nu doar la el; însă. Ci la mama lui, la tatăl lui, la fratele lui, la sora lui. Nu a fost ușor. Pentru ei!”

O altă temă abordată este cea a musulmanilor. Aici, autoarea a dat piept cu prejudecățile de care vă spuneam la început. După părerea mea, și dacă numai pentru acest subiect, cartea merită citită. Nu ne obligă să privim lucrurile altfel, ci ne exemplifică unde greșim, prin modul nostru de gândire (mă refer la noi, oamenii, în general, nu la mine sau la tine, care citești aceste rânduri). Prin experiența ei de viață, ne așterne greșelile comune pe care le facem, ni le aruncă direct în față, într-un mod care ne face să ne deschidem ochii.

Un alt lucru care mi-a atras atenția și la care am fost pe deplin de acord cu autoarea, a fost acesta: „Știi că se zice că el, copilul, e cel care își alege părinții? Eu cred în teoria asta.” Pentru autoare (și nu numai), o să menționez că și eu cred. Ba chiar mai mult, i-am spus fiicei mele teoria asta și a fost de acord cu mine. Îmi spune adeseori că e bucuroasă că m-a ales pe mine ca mamă, ba chiar mi-a povestit și cum a fost. (Nu mai intru în detalii, și așa am spus prea multe)

Aș putea să menționez multe alte lucruri în care m-am regăsit, într-o oarecare măsură, în rândurile acestei cărți, dar o să mă opresc aici, totuși.

Cartea este scrisă la persoana întâi, iar modul de adresare este unul direct. Astfel, pe măsură ce am citit cartea, mă simțeam ca și cum aș fi stat la povești cu autoarea. Stilul de scriere te face să simți că autoarea ți se adresează ție ca prietenă. Spre deosebire de romanele de beletristică, în care poți (sau nu) să te transpui în pielea personajului, aici nu e așa, ci ajungi să o înțelegi, să o cunoști ca persoană pe autoare.

Mă bucur nespus că am citit această carte și v-o recomand din suflet! Sunt sigură că, mai ales dacă sunteți mame, vă veți regăsi printre rândurile cărții „Aromă de august”.

Ca un post scriptum, o să menționez că și pentru mine luna august este una cu adevărat deosebită, întrucât două dintre persoanele din sufletul meu sunt născute în august: fiica și mama mea.

 

Îi mulțumesc autoarei pentru carte, pentru că mi-a oferit prilejul de a vedea viața prin ochii ei, pentru câteva ore.

 
Cartea „Aromă de august” de Ioana Țigănilă poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Herg Benet.