Poezii scrise de tata

Astăzi, vorbind cu o persoană deosebită, mi-am amintit că în trecut, pe vremea când încă mai aveam timp și inspirație, scriam poezii. Mai mult, mi-am amintit că două dintre poeziile mele au primit și replică de la tatăl meu. Poate ar fi trebuit să le postez pe blog mai de mult, poate i-ar fi plăcut, dar vreau să cred că de acolo de unde e, se bucură și acum că le postez.

Replica tatălui meu la poezia „Casa bunicilor”:
Am plâns ades de dorul lor
Și-mi amintesc de ei adesea
Și plâng acum, cutremurat de dor
Din clipa-n care ți-am citit povestea.
Lacrimi șiroaie-mi udă fața
Și pentru ei mă rog mereu
Chiar dacă știu că în curând
Ne-om întâlni acolo sus, în cer.

Replica la poezia „Întoarcere în timp”:
Citind a tale versuri
Mă bucur, mă-nfior
Și inima mi-e plină
De amintiri și dor.

Mi-e dor de casa noastră
Frumoasă, dar pustie
Nimeni în prag n-așteaptă
Copiii acasă iarăși să le vie.

Ei au trudit o viață
Să ne învețe carte
Și-odată învățați
Noi am plecat departe.

În fiecare săptămână
Ne întorceam acasă
Iar ei ne așteptau cu drag
Și multe bunătăți pe masă.

Acum s-au dus în ceruri
Lăsându-ne în piept durere
Eu nu le spun însă adio
Le spun la revedere.