Am pus ochii pe cartea „Dulcea mea răzbunare” încă de când am citit prima recenzie la ea. M-a atras titlul și coperta, dar și impresiile pe care le citisem referitoare la carte. Și pot spune că nu mi-a înșelat deloc așteptările. Este prima carte a autoarei Jane Fallon pe care o citesc, dar cu siguranță voi mai citi și altele.
Sunt sigură că mulți cititori consideră subiectul ca fiind clișeic și sunt de acord, până la un punct. Subiectul care stă la baza poveștii este infidelitatea, dar modul în care a fost construită povestea mi s-a părut interesant și chiar original. Pe întreg parcursul lecturii, am admirat puterea de control a Paulei, forța care a ajutat-o să reziste și să lupte pentru planul ei de răzbunare.
Dulcea mea răzbunare – povestea unei femei înșelate
„Dulcea mea răzbunare” spune o poveste a unei femei care descoperă că este înșelată. Dar să nu vă așteptați să reacționeze impulsiv, din instinct. Nici vorbă de așa ceva! Dimpotrivă, Paula dă dovadă de multă stăpânire de sine și este foarte calculată la fiecare decizie pe care o ia. Chiar am admirat-o, deși la un moment-dat, așteptam să izbucnească, să se sature de tot jocul acela de-a soția bună și să înceapă circul. Dar n-a fost deloc așa.
„Îmi doream foarte mult să-i zic câteva chiar în clipa în care iese pe ușă. Sau să-l pocnesc. De fapt da, câțiva pumni m-ar fi făcut să mă simt mult mai bine. Dar din fericire m-am stăpânit. Știam că trebuie să rumeg ceea ce văzusem. Trebuia să mă asigur că nu există nicio explicație nevinovată înainte de a o apuca pe o cale fără întoarcere.”
Paula și Robert sunt împreună de douăzeci de ani și au o fată, pe nume Georgia, în vârstă de aproape optsprezece ani. Ambii au terminat actoria, iar Robert a ajuns chiar să-și împlinească visul de a face o carieră în acest sens. În schimb, pentru Paula, lucrurile nu au stat așa. Sarcina venită mult mai devreme decât a fost planificat a împiedicat-o să-și urmeze visul.
Amanta
În prezent, Paula lucrează la o patiserie, s-a delăsat, s-a îngrășat destul de mult, dar pare a avea o familie fericită. Asta, desigur, până în momentul în care descoperă că soțul ei o înșeală cu Saskia, o colegă de platou. Relația celor doi este cu atât mai surprinzătoare, cu cât Robert și Saskia au părut dintotdeauna să se urască reciproc. Și totuși, mesajul pe care îl descoperă Paula spune totul despre ce se întâmplă.
Deși ar fi putut foarte bine să îl confrunte pe Robert, Paula decide că își dorește să se răzbune pe el. Pentru asta, trebuie să îl recucerească, iar apoi să se despartă de el, exact în momentul în care el va suferi cel mai mult. Însă pentru a-și duce planul la îndeplinire, trebuie să depună eforturi. În primul rând, trebuie să slăbească, să își reintre în formă. Pentru asta recurge la un antrenor personal, recomandat de Myra, șefa ei.
„Vreau să-l fac pe soțul meu să se îndrăgostească din nou de mine.
Să vă explic. Acesta nu este un exercițiu inspirat de gloriosul matriarhat din anii ᾿50.
N-am citit niciun articol din revistele pentru babe, den „Douăzeci de metode prin care să-ți păstrezi bărbatul”. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr.
Vreau să se îndrăgostească din nou de mine pentru ca, atunci când o să-l pun să dispară dracului din viața mea, să-l usture. Sau măcar să priceapă ce i se întâmplă. Să nu-și spună, pur și simplu: „A, ce bine!”
Vreau să-l doară!”
Planul de răzbunare
Dar poți să te răzbuni cu adevărat, fără să îți cunoști competiția? Ei bine, așa cum probabil bănuiți, nu. Așadar, conștientă fiind că trebuie să joace foarte bine cărțile pentru a obține victoria în final, Paula se împrietenește cu nimeni alta, decât Saskia. Asta pentru că își dorește să îi trezească acesteia un sentiment de vinovăție, pentru a o determina să se despartă de Robert.
La un moment-dat, Paula ia legătura cu Josh, soțul Saskiei, care este totodată și regizorul serialului în care joacă Robert și Saskia. Când află despre relația soției lui, Josh acceptă să i se alăture Paulei în scenariul creat pentru răzbunare. Iar cum unde-s doi puterea crește, odată ce se aliază în planul de răzbunare, cei doi încep să vină cu idei tot mai ingenioase pentru a-i face pe Robert și Saskia să sufere.
„Îmi privesc telefonul. Suntem aici de o oră și timpul a zburat. Cine știa că răzbunarea poate fi atât de distractivă? Cred că Josh are aceleași sentimente.”
La scurt timp după ce încep să pună în practică ideile pentru răzbunare, lucrurile iau o întorsătură total neașteptată. Este posibil ca Paula să se fi pripit cu concluziile și de fapt, Saskia să nu fie amanta lui Robert? De acum, Paula va trebui să fie foarte atentă ce decizii ia, pentru a nu greși.
Reușește să se răzbune?
Au loc o serie de întâmplări, răsturnări de situație și evenimente neașteptate. Și chiar și atunci când planul pare pus la punct până la cele mai mici detalii, ceva neașteptat se poate întâmpla, riscând să distrugă totul într-o clipă. Așadar, rămâne să descoperiți singuri cine are aventura și dacă va reuși Paula să își ducă la bun sfârșit planul de răzbunare.
Vă recomand cu drag cartea, a cărei lectură m-a relaxat și m-a intrigat deopotrivă. O găsiți pe Libris.ro, unde adeseori puteți beneficia de promoții cu adevărat tentante. Așadar, dacă v-a tentat și pe voi cartea și dacă vi se pare că povestea e pe gustul vostru, vă recomand să o citiți. Pe Robert l-am detestat, pentru comportamentul lui perfid, dar mi s-a părut un personaj bine construit, credibil. Pe Saskia am văzut-o exact genul de femeie capabilă să calce pe sufletele tuturor, pentru a obține ceea ce-și dorește.
Mi-a plăcut foarte mult cartea, mi s-a părut relaxantă și ușor de citit. Este scrisă din perspectiva Paulei și a Saskiei, iar modul de adresare îl determină pe cititor să se simtă implicat în poveste. E ca și cum aș fi stat la o cafea cu Paula (și uneori cu Saskia) și mi-ar fi povestit prin ce a trecut.
Cartea „Dulcea mea răzbunare” de Jane Fallon poate fi achiziționată de pe Libris.
Felicitări! Abia aștept sa o citesc!
Multumesc! Lectura placuta sa ai!
Mulțumesc mult. Pare o carte relaxanta.
Foarte simpatic atat modul de prezentare, cat si actiunea propriu-zisa. Multumesc pentru recomandare!
Cu drag!
Nu prea știam dacă să o iau sau nu, dar cu ce ai scris tu despre ea, cred că va fi pe listă următoarelor achiziții. Mulțumesc de recomandare. 💚
Cu drag! Ma bucur ca te-am convins.
Ce mă bucur că ți-a plăcut!!! E amuzanta, proaspătă și mi-a plăcut cum a fost construită!
Da, asa e!
Delicios! Nimic mai bun pe caldura asta decat nitica razbunare servita cu gheata :)!
Oh, da! 😀
Cât de bine sună, abia aștept să ajung la cartea asta! Super recenzia, felicitări! ❤
Multumesc! ❤️
Super,multumesc pentru prezentare!Am trecut cartea pe lista mea!
Cu drag! Ma bucur ca te-am convins.
Noroc ca am Carte altfel o cumpăram după prezentarea ta.
Iti multumesc! Ma bucur!