THOR vs SUPERMAN – Daniela Faur (fragment "Infidela", roman în lucru)

Au trecut două luni și jumătate de când m-am întors. Mai bine zis de când am lăsat garda jos și-am cedat insistențelor lui de a-mi relua postul.  Am făcut însă exact cum mi-am promis: am încercat eroic să rezistat tentației erotice, am încercat să-i înabuș avansurile din fașă. Hei, a încerca e mult mai bine decât a capitula, să ne-nțelegem!  Chiar dacă mi-a jurat că va face tot posibilul să avem o relație strict profesională, ei bine, am cam dat-o amândoi în bară. Ocheadele au fost mai rare, dar au existat. Oricât aș fi vrut să-mi ascund zâmbetele,  până chiar și bătăile accelerate ale inimii, am eșuat lamentabil.  NU VOI FI CURVA TA DE LA BIROU! cuvintele pe care i le-am spus în plină stradă când m-a căutat să-mi ofere jobul înapoi, îmi răsună zilnic în minte. E ca o povață, o avertizare pe care ar fi trebuit să mi-o fi tatuat dracului pe corp, să o văd în fiecare zi în fața ochilor. Mi-a trecut prin mintea mea de curcă împiedicată să-mi inscripționez un tricou cu propoziția grăitoare de mai sus. Aș fi făcut astfel apel la înțelepciunea lui, m-aș fi rugat ca măcar el să gândească cu capul nu cu… celălălt cap, ascuns, dar la vedere totuși pentru privirile mele cu raze X, în pantaloni. FiFi, ZiZi, ViVi, SiSi, FoFo…  i-am dat o gramadă de nume, toate scurte și stridente ca o sonerie, Celei de Jos care se ambiționează să ia decizii în locul meu.  ZiZi , stai dracului în banca ta! mă pomeneam certând-o când EL era al naibii de șarmant, mascând o cumințenie prefăcută. Cu toate astea, aș fi putut afirma că sunt aproape mândră de mine.  Nu am făcut nimic grav, nimic exagerat, nimic ireparabil. Până azi.

Nimic nu prevestise ziua de astăzi. Am fost ferm convinsă că o voi nota în calendar drept una din cele mai patetice zile din viața mea.  Am tăiat o săptămână zilele din calendar, iar cea încercuită  cu roșu rânjea perfid la mine. 31 octombrie. Halloween-ul, conform tradiției americane.  Și uite că românii noștri au împrumtat o parte din tradiții, sau mă rog, una din câte știu eu:  petrecerea costumată. Spun asta pentru că încă nu am auzit de copilași care să colinde seara cu coșurile în mână doar pentru o mână de bomboane. Dă-i copilului român niște bomboane și-ți râde-n față. Posibil să-ți primești și o înjurătură colorată. Scoate portofelul… ei, altă poveste! Problema mea a fost că firma lui Gabi organiza un party de Halloween, și costumația era obligatorie. Dacă i-aș spune logodnicului meu că eu port deja o mască, cea a infidelității, a amantei cuibărite în brațele altuia, ar râde de mine. Sau poate că acest costum este unul mult prea des întâlnit încât lumea nu mai e în stare să deosebească chipul tău fals de cel real. Cel mai tare m-a deranjat atitudinea lui Gabi față de această petrecere. Mi-a vorbit despre ea de acum o lună, când  pe mine încă mă bântuiau gândurile aventurii aproape consumate. Și de atunci a pomenit-o zilnic, mai ca pe-un pelerinaj la Mecca. Nici măcar despre viitoarea nuntă nu este atât de entuziasmat. Asta-mi trezește suspiciuni și-mi ridică ceva semne de întrebare. La ce se așteaptă de la această ieșire? Ce alte gânduri are pentru această seară? Eu deja mi-l imaginam cum coace planuri, cum stabilește ora și locația pentru viitorul desfrâu în timp ce petrecerea este doar un alibi pentru el. Dar atunci de ce Dumnezeu m-a invitat și pe mine și insistă disperat să apărem amândoi? Și de ce nu și-a finalizat costumul nici până azi? Două zile m-a plimbat în Jumbo. Nimic nu i-a plăcut. Am înțeles din fofileala lui că își dorește ceva special.  Asta ar trebui să fie, din moment ce a strâmbat din nas la toate costumele disponibile. Alegând unul de acolo ar fi fost mult prea previzibil și ar fi riscat să aibă și alți colegi unul ca al lui. Mare paguba! Eu una n-am avut nicio tragre de inimă în alegerea costumului. Nu-mi doream să merg, pur și simplu! Ce să caut eu printre colegii lui? Nu-i cunosc și nici nu-mi doresc. Nu vreau să fiu prezentată drept prada lui. M-a tot întrebat în ce mă îmbrac, sugerându-mi că trebuie să fiu sexy. Normal, mă duci la defilat, de parc-aș fi o nenorocită de păpușă! doream să-i zic. Mi-am păstrat gândurile pentru mine și am hotărât să fac exact pe dos: cum nu mi s-a dat posiblitatea de a alege dacă să merg sau nu, ei bine… condițiile în care îmi voi face apariția vor fi decise doar de mine.

–  Planuri pentru diseară? mă-ntreabă șefu’ iscoditor. Tu mai lipseai acum din gândurile mele, afurisitule! îmi zic fără chef.

 – Da, îi răspund cu jumătate de gură, cu ochii încă ațintiți pe calendarul nenorocit. O petrecere jalnică, dar pe care nu o pot refuza, din păcate.

– Tu? Să nu poți refuza? Mă îndoiesc, pufnește amuzat.

Încă ți se pare că sunt super femeia care le poate face pe toate? Care poate gestiona toate conflictele? Care poate duce în spate și în suflet orice încercare? Think again! Înfumuratule! Lingușitorule! îmi vine să-i urlu.

– Uite că nu pot refuza! i-o trântesc sec. Se așteaptă de la o logodnică să-și urmeze bărbatul la astfel de ocazii.

– Nu, nu trebuie. De când ești tu femeia care se supune? Mai ales că nu vrei să mergi…

– Uite fix de când te tot bați cu pumnii în piept că mă cunoști. Că știi ce simt. Că, vezi Doamne, tu știi ce-i mai bine pentru mine. Mă lași?

Îl fixez cu privirea, trec dincolo de ochelarii lui care-i fac ochii mai mari, mai pătrunzători. El e calm și relaxat, și-mi transmite aceeași încredere în sine care mă calcă pe bătături. Eu turbez toată, și mă văd asemeni unui personaj de desene animate nervos, care scoate aburi pe urechi .

– Fă-o pentru mine, îmi zice în șoaptă, aplecându-se peste biroul meu. Costumează-te pentru mine diseară.

Își pune mână peste a mea și mă uimește nonșalanța lui. Îl privesc  din nou în ochi și nu-mi vine să cred! Este prost sau doar se face?

– Ești fenomenal! îi arunc vorbe acide în timp ce-mi retrag mâna și mă ridic furtunos de pe scaun.  Pune-ți tu costumul de șef responsabil și apoi mai vorbim!

M-a lăsat în pace, și-o fi dat seama că nu-i de glumit cu nebuna! Nu acum.

Am ajuns acasă hotărâtă să-mi duc planul la bun sfârșit. M-am trezit pe pat cu o pereche de ciorapi plasă, un body negru de lac, fără bretele și o cordeluță cu urechi. Ce mama… !

– Gaaabi! Urlu ca din gură de șarpe. Apare în tocul ușii etalând un zâmbet cu subînțeles. Doar nu te aștepți să-mbrac resturile astea de material, îl iau la harță.

– Hai, iubito, e sexy! Știu că nu ți-ai luat costum așa că am ales eu. Vei fi CatWoman, îmi spune mândru de sine, ridicând din sprâncenele stufoase.

– Mă vezi pe mine să arăt ca Halle Berry? I-o trântesc uimită. Ce dracu omule, te-ai țicnit de tot? În fanteziile tale pot să port ce vrei, în viața reală… no fucking way ! Nu voi lua… asta pe mine. Ce, vrei să mă ung cu unt și să mă îndes în cârpa asta? Îi arăt bucata de material mult prea mică, deloc elastică, demnă de-un corp mărimea XS în timp ce-mi privesc burtica mea aproape pufoasă.

Pufnește supărat și nu mai zice nimic, conștient și el, abia acum, de stângăcia de care a dat dovadă.

– Poți să iei doar ciorapii, îndrăznește să mai pluseze cu o prostie și-și primește o pernă drept în nas. Heei, îmi zice ca un copilaș supărat.

– Am costum, mărturisesc, doar să scap de el.

– Ai? Face o față mirată.

– Aham, îngăim eu.

– Ar mai fi ceva… se-aruncă el cu jumătate de propoziție.

– Dacă-mi zici să vin doar în cordeluță îți mut zâmbetul ăla de pe față! Îl ameninț de-a dreptul, arătându-mi ghearele de femeia pisică, singurul punct comun pe care-l am cu eroina de care-mi pomenise.

– Nu, îmi spune râzând.  Ar fi o idee, dar nici chiar așa. Eu și băieții am hotărât să plecăm la party împreună. Ne vom schimba toți la Mihai acasă și ne vom face apariția în gașcă. Va fi super!

Îi simt același entuziasm cretin în glas.

– Perfect! îi răspund, deși nu mă-ntrebase încă nimic. Nu mă deranjează să rămân acasă, răsuflu ușurată.

– Nu nu nu! Îmi spune înfocat. Vii și tu! Nici nu se pune problema să rămâi acasă. Doar să mă aștepți acolo. Te rooog. O să-ți placă intrarea noastră, îți promit.

Fac ochii cât cepele și-i servesc o a doua pernă peste față.

– Bă, tu ești nebun? Vrei să merg la petrecerea ta de firmă, fără tine, înaintea ta, și să te aștept acolo? Vrei să-ți aștern și-un covor roșu?

– Hai iubi, nu o lua așa. Promit c-o să-ți placă.

Asta chiar e atât de fraier încât crede că mă va da pe spate cu costumul lui de naiba -știe -ce? Mă-ntreb oarecum curioasă. Da, chiar crede asta, i-o pot citi clar pe chip. Ei bine, dragul meu, îți promit că surpriza mea va fi mult mai bună ca a ta.

Aprob scurt din cap, mă sărută apăsat și pleacă, de frică să nu mă răzgândesc.

– Ne vedem acolo într-o oră, îmi spune din ușă.

Mă-ndrept spre bar, scot sticla de tequilla și dau peste cap două shoturi. Zâmbesc amuzată când îmi imaginez fața pe care o va face când mă va vedea. Da, e o dulce răzbunare! Nu dau doi bani pe gura lumii, poate îmi voi face și ceva fani . Știu sigur că își va dori să nu fi insistat atât să merg la nenorocita de petrecere. Deschid dulapul și iau cearșaful gri pe care l-am pregătit special pentru această ocazie. M-am gândit la o pătură la început, dar voi muri naibii de cald prin club. Îl împătur în două, îl decupez în partea de sus  încât să-mi strecor capul cu ușurință pe-acolo. Restul materialului, ce-mi cade peste brațe și corp, îl adun în jurul taliei și-l fixez cu o curea. Simplă, urâtă chiar dacă e să fiu sinceră. Îmi pulverizez părul cu un spray ieftin luat din bazar și mă rog să nu-mi curgă naiba din cap prea curând. Îmi fixez cu grijă pălăria ascuțită de vrăjitoare pe care o am prin casă de ceva ani. E neagră, simplă. Chicioasă. Perfectă. Îmi așez pe față accesoriul cel mai important și mă prăpădesc  de râs când mă privesc în oglindă. Nu uit să mă opresc la vecinul de la etajul doi să fac rost de ultimul detaliu care îmi completează ținuta. Mi l-a împrumutat pentru două beri, excelentă afacere!

Ajung la destinație în nici zece minute cu taxiul. Cobor din mașină, încurcată puțin de roba lungă. Mă aplec ușor în față și-mi intru în rol. Îngroș vocea, suficient de mult încât să-l fac pe cel de la intrare să se holbeze la mine preț de câteva minute. Înăuntru e semi-întuneric și zeci de tineri danseză ca lunaticii, cu sticle și pahare în mâini. Clubul e  aranjat cu gust, trebuie să recunosc, îmbrăcat și el de sărbătoare. Sunt fel de fel de ambiente rupte din filme, de la o mini copie a năvii din Star Trek, la fauna colorată a Pandorei, până chiar la prora Titanicului. Locuri perfecte pentru pipăieli ascunse, gândesc amuzată.

E plin de femei pisicoase, cu corsete lucioase în care abia respiră. Scrutez sala și doar din primele priviri număr vreo zece Wonder Woman purtând exact același costum. Mă distrez bănuind reacțiile pe care le-au avut când s-au văzut într-un număr atât de mare. Am fixat cu privirea barul, știind că acolo îmi voi face veacul, bând în neștire. Acesta era marele meu plan de distracție. Când credeam că nu mă va surprinde nimic în această seară…  îl văd. E SUPERMAN, în carne și oase. Bine, nu corpul acela nemuritor și indestructibil. Mai bine de-atât: corpul LUI, al eroului meu. Ce mama naibii face aici? Mă frec la ochi. Poate am halucinații. Dar n-am băut nimic în afară de degetarele de tequilla de acasă. O nimica toată pentru mine! Mă apropi timid de el, cu pași mărunți să-l văd mai bine. Da, el e, nu m-am înșelat. Zizi l-a recunoscut înaintea mea. La naiba! Stă în picioare, cu brațele în șolduri, anume pentru a fi admirat. Actorule! Ai un Oscar de la mine! Îl aplaud în gând. Costumul nu e latexul din visul meu, mai degrabă un spandex chinezesc. Mai contează? Când i se mulează perfect pe trupul bine proporționat. E de-un albastru strident, dar chilotul roșu e cel care-mi ia mie ochii. Mă holbez ca proasta. E mulat, extrem de mulat, de n-ai cum să-ți muți privirea de la umflătura aia roșie. Sângele meu s-a dus tot exact în același loc, agitându-mi latura întunecată. Acum realizez că S-ul de pe piept vine de la Sexy sau Specimen Superb. Înaintez spre el, privindu-l în continuare hipnotizată. Părul îi este dat pe spate, și-o tonă de gel îi menține coafura lucioasă. Luminile de club cad jucăușe pe el și-mi privesc cu admirație starul de cinema. Mă opresc la doi pași de el, ușurată că nu mă va recunoaște nici în ruptul capului, și mă-mbăt cu râsul lui fermecător. Ce ochi! Ce dinți perfecți! Oare câte cuceriri are la activ? mă roade gelozia. Nici nu-mi termin gândurile bine că o Femeie Fantastică de duzină se-apropie de el și-i face ochi dulci. Se lipește provocator de el și-i desenează niște linii curbe în dans, oprindu-se cam mult în zona roșie fixată de mine. Curva pământului! șoptesc printre dinți. Am o armă la mine, și-o voi folosi la nevoie, îmi zic, prinvind la bastonul de lemn din mâna dreaptă ce-mi folosea drept toiag. Curios, Superman nu dă prea mare atenție fetișcanei. Ba mai mult, mă pomenesc strigată. Nu eu, personajul meu.

– Hei, vrăjitorule… o mână de ajutor?

Înghit în sec. Habar n-am la ce se referă. Ce mama naibii vrea de la mine: să-i ard fetei un toiag după ceafă sau vrea un menage-a-trois? Mă trec toate transpirațiile și mă bucur că nu am luat pătura pe mine. Aș fi arătat ca dracu și poate m-aș fi împuțit sub ea! Acum, văzându-l pe el și privind-o cu dispreț și furie pe bruneta din fața mea, ideea de a mă îndesa în body-ul ăla lăcuit nu mai suna așa de rău.

– Hei, prietene! mă strigă din nou.

Fata se uită la mine ca la râie și-mi face semn s-o tai de-acolo.

Atât! Dau cu toiagul de pământ și-ncep a o blestema, de la Adam și Eva încoace. Bătrânul vrăjitor o dă înainte cu incantații de boală, durere și ghinion în dragoste. Superman se prăpădește de râs, mai ales că vrăjitele mele cuvinte au avut efectul scontat. Îmi opresc gura slobodă și mă dau un pas în spate când îl văd că se apropie. Lovesc din nou cu toiagul, și singurul lucru care-mi vine în minte e celebra replică a peronajului , pe care o rostesc  teatral:

– You shall not pass!

– Gandalf! Respectul meu bătrâne! îmi spune, făcând o scurtă plecăciune.

Prietene, bătrâne… tre’ s-o tai naiba de-aici până nu mă lovește și mai tare de-atât!

Mă privește atent și inima-mi bate ca nebuna. Îmi atinge barba lungă și albă, piesa mea de rezistență. Chiar aduceam a bătrân, făcusem o treabă bună!

– Cel Sur sau cel Alb? mă-ntreabă când tocmai mă pregăteam să fug.

Pe bune? Habar n-am ce să-i răspund. Știu doar că vreau să plec de-acolo, înainte să mă dau de gol. Nu de-alta, dar imaginea mea sexy pe care speram s-o mai am în mintea lui, ar dispărea definitiv. Cine drac ar vrea să i-o tragă lui Gandalf? Până și eu am rămas fără fantezii!

– Ești fantastică! îmi spune apoi, dar eu mă-ntorc să văd dacă nu cumva vreo Wonder Woman e prin preajmă și cuvintele sunt pentru ea de fapt.

– Ella! îmi șoptește la ureche.

Fac ochii mari, dând din cap că sigur mă confundă. N-are cum să știe că sunt eu!

E rapid, poate că nu degeaba l-am văzut pe Superman în el și-mi trage barba jos. La dracu! Aș vrea să mă-nghită pământul!

– Nu încetezi să mă surprinzi, continuă tot el.

– Negativ, reușesc eu să zic, fără să-mi ascund dezamăgirea din glas.

– O, deloc! recunoaște el. M-am distrat copios încă de când ai intrat. Ai fost foarte stăpână pe tine și cred că te-ai și distrat ceva! Uite…  îți stă bine chiar și într-un cearșaf!

– O, termină! I-o-ntorc bosumflată.

– Recunosc că m-am așteptat să fii puțin mai exotică, dacă nu o Wonder Woman.

– Cine, eu? mimez surprinderea. O, dragule, eu sunt Femeia Fantastică în viața de zi cu zi, nu am nevoie de o deghizare. De-aia ai lăsat-o pe-aia să se frece așa de tine? Ai crezut că sunt eu? încerc cu tupeu.

– Ups! Mi-ai făcut-o! Ce era să-i fac? S-o ștrangulez cu pelerina? Nu, știam că nu ești tu. Te-am recunoscut de cum ai intrat, ce naiba! Cine putea interpreta mai grațios un vrăjitor bătrân?

– Ești într-adevăr galant, aproape irezistibil. N-am venit la agățat. De ce era să vin pe jumătate dezbrăcată? mă prefac  total dezinteresată. Ce cauți aici? vreau să știu numaidecât. Vreau, chiar asta vreau.

– Am foști colegi de facultate care lucrează aici, îmi spune, arătând spre preietenii-pensionari care nu-și mișcă curul de pe canapea.

– Aham, îi zic eu sec, sunând a neîncredere.

– Ella, prostuțo. Pentru tine am venit. Știam că vei fi aici.

– Cred că te doare capul de la prea mult gel! E tot ce reușesc să-i spun.

Pe bune, Ello? Omul îți face o mărturisire și tu îl iei peste picior! mă ceartă FoFo-n gura mare. Ia deschide-te tu ca o floare și acceptă-ți meritele!

Înghit în sec. I-aș sări în brațe, oricât de ciudată ar părea situația pentru ceilalți.

N-am mai avut timp să fac nimic, norocul meu. Sala s-a cutremurat la propriu când o gașcă de nătărăi a intrat urlând. Neghiobii se băteau în piept, care mai de care mai șmecher. Grozav, morți beți încă de-acum! mă minunez de specimene.

– Hu hu hu, Avengers! Hu hu hu Avengers! strigă în cor.

Mă uit la ei și pe de-o parte îmi inspiră milă. Îi compar cu masculul de lângă mine și mă pufnește râsul. Sunt șapte, cu costume oarecum haioase, aproape mulate, cu improvizații de te doare mintea. În mijloc e Thor, cu o perucă jalnică, de pițipoancă blondă –  pare liderul lor, e cel mai înfocat. Îl flanchează un Captain America pricăjit, un Hulk mai mult galben-neon decât verde, îmbrăcat cu un tricou cu mușchi desenați, un Nick Fury care, dacă nu ar fi avut peticul de pirat pe-un ochi aș fi zis că-i din Matrix. Black Panther arogant, cu o barba desenată merge de zici că șchioapătă, un HawkEye c-un arc pe plastic – roșu – o fi pentru deochi! Și încă un brunet pletos, îmbrăcat în negru, cu-un braț învelit în staniol. Adevărați cuceritori, ce mai! Îmi trag rapid barba pe față și mă retrag un pas, în semi-umbră. Superman al meu rămâne pe poziție, cu brațele încrucișate la piept, sfindându-i într-un mod nerușinat, chiar și pentru el. Analizând gloata mai bine, îl văd. Thor e nimeni altul decât Gabi. Ce mama dracului? mă-ntreb debusolată. Asta e marea lor intrare, planificată cu fast? Ăsta e mărețul lui costum? Unul mai mult decât caraghios, în mare parte improvizat, iar ceea ce are pe cap, ce ar trebui să fie o cască împodobită cu două aripi, ca în benzile desenate, aduce mai degrabă cu coarnele vikingilor. E oficial un Thor încornorat. Ăsta e Gabi al meu: un erou  în dizgrație, un zeu izgonit pe pământ, cu izmene atârnânde și-un ciocan… învelit în staniol?! Ooo, Doamne, salvează-mă! S-au dus naibii posibilele mele fantezii cu superbul Thor. A spălat pe jos cu imaginea lui.

– Avengers, Avengers… suntem cei mai tari! Suntem Răzbunătorii  firmei! Se bat din nou în piept cu ale lor scule la mâna a doua.

Se opresc  în fața lui Superman și-l provoacă. Sunt șapte contra unu. Ei sunt zeii petrecerii și văd în el un intrus. Doar că pentru Gabi nu este un necunoscut, și prezența lui aici îl miră și mai mult.

– Eroii Marvel sunt cei mai tari! îi strigă Gabi în gura mare, fără a primi însă vreo reacție din partea Lui.

– Da măăă! Ce-i cu tine aici, omule în chiloți roșii? Eroii DC Comics sunt nașpa rău și Superman e cel mai nașpa dintre toți, se aprinde brunetul pletos.

– Tu cine ar trebui să fii? i-o întoarce Superman, ghicindu-mi gândul de mai devreme.

– Eu sunt Bucky, spune mândru.

– Aham, îi răspunde fără interes.

– Bucky, pretenarul lui Captain America, explică omul cu perucă. Ăla cu brațul de fier, continuă explicațiile, deranjat că nu a fost recunoscut din prima. Ești varză, frate! trage concluzia.

– Ce-i cu tine aici? se-aprinde Gabi.

– Am venit la petrecere, la fel ca voi.

– Doar că asta e petrecerea noastră. Tu nu lucrezi aici, prin urmare, dacă vrei petrecere, organizează-ți.

– Stai liniștit, am fost invitat, nu am dat buzna pur și simplu. Nu înțeleg de ce te porți ca un măgar.

Hopaaa, crește nivelul testosteronului. Ce-aveți, fraților? Nu știu care-i treaba cu ei doi, dar îmi place, recunosc.

– Eu zic să-ți iei frumos chiloții și pelerina și să te cari de-aici, se-nfierbântă Gabi.

– Eu zic să-ți cauți bunul simț, dacă mai ai așa ceva, și să-l porți cu tine. Sigur ți-ar prinde mai bine decât, ce-ai acolo… un ciocan de staniol.

– Vedeți băieți, ciocanul meu îl intimidează. Ai vrea tu un ciocan c-al meu! râde îngâmfat.

– O, dar am unul, ridică miza Superman, arătând spre chiloții roșii de care ceilalți râseră până acum.

Ooo, da, da și da! Se bucură FiFi. Ăsta e și ciocanul meu favorit. Ce-aș mai vrea să mă joc puțin cu el, să mă lovească, să-i  cad victimă!

– Fetele-l preferă pe Thor, ar trebui să ieși mai des din casa, se crede Gabi interesant. Uite, Elli de exemplu, e topită după Thor. Pentru ea m-am îmbrăcat așa. O să o cutremur cu tunetele și fulgerele mele toată noaptea, îi spune satisfăcut de propria replică.

Adversarul său nu se arată impresionat  cu toate ca eu îi citesc tensiunea-n încleștarea bărbiei.

– Eu zic să pleci de-aici, n-aș vrea să te vadă Elli în costumul ăsta ridicol, continua Gabi, ușor amenințător. În plus trebuie să o prezint prietenilor mei.

– Ella, îl corectează.

– Cum? se arată Gabi nedumerit.

– Ella. Nu-i place să i se spună Elli. Ella sau Elena.

O, la dracu cu aroganța ta! Trebuia tu să te dai mare și tare! Îmi vine să-i sar în gât. A făcut-o de oaie!

– Sunt aici, ies eu din ascunzătoare, ca un Gandalf ridicol, cu barba pieptănată și părul vopsit alb.

Ce naiba era să fac? Să-i las pe ăștia să se ia la bătaie că-i apucă măsuratul ciocanului?

– Elli? Ella, se corectează apoi și-și arătă disprețul către noi amândoi. Asta e costumația ta? Ai zis că ai un costum! Ce-i cu cârpele astea? Ce-i cu… barba asta de vată sau ce-o fi…

– Asta e costumul meu. You shall not pass! zic din nou replica, dar fără trecere la public. Scorțoșilor! Îi înjur în gând.

– Asta e…  cârja lui nea Costică de la doi?

– E… un toiag, îl corectez eu, încă râzând.

– E o neneorocită de cârjă! urlă la mine. Mă ia violent de-un braț și mă trage mai departe de mulțimea curioasă. Ce crezi că faci? Îmi trage barba de pe față, aruncând-o pe jos. De ce-ai venit așa…  să mă faci de râs în fața prietenilor mei?

– Prietenii tăi… O adunătură de ratați! pufnesc. Asta e intrarea ta grandioasă? Costumul ăsta de doi bani chiar te face să te simți special? Târăști după tine un ciocan de staniol, pentru numele lui Dumnezeu! Și tot eu te fac de râs? Să-ți bagi ciocanul ăsta undeva! Îl împing și trec nervoasă pe lângă el. Mă răzgândesc și mă-ntorc la el, uitând că am uitat ce m-a durut cel mai tare.

– Dacă mai pui vreodată mâna pe mine în halul ăsta, fălindu-te cu puterea ta de mascul feroce, o să regreți amarnic! Distracție plăcută! A… n-ai decât să te electrizezi singur cu fulgerele tale imaginare! Măgarule!

Fug afară și-l văd pe Superman că vrea să mă urmeze. Îi fac semn s-o lase baltă. Asta mi-ar mai lipsi! Râmân totuși în pragul ușii și-ncerc să mă liniștesc. El e acolo, în fața mea, și nu mă scapă din priviri. Thor cel beat e deja pe ringul de dans, cu ceilalți cheflii, scandându-și numele, în aplauzele mulțimii.

Nu, asta nu va rămâne așa! Dulcea mea răzbunare s-a transformat în altceva, ce nici nu bănuisem.  Jocul meu nevinovat a pus roțile în mișcare. Mereu am spus că nu voi lua decizii la nervi și supărare. Dar ochii lui albaștri încă mă privesc. În niciun caz nu aveam de gând să-i rămân în minte ca Gandalf cel abuzat în public de-un iubit idiot-gelos-prost crescut. Nu! Mă  îndrept spre toaleta de lângă intrare. Mă privesc  în oglindă…  superbă apariție! Revino-ți femeie! Îmi  arunc pălăria și-mi clătesc părul în chiuvetă, să scap de culoare și îmbâcseală și-l prind apoi într-un coc. Îmi arunc și centura de la mijloc. Scot cearșaful de pe mine și-l rup așa cum pot, în condițiile de față. Trec bucata cea mai mare printre picioare, o sucesc în jurul pieptului și-o leg apoi la spate. Îmi leg fâșii de material pe ambele brațe și pe picioare. Am propriul corset croit în câteva minute și-un aer de amazoană. Plec în cucerire!

Ies înapoi în sala clubului și fur o mască simplă, neagră, de la una din cabinele de fotografiat, și-o leg lejer în jurul capului. Îl zăresc imediat, stă cu prietenii lui, dar cu ochii ațințiți la mine. Îl verific din nou și pe Thor cel destrăbălat, e urcat pe masă acum, și-mproșcă cu tunete. Îl aud de-aici.

Trec ca o felină pe lângă Superman și-i fac semn să mă urmeze. Face  întocmai, nu ca un cățeluș cuminte, ci ca un animal gata să-și devoreze prada. Îl ademenesc în una din locațiile amenajate special, ruptă din ceva film SF. Mă lipesc de peretele improvizat și îl aștept, dornică să-l simt. Să-i simt buzele, să-i simt bărbăția în palmele mele. Se oprește la câțiva pași de mine și mă analizează insistent. Inima-mi bate nebunește, privirile lui mă mângâie ca într-un preludiu languros.

– Mă mulțumeam și cu Gandalf!  îmi spune jucăuș. Așa ești … răpitoare.

Îl trag spre mine. N-am nevoie de cuvinte. Îmi lipesc buzele de ale lui cu o foame de necontrolat. Limba lui mi se strecoară printre buze și se înfruptă din a mea, cu aceeași poftă animalică. Trupurile noastre sunt strâns lipite și-i simt ciocanul, lovindu-se neobosit de pelvisul meu în călduri. Limba lui se duce apoi spre urechi,  coboară spre gât, și se oprește pe fiecare sfârc în parte, dezmierdându-mi  toate simțurile. Se întoarce la gura mea lacomă și mă sărută cu pasiune și dorință. Mâinile îi coboară pe sâni, masându-i intens. Ale mele se-ndreaptă mai jos, cuprinzând umflătura din pantaloni, comoara ascunsă în chiloții roșii mulați. Respirațiile lui accelerate îmi vibrează în urechi ca o muzică de atmosferă. Te doresc, îmi șoptește. Nu văd nimic în jur, nu aud nimic altceva în afară de gemetele noastre întretăiate. Stăm într-o bulă a nostră, în mijlocul lumii, deloc  cum îmi imaginasem. Degetele lui  coboară dibace pe trupul meu în trepidații. Își strecoară mâna dreaptă prin materialul ce-mi acoperă floarea care s-a deschis deja, așa cum mi-o ceruse insistenti ZiZi cea cu gânduri deocheate. În orice altă împrejurare poate mi-ar fi fost rușine, sau nu aș fi dorit un prim contact de așa natură între noi. Dar EA se topește la atingerile lui, poftindu-l înăuntru. Flămândo! Desfrânato, îi strig Celei de Jos.  EA n-o ia ca pe-o apostrofare, dimpotrivă! Se-avântă și mai tare-n degetele lui pricepute care mă-ntorc pe dos, la propriu. Mă-mping în ele, în sus și-n jos, în timp de degetele lui lungi de pianist mă masează necontenit.  Îmi  înfig mâinile în părul lui lucios și-ncep să-i gâfâi în urechi. Plăcerea se intensifică, o mare de stele-mi cuprinde gândurile, artificii-mi explodează-n piept și-ntre picioare. Trupul lui zvâcnește odată cu al meu. Îl mușc de buză până simt gust de fier și slăbesc apoi încordarea care mi-a zguduit mușchii și m-a lăsat fără vlagă. El mă privește, din nou, cu aceeași dorință-n privire.

Inevitabilul s-a produs, suntem complici în aventura vicioasă a plăcerilor carnale. Să dau înapoi nu mai e o opțiune. Să merg înainte e o provocare. Fanteziile pot deveni realitate, dacă te-narmezi cu arme demne de-o amazoană! Sunt infildelă, sunt desfrânată, sunt așa cum imi dictează instinctele primare!