„Hoțul de cărți” – Markus Zusak

Despre „Hoțul de cărți” de Markus Zusak am auzit păreri împărțite. De mult, o prietenă mi-a spus că e plictisitoare, apoi mama mi-a zis că nici nu a reușit să o citească. Și așa am fost convinsă să nu mă mai gândesc la această carte. Recent, o prietenă m-a anunțat când a fost difuzată ecranizarea la TV și am decis să mă uit. De la primele secvențe, am știut că îmi va plăcea și până la finalul filmului, știam că trebuie să citesc și cartea.

Cartea aceasta mi-a plăcut mai mult decât pot spune. Mai mult decât o carte, a fost ca o experiență. Acum dacă tot am pomenit de film, o să vă spun că mi s-a părut că filmul este, în mod surprinzător, o replică destul de fidelă a cărții. Spun asta deoarece, în general, filmele nu seamănă mai deloc cu cărțile lor. Totuși, cartea este mai detaliată, mai frumoasă, mai complexă. Pentru mine, însă, a fost minunat că am văzut filmul înainte, așa mi-am putut imagina mult mai bine personajele, locurile, scenele în sine.

Povestea este spusă din perspectiva Morții. La un moment-dat, modul în care vorbește moarte mi s-a părut că îi oferă acesteia o personificare, o face mai „umană”, mai sensibilă. Da, e ciudat să te gândești că Moartea ar putea avea sentimente, dar în carte chiar pare să aibă. Ba chiar se plânge de slujba ei.

„Desigur, sunt nepoliticoasă. Stric finalul, nu doar al întregii cărți, dar și al acestei părți anume. V-am prezentat două evenimente în avans, pentru că nu mă interesează foarte tare să construiesc misterul. Misterul mă plictisește. Mă obosește. Știu ce se va întâmpla și știți și dumneavoastră. Mașinațiunile care ne îndreaptă în acea direcție sunt cele care mă scot din sărite, mă zăpăcesc, mă interesează și mă uluiesc peste măsură.”

Acțiunea se petrece în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Personajul principal este Liesel Meminger, o fetiță luată din sânul familiei și dusă la o familie adoptivă, în Molching, un orășel german din apropiere de München.  Drama lui Liesel începe încă pe parcursul drumului spre familia adoptivă, când Moartea îi ia frățiorul. Este și momentul în care ea fură prima carte.

„Fata, care era hoț de cărți, și fratele ei călătoreau spre München, unde urma să fie încredințați unor părinți sociali. Acum știm, desigur, că băiatul nu a mai ajuns.”

„O traducere

Himmel = Rai

Oricine ar fi fost cel care a numit strada Himmel, cu siguranță avea un simț zdravăn al ironiei. Nu că ar fi fost iadul pe pământ. Dar era al naibii de cert că nici raiul pe pământ nu era.”

Îi vom cunoaște familia adoptivă – Rosa și Hans Hubermann. Ei locuiesc pe strada Himmel, într-un cartier sărac al orașului. Rosa este o femeie dură, care pare lipsită de inimă. În contrast cu ea, soțul ei este un om sufletist și care o iubește foarte mult pe Liesel. Hans o învață pe Liesel să citească și îi este alături atunci când coșmarurile nu-i dau voie să doarmă.

Liesel se împrietenește cu copiii de pe stradă, în special cu Rudy Steiner. Între cei doi se leagă o prietenie strânsă. Împreună, intră în anturaje nepotrivite și tot împreună vor ajunge să fure cărți din casa primarului.

Liniștea familiei Hubermann este întreruptă în momentul în care la ușa lor apare Max Vandenburg, un evreu. Hans a luptat în Primul Război Mondial cu tatăl lui Max și a făcut atunci o promisiune pe care este momentul să o țină. Așadar, Max devine evreul ascuns în pivnița Hubermann-ilor. Dacă știți măcar câteva lucruri despre Germania Nazistă, atunci știți ce înseamnă să ai un evreu ascuns în casă.

„Dacă Hans Hubermann și Erik Vandenburg au fost până la urmă uniți de muzică, Max și Liesel erau legați de tăcerea cuvintelor tipărite.”

Vom fi martorii întâmplărilor din casa Hubermann-ilor și de pe strada Himmel, dar nu numai. Vom vedea cum evoluează relațiile familiale dintre cei doi soți, fiica adoptată și evreul ascuns în pivnița casei lor. De asemenea, vedem ce se întâmplă cu Rudy, dar și cu alți vecini ai familiei Hubermann. Sufletul se va strânge de teamă în momentele în care sunt descrise raidurile aeriene, timp în care locuitorii sunt ascunși într-o pivniță suficient de încăpătoare și de adâncă pentru a le oferi adăpost în timpul bombardamentelor.

O să mă opresc aici din a vă da mai multe detalii despre poveste. Vă spun doar că a fost o carte cutremurătoare și frumoasă, în același timp. O poveste care mi-a intrat în suflet, prin modul în care reușește să scoată lucruri minunate dintr-un amalgam de suferință, răutate și teamă.

Vă recomand din suflet cartea „Hoțul de cărți” de Markus Zusak, dacă vreți să descoperiți o poveste dramatică, dar minunată.

 
Găsiți cartea „Hoțul de cărți” de Markus Zusak aici.