„Îngerul Luminii” (seria Tărâmul Mistic) – Alina Cosma

îngerul luminii

„Îngerul Luminii” este primul volum al seriei Tărâmul Mistic, de Alina Cosma. Un roman alegoric, care ne poartă într-un tărâm fantastic. Întâlnim personaje din mitologie și din religie, dar și personaje umane. Suntem purtați într-o lume fantastică, unde întâlnim Gardieni, zâne, silfe, fauni și minotauri. La baza poveștii stau cele patru elemente ale naturii: apa, aerul, focul și pământul.

Nu știam ce așteptări să am de la această carte, dar clar mă atrage tot ce ține de fantasy și mitologie. Dar pe lângă aceste aspecte plăcute ale cărții, am fost surprinsă să descopăr o frumoasă poveste de dragoste – cred că nu greșesc dacă o numesc așa. În plus, mi-a plăcut stilul de scriere al autoarei. Modul în care este scrisă cartea îl ajută pe cititor să parcurgă ușor povestea. Descrierile sunt puține, dar exact cât este necesar. În schimb, dialogurile sunt predominante. Frazele și dialogurile sunt destul de scurte, astfel că lectura decurge repede și ușor.

Tărâmul Mistic

La început îi cunoaștem pe Gardieni și descoperim modul în care fiecare ajunge în Tărâmul Mistic. Gardienii sunt Eduard, un băiețel de șapte ani, Rafael, un medic veterinar, și Hope, o fetiță rămasă orfană. Regentul le împarte celor trei Gardieni armele care îi vor ajuta în luptă.

Apoi, o cunoaștem pe Daria, o studentă la medicină și, totodată, al șaptelea Gardian al Tărâmului Mistic. Spre deosebire de ceilalți Gardieni, care și-au acceptat menirea și au răspuns chemării, Daria este sceptică și nu crede că ceea ce vede este real. Alături de ea, aflăm că pe Tărâmul Mistic se duce un război, între stăpânii celor patru elemente. Stăpânul Focului își dorește să devină stăpânul suprem, iar cel al Aerului pare că s-a aliat cu el.

„- Există patru stăpâni ai elementelor primordiale: pământ, apă, foc și aer. În urmă cu ceva vreme acești stăpâni au intrat în conflict. Stăpânul Focului vrea să stăpânească totul. S-a aliat cu Stăpânul Aerului, iar împreună vor distruge tot ce există pe pământ și în ape.”

Stăpânul Focului

Stăpânul Focului este Raul, al Apei este Oceanus, al Pământului este Geea, dar nimeni nu știe cine este stăpânul Aerului. Daria se implică în luptă, alături de ceilalți Gardieni. La un moment-dat, ajunge să se lupte cu Gabriel, cel despre care se spune că este Gardianul celor patru vânturi.

În miezul luptei, Daria este luată de către Gabriel și dusă la Polul Sud, la palatul lui. Acolo află că a luat-o din cauză că simte că este ceva special în legătură cu ea și își dorește să afle ce. În același timp, vrea să o protejeze de Raul. Deși revoltată că nu i se permite să părăsească acel loc, Daria nu este speriată de Gabriel și de faptul că o ține captivă.

„Simți un disconfort în abdomen. El începu să taie bandajele de pe față. Daria îi privi pielea perfectă a tenului, ochii negri încadrați de gene lungi, sprâncenele arcuite, nasul coborând ușor, forma buzelor. Era atât de frumos, concentrat asupra muncii lui.”

Îngerul Luminii – despre războiul dintre stăpânii elementelor

Află de la el că Raul este Stăpânul Focului și că dacă o găsește, o va folosi pentru a câștiga războiul. Între Daria și Gabriel se naște o atracție puternică. Aflăm și cine este Gabriel de fapt. În încercarea de a o proteja pe Daria de Raul, aceasta este la un pas de moarte. Însă Gabriel o îngrijește cu atenție și se asigură că își revine. Daria nu poate să înțeleagă războiul care se dă între stăpânii elementelor.

„- Tu crezi ca un copil inocent, convins că binele învinge întotdeauna răul. Crezi în dragostea pură, fără interese. Iubești fără să aștepți nimic în schimb. Da, pentru tine sunt aici! Vreau ca lumea să fie roz, pentru tine. Vreau să fii fericită, chiar dacă nu cred că lumea va fi vreodată așa cum vrei tu.”

Nu o să vă spun mai multe despre poveste, ci vă las pe voi să descoperiți despre ce este vorba. Veți avea parte și de acțiune, dar și de romantism și umor.

Îngerul Luminii

Dialogurile dintre ei mi-au plăcut enorm, sunt construite cu umor și ironie. Iar finalul cărții „Tărâmul Mistic: Îngerul Luminii” m-a lăsat cu gândul la continuare, nerăbdătoare să aflu cum vor decurge lucrurile mai departe.

„- Îți plac femeile? întrebă ea la un moment-dat.

– Fu gata să se înece. O privi uimit. Ea îl privea cu interes.

– Poftim?!

– Am întrebat dacă îți plac femeile, ca bărbat, dacă ești.

– Ai dubii că sunt bărbat?

Daria roși până în vârful urechilor.

– Sunt bărbați cărora nu le plac femeile, se bâlbâi ea, coborându-și privirea.

– Îmi plac femeile! Și da, sunt bărbat!

– Îmi cer iertare, ai spus că nu ai adus niciodată femei aici și am crezut că…

(…)

– Ai îndoieli că sunt bărbat? Ești medic, ar trebui să știi cum arată un bărbat. Te invit la mine în dormitor, să-ți demonstrez!”

Cartea „Îngerul Luminii” de Alina Cosma o puteți achiziționa de pe site-ul autoarei, Petale scrise, unde găsiți toate cărțile care îi poartă semnătura.

De asemenea, cartea se găsește și pe Librarie.net

42 thoughts on “„Îngerul Luminii” (seria Tărâmul Mistic) – Alina Cosma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.