„Spulberatic” – Anca Vieru

Dacă autoarea nu ar fi avut lansare de carte la Oradea, în cadrul Festivalului Informal de Carte Oradea, este foarte probabil să nu fi ajuns să citesc această carte – sau nu prea curând, oricum. Asta pentru că nu știam nimic despre autoare sau despre carte. Dar pentru că a avut lansarea aici, am cumpărat cartea înainte și am citit-o, astfel că am reușit să stau puțin de vorbă cu autoarea despre cartea „Spulberatic” în cadrul evenimentului.

„Spulberatic” este o carte pe care nu aș ști să o încadrez într-un anumit gen. Mi s-a părut o carte cu un iz realist, cu o poveste care ar putea fi adevărată, mai ales că o parte din acțiune se petrece în perioada comunismului. Mai mult decât amplasarea acțiunii în acea perioadă, autoarea s-a inspirat dintr-un muzeu subacvatic pe care îl regăsim în realitate. Această idee mi s-a părut cu adevărat inedită și, spun eu, autoarea a reușit să contureze o poveste originală pe marginea acestei idei.

„Realitatea e întotdeauna mai urâtă. După ce dai piept cu ea, nu mai poți dormi.”

La baza poveștii stă Tibi Vreme, un bărbat arătos și apreciat de femei. Este un bărbat șarmant, cuceritor renumit și persoană amuzantă. Însă Tibi are două mari dorințe: aceea de a ajunge regizor și aceea de a pleca din țară. Prima dorință nu i se îndeplinește, ci ajunge inginer constructor. În ceea ce privește a doua dorință, putem mai mult să presupunem că i s-a îndeplinit, în cele din urmă. Spun să presupunem, pentru că, așa cum spunea și autoarea în cadrul lansării, nu știm cu exactitate care dintre cele patru perspective narative este reală.

Cartea este împărțită în patru părți distincte. Prima parte, „Un drum greu de ghicit”, este spusă din perspectiva Andei Cărare, o fostă colegă de muncă. Ea își amintește de Tibi atunci când vede reclama unui muzeu subacvatic. În reclamă, una dintre statui îi amintește de Tibi. Anda a fost puțin îndrăgostită de Tibi, dar între ei nu s-a conturat niciodată vreo relație. În schimb, Anda a devenit amanta unui alt coleg de muncă, lucru ce pare să îl fi deranjat pe Tibi.

„De fapt, asta e singurătate, se gândi, asta înseamnă să știi că nu ești indispensabil cuiva. Că nimănui nu îi pasă suficient. Mofturi, ar zice Maria, afacerea merge, nu ești singură, nu ai probleme de sănătate, bucură-te acum, cât mai poți. Poate că tocmai acest „cât mai poți” o sperie, asta spui când începi să vezi finalul. Și teama de singurătate este atât de mare, teama de gândurile care vin în singurătate.”

A doua parte a cărții, „TV Jurnal”, este povestea jurnalului pe care două eleve l-au găsit. Una dintre ele păstrează jurnalul, iar peste ani, deschide un blog pe care postează diverse însemnări din acesta, în speranța că va descoperi cui aparținea Jurnalul.

A treia parte, „Muzica ta e tăcerea”, este povestită de către Doina, fosta soție a lui Tibi. Aici, Doina povestește despre cum s-au cunoscut ea și Tibi, despre relația lor și despre căsnicie. Aflăm diverse detalii din căsnicia lor, dar și despre ceea ce a urmat după despărțire.

A patra parte este intitulată „Nimeni nu lipsește” și este relatată de către Andrei, fiul Doinei și al lui Tibi. De data aceasta, acțiunea se petrece în prezent și aflăm cum a perceput el dispariția tatălui său din viața lui și a mamei lui. Tot în această parte, aflăm mai multe detalii despre muzeul subacvatic și ni se lămuresc anumite curiozități de pe parcursul lecturii.

„- E greu când afli astfel de lucruri prea târziu, lucruri și fapte din trecut care apar pe neașteptate, i-a zis Mircea când au discutat împreună despre foile găsite. E o iluzie să crezi că ai recuperat trecutul, chiar și o fărâmă din el, fiindcă ceea ce afli este mai degrabă o reflectare personală a lui. Nu este adevărul faptelor inițiale (nici el complet, în lipsa unei perspective obiective), ci o interpretare tardivă, acea parte a realității pe care o înțelegi în funcție de datele momentului prezent. Cu un plus de obiectivitate, poate.”

De-a lungul lecturii, m-am tot întrebat care este adevărul legat de statuie și de ce i-a amintit aceasta Andei de Tibi. Am aflat răspunsul la final și trebuie să recunosc, m-a surprins. Mă așteptam la cu totul altceva, decât ceea ce ne-a pregătit autoarea. Cât despre personaje, mi s-au părut foarte bine conturate, fiecare cu o personalitate distinctă. Însă cel mai mult mi-a plăcut bătrâna profesoară de pian, care deși este un personaj secundar – episodic, chiar – joacă un rol esențial în poveste.

Așadar, dacă vă doriți o lectură inedită, care să vă poarte prin perioada comunismului și până în prezent, vă recomand din suflet cartea „Spulberatic” de Anca Vieru. Eu mă bucur că am citit cartea și că am reușit să o cunosc și pe autoare, astfel că am aflat și mai multe lucruri despre realitatea care a stat la baza poveștii.

Cartea „Spulberatic” de Anca Vieru poate fi achiziționată de pe Elefant și Libris.