„Un bărbat, o fată, o insulă pustie” (Vol. 1) – Uirebit

un bărbat, o fată, o insulă pustie

Cum vi se pare titlul acestei cărți? Incitant, nu? Când autorul mi-a propus să îmi ofere cartea „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” pentru recenzie, am stat puțin pe gânduri. Sună chiar intrigant titlul, crezi că știi cam la ce să te aștepți și totuși, îți stârnește curiozitatea. Așadar, am verificat pe profilul de pe Goodreads al autorului și așa am dat peste un fragment din carte. Este evident că mi-a plăcut ce am citit, astfel că am acceptat să citesc și cartea.

De la titlu, ne putem da seama că în carte este vorba despre un bărbat, o fată și o insulă pustie. Dar să nu vă lăsați păcăliți de titlu, întrucât povestea în sine este mult mai complexă decât vă gândiți doar pornind de la titlu. Inițial, mă întrebam ce a reușit să scrie în cele 535 pagini și să mai aibă și continuare. Ei bine, pe parcurs m-am convins că are ce și acum sunt chiar curioasă de următorul volum.

Un bărbat, o fată, o insulă pustie – povestea lui Tiberiu

Protagonistul este Tiberiu, un bărbat la 44 ani, decis să își vândă apartamentul și să își schimbe total viața. Norocul îi surâde, astfel că reușește să găsească un cumpărător, care îi oferă 61000 dolari pentru el. Prima oprire, odată aflat cu banii în cont, este un bar. Acolo încearcă să decidă unde să meargă, iar opțiunile care i se arată sunt Thailanda și Dubai.

„Ies din bancă și-mi pipăi încă o dată buzunarul, deși știu exact care-i treaba: am o mie de dolari în buzunar și șaizeci de mii în cont.

Sunt un negociator dat naibii! Am reușit performanța să cumpăr un apartament cu optzeci de mii de dolari și să-l vând cu șaizeci și una de mii. Sunt mândru!”

După o adevărată aventură care începe în aeroport, Tiberiu decide să plece în Thailanda. Acolo, surpriza este când află tarifele de cazare pe plajele cele mai renumite. Astfel, caută o plajă unde cazarea este mai ieftină și ajunge pe Plaja Libertății. Viața acolo pare raiul pe pământ pentru Tiberiu: cazare ieftină, băutură la cerere și un băiat care îi stă la dispoziție, precum un servitor.

„Plaja cu nisip alb și fin mă așteaptă. Soarele mă așteaptă și el răbdător. Totul este pregătit pentru o nouă zi de frecat menta. Totul mă îmbie să dorm și să nu fac absolut nimic.

Am șezlongul meu și – mai ales – îl am pe Anurat.

A-nu-rat! Trei silabe, șase litere! Sclavul meu personal.

E cel mai de treabă thailandez din lume și-l cunosc parcă de o veșnicie. Mă știe și el pe mine ca pe un cal breaz. Eu nu am taine. Sunt o fire simplă și nevoile mele sunt puține.”

Tiberiu și Eva

Acolo, îl cunoaște pe Jean-Louis, un aviator care îi propune să îl ducă în Kelantan. După îndelungi discuții, Jean-Loius reușește să îl convingă pe Tiberiu să meargă cu el. La decolare, se mai prezintă doi pasageri – o femeie și un bărbat. În timpul zborului însă, o tragedie are loc în cabina pilotului, astfel că hidroavionul se prăbușește în ocean, iar singurii supraviețuitori sunt Tiberiu și femeia – Eva.

„Încă o teamă secretă de-a mea e ca nu cumva să vină peste noi vreun val uriaș, un tsunami, și să ne măture cu totul de pe insulița asta. Cel mai înalt punct de pe insulă nu are mai mult de cinci sau șase metri.

Copacii nu se pun la socoteală. Tsunami-ul e rapid. N-ai timp să te sui în copac.

În afară de hainele de pe noi și de cele două veste de salvare, unica noastră avere este borseta mea. În ea am doar câteva obiecte: un pachet de țigări distruse de apa sărată, o brichetă plină pe jumătate, cardul meu bancar (sigur n-o să am probleme cu banii) și pașaportul. Din el, doar coperțile au rezistat în saramură. În rest, paginile sunt compromise.”

Cu greu, cei doi reușesc să ajungă pe uscat și descoperă că au ajuns pe o insulă mică și pustie. Chiar dacă la început nu reușesc să se înțeleagă, odată cu trecerea timpului, cei doi încep să își vorbească și să se cunoască mai bine. E de înțeles că se va ajunge și la sex, însă nu vă lăsați pradă ideilor preconcepute, conform cărora un bărbat și o femeie ajunși singuri pe o insulă pustie nu fac altceva decât sex.

„- Hai să mergem pe mal, o implor răgușit. Nu vrei să facem dragoste?

– Dragoste? Măi, măi, ce cuvinte mari folosești! Nu știu ce să zic. Eu mă gândisem să fac sex cu tine, dar tu îmi faci propuneri rușinoase.

– Dragoste, sex, gimnastică… spune-i cum vrei. Te vreau.”

Povestea lui Tiberiu

De aici, începe distracția și nu numai. Dacă la început, totul este amuzant, luăm parte la ironiile dintre cei doi, la momentele în care se înțeleg și cele în care se ceartă, pe parcurs descoperim o poveste mult mai profundă, pe alocuri amuzantă, pe alocuri dramatică de-a dreptul.

Tiberiu acceptă să îi povestească Evei despre viața lui și despre cum a ajuns el în situația actuală. Astfel, reușim să fim părtași la o incursiune în trecutul lui Tiberiu. Descoperim cine a fost prima lui iubire, prima femeie cu care s-a culcat și multe alte detalii din viața lui. Unele dintre ele sunt amuzante, altele de-a dreptul picante, iar altele umbrite de tristețe. Per total, toate aceste amintiri pe care le povestește se leagă într-o poveste de viață, pe care noi reușim să o descoperim treptat, întreruptă de discuțiile dintre Tiberiu și Eva.

„Recunosc, armata m-a schimbat, însă nu prea tare. Învățasem eu să-mi țin pumnii acasă, dar rămăsesem cu prostul obicei de a spune oamenilor în față ce gândesc.”

De citit: „Un bărbat, o fată, o insulă pustie”

Nu o să vă dau mai multe detalii, însă vă avertizez să vă pregătiți pentru un adevărat carusel de trăiri. Veți găsi în această carte de toate, de la ironii și comedie, la dragoste, dramă și chiar scene cu adevărat erotice. Așadar, dacă aveți chef de o carte care să vă treacă prin toate stările, o carte care la prima vedere pare simplă, dar în esența ei este chiar complexă, atunci vă recomand să citiți cartea „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” de Uirebit.

Pe autor îl găsiți pe site-ul lui și pe Goodreads, iar cartea o puteți achiziționa în format digital sau în format fizic.

70 thoughts on “„Un bărbat, o fată, o insulă pustie” (Vol. 1) – Uirebit

  1. Pare o carte bună pentru vară. Nu o știam, mulțumesc pentru recomandare și felicitări pentru recenzie! 💖

  2. Sună interesant! Nu știam cartea, nu am auzit de autor. Am mai citit cărți care se învârt în jurul insulelor pustii și mă bucur că și românii noștri abordează subiectul. Felicitări pentru recenzie!

  3. Wow, ce bine că am găsit acest articol. Cartea aceasta, primul volum de Uirebit (Tiberiu) am citit-o pe Wattpad acum un an și jumătate… Voiam să citesc și volumul al 2-lea, dar nu l-am mai găsit pe autor acolo și nici lucrările lui, cred că și-a anulat contul. Am fost tare supărată 🙁 că nu îl mai găsesc, deoarece citind istorisirile lui din primul volum, de multe ori am râs cu lacrimi, e fenomenal și are un stil aparte 🙂 Dar acum, mă bucur nespus să văd aici recenzia ta și unde pot regăsi și cartea aceasta. Sper că și volumul al 2-lea să vină cât de curând. 😉

    1. Ma bucur ca ai citit recenzia mea si ti-a adus aminte cu placere de carte. Intr-adevar, cartea este minunata, ai dreptate ca este un stil deosebit. Nu stiu exact, dar exista sperante sa apara si volumul 2 in curand.

      1. Și eu mă bucur că am regăsit cartea pe Goodreads și Amazon și că poate fi și achiziționată 🙂 (Y) Sper să apară în curând și vol.2 😉

  4. Wow, ce bine că am găsit acest articol. Cartea aceasta, primul volum de Uirebit (Tiberiu) am citit-o pe Wattpad acum un an și jumătate… Voiam să citesc și volumul al 2-lea, dar nu l-am mai găsit pe autor acolo și nici lucrările lui, cred că și-a anulat contul. Am fost tare supărată 🙁 că nu îl mai găsesc, deoarece citind istorisirile lui din primul volum, de multe ori am râs cu lacrimi, e fenomenal și are un stil aparte 🙂 Dar acum, mă bucur nespus să văd aici recenzia ta și unde pot regăsi și cartea aceasta. Sper că și volumul al 2-lea să vină cât de curând. 😉

    1. Ma bucur ca ai citit recenzia mea si ti-a adus aminte cu placere de carte. Intr-adevar, cartea este minunata, ai dreptate ca este un stil deosebit. Nu stiu exact, dar exista sperante sa apara si volumul 2 in curand.

      1. Și eu mă bucur că am regăsit cartea pe Goodreads și Amazon și că poate fi și achiziționată 🙂 (Y) Sper să apară în curând și vol.2 😉

  5. Hmm, titlul cărții mă intrigă.
    Mulțumesc pentru recomandare şi pentru recenzia frumos construită! 😊

  6. Nu am auzit pana acum nici de autor, nici de cartea asta, iar coperta nu e prea atragatoare, cat sa o retii daca o vezi, insa recenzia ta mi-a placut foarte mult. Subiectul e unul cliseic (nu o spun intr-un sens negativ, nicidecum), dar felul in care e abordat face diferenta. Din recenzia ta, pare o carte frumoasa si interesanta, multumesc de recomandare!

    1. Iti multumesc. Si eu am crezut ca e cliseic, dar sa stii ca dupa ce citesti cateva pagini, iti dai seama ca nu e deloc ceea la ce te asteptai. Chiar m-a surprins in mod placut aceasta carte.

  7. Intotdeauna poate fi o surpriza printre filele unei carti. Sincer, chiar nu auzisem de ea, insa ma intriga faptul ca ti-a placut. Daca este amuzanta, relaxanta si cu aer estival, atunci a mea sa fie. Mai vreau de genul acesta.

  8. Intotdeauna poate fi o surpriza printre filele unei carti. Sincer, chiar nu auzisem de ea, insa ma intriga faptul ca ti-a placut. Daca este amuzanta, relaxanta si cu aer estival, atunci a mea sa fie. Mai vreau de genul acesta.

  9. Intotdeauna poate fi o surpriza printre filele unei carti. Sincer, chiar nu auzisem de ea, insa ma intriga faptul ca ti-a placut. Daca este amuzanta, relaxanta si cu aer estival, atunci a mea sa fie. Mai vreau de genul acesta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.