„Război în doi” – Mirela B. Florentina

Cartea „Război în doi” de Mirela B. Florentina este un romance extraordinar, potrivit pentru adolescenți și nu numai. Prezintă o poveste frumoasă, condimentată cu o paletă întreagă de sentimente și scrisă într-un mod care îi transmite cititorului emoțiile personajelor. Mi-a plăcut foarte mult această carte, iar finalul m-a determinat să aștept cu nerăbdare continuarea seriei.

Abygail este o fată cuminte, care învață din greu, pentru a fi acceptată la Harvard. Părinții ei sunt mai tot timpul plecați la muncă, iar relația dintre Aby și aceștia nu este una foarte apropiată, dar totuși îi ascultă și îi respectă. Mama lui Aby chiar este foarte rece cu fata, singurul lucru care o interesează fiind ca fata ei să intre la Harvard, iar toate reușitele fetei considerându-le a fi datorită eforturilor pe care ea le-a depus. Tatăl lui Aby, în schimb, este mult mai apropiat de ea și chiar se dovedește a fi de nădejde.

„- Știu ce efecte are dragostea asupra oamenilor, cu atât mai mult asupra adolescenților, căci și eu am fost de vârsta ta și am făcut extrem de multe gesturi necugetate. Pe unele le regret și astăzi, dar pe altele aș fi regretat dacă nu le-aș fi făcut. Iubirea poate fi de mai multe feluri, dar toți tindem să o alegem pe cea periculoasă.”

Cu doar două săptămâni înainte de a termina liceul, Madi o convinge pe Aby să meargă la o petrecere. Acolo, Aby este salvată din brațele unui agresor de către nimeni altul decât bogatul Dylan Turner.

„Mă așteptam ca salvatorul meu să fie oricine altcineva, dar nicidecum Dylan Turner, multimiliardar, fiul celui mai important om de afaceri din State, arogant și prezent în toate ziarele de scandal mai des decât orice cântăreț sau actor celebru. Bineînțeles, este certat definitiv cu legea și un renumit Don Juan.”

Din acel moment, Aby și Dylan încep să se vadă tot mai des, Dylan pare să apară de fiecare dată când Aby are nevoie de ajutor. Aby se îndrăgostește de el, dar în ciuda caracterului lui Dylan, și acesta pare îndrăgostit. Deși cei doi nu formează un cuplu în adevăratul sens al cuvântului, atracția dintre ei este evidentă și se pare că există sentimente puternice din ambele părți.

„Deși Dylan nu se apropie deloc de imaginea băiatului perfect, pe care, ca orice altă fată, mi-am construit-o în minte, a reușit cumva să îmi intre pe sub piele. Într-adevăr, s-a comportat extrem de frumos cu mine, dar a făcut asta cu un scop, pentru a mă atrage în patul lui.”

Însă Dylan este renumit pentru relațiile de scurtă durată, iar Aby are ocazia chiar să îl vadă cu Lena, care nu pare să agreeze prezența lui Aby în preajma lui Dylan. Aby este conștientă că Dylan nu își dorește o relație serioasă, dar nu se poate opune sentimentelor ei. În plus, Dylan pare adeseori foarte grijuliu și tandru, fapt ce îi dă de înțeles lui Aby că îi pasă de ea.

Între timp, Aby este invitată la bal de către Mike, băiatul de care îi place de când e la liceu. Iar Mike nu este singurul băiat care pare interesat de ea, ci este și Andrew, un prieten de-al lui Tim, iubitul lui Madi. Însă deși nu sunt împreună, Dylan nu acceptă apropierea lui Andrew de Aby.

Pe parcursul poveștii, luăm parte la întâlnirile lui Aby cu Dylan, dar și la certurile dintre ei. Uneori, par cuplul perfect, ca la scurt timp după, Dylan să spună sau să facă ceva complet greșit și să o rănească pe Aby. Este renumit pentru titlul de Don Juan, iar Aby bănuiește că are o iubită ascunsă – sau poate chiar Lena este iubita lui. Însă atunci când Aby încearcă să se îndepărteze de Dylan, să uite de el, acesta apare din nou.

„Aproape alerg până la ușa casei pe care nu știu cum am reușit să o descui. Atunci când intru, o trântesc în urma mea, prăbușindu-mă într-un râu de lacrimi. Și uite așa am încheiat și noaptea pe care am așteptat-o de mică, singură pe holul întunecat, cu inima frântă și machiajul întins.”

În final, Aby are de ales între a-i mai oferi lui Dylan o șansă să îi demonstreze că îi pasă de ea, sau a-l lăsa în urmă, fără să îl ierte pentru ce i-a făcut. Cum va reacționa Aby? Va fi destul de puternică să îl uite, sau va fi dispusă să îl asculte și să îi accepte scuzele? V-aș spune ce sentimente mi-a trezit finalul, dar asta v-ar putea da o idee despre ce se întâmplă, așa că mă abțin. Vă spun doar că am trăit intens ultimele câteva pagini, așteptând să văd decizia pe care o ia Aby și urându-l cu toată ființa mea pe Dylan.

Cartea este scrisă într-un asemenea mod, încât am reușit să trăiesc emoțiile lui Aby, m-am identificat, pentru câteva ore, cu personajul ei. M-am bucurat atunci când Dylan era tandru cu ea și am suferit atunci când a rănit-o. Nu sunt sigură dacă reacția ei de la final a fost cea pe care am sperat să o aibă, dar știu că aștept cu nerăbdare continuarea. În ciuda imperfecțiunii relației dintre cei doi, este o poveste romantică deosebit de frumoasă, pe care vă recomand să o descoperiți, citind cartea.

Mulțumesc Editurii Celestium pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea „Război în doi” de Mirela B. Florentina poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Celestium.

celestium

15 thoughts on “„Război în doi” – Mirela B. Florentina

  1. Foarte ispititoare prezentarea ta! Bravo! :* Abia astept sa citesc si eu cartea. Trebuie sa ajunga si la mine saptamana viitoare. Acum o astept si cu mai mare nerabdare 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.