Top autori români contemporani pe care i-am descoperit în 2017

Anul 2017 a ajuns la final, așadar este momentul să privim în urmă și să contorizăm lecturile anului care tocmai se încheie. Am citit peste 95 de cărți. Poate pentru unii este mult, pentru alții puțin. Pentru mine este perfect, mai ales că au fost în mare parte cărți care mi-au plăcut. Am avut, într-adevăr și câteva dezamăgiri în lectură, dar sunt nesemnificative față de numărul mare de cărți care m-au încântat.

Acum, la final de an, pot spune că am avut parte de lecturi care mai de care mai minunate. Sunt bucuroasă că am reușit să citesc în marea majoritate doar cărți scrise de autori români contemporani.am descoperit astfel că toate prejudecățile legate de cărțile noastre contemporane sunt complet greșite.

Inițial, am vrut să fac un top al cărților citite, dar nu cred că aș putea să aleg doar câteva și mai ales, nu aș putea să le așez într-o ordine a preferințelor. Așadar, în loc de topul cărților preferate din 2017, am decis să fac un top al autorilor români contemporani pe care i-am descoperit în 2017 și care mi-au rămas în suflet, prin cărțile lor. Totuși, nici aici nu pot să îi menționez în ordinea preferințelor, pentru că fiecare are un alt stil, ci îi voi menționa în ordinea în care i-am descoperit pentru prima dată. Pentru că mi-au plăcut majoritatea, voi menționa pe această listă doar autorii de la care am citit măcar două cărți și pe care i-am descoperit abia în 2017 pentru prima dată.

Lavinia Călina

Pe Lavinia Călina am citit-o prima dată în ianuarie, prin seria Ultimul Avanpost. M-a impresionat prin stilul ei de scriere și prin povestea pe care a reușit să o contureze. Drept urmare, am citit și seria Zona Zero și urmează să citesc și seria Neamul Corbilor.

Georgiana Vâju

A doua lună din an mi-a adus încă o autoare pe lista preferaților, și anume, pe Georgiana Vâju. Pentru mine, cărțile ei sunt adevărat balsam pentru suflet. Am regăsit în poveștile ei o sensibilitate și o naturalețe cum rar ți-e dat să vezi în cărți. Ceea ce m-a impresionat a fost simplitatea prin care reușește să creeze o poveste care atrage cititorul.

Monica Ramirez

Și luna martie mi-a adus o nouă surpriză literară, prin seria Alina Marinescu, a Monicăi Ramirez. Pentru cine a citit măcar o carte semnată Monica Ramirez, sunt sigură că explicațiile mele sunt de prisos. Monica are un stil de scriere fantastic. Poveștile ei îl captivează pe cititor de la primele cuvinte și nu îl lasă să respire până nu întoarce și ultima pagină a cărții.

Ioana Dumitrăchescu

Deși Ioana a publicat înainte, eu abia am descoperit-o prin romanul „Visucy”. Mi-a plăcut originalitatea poveștii și ideea de bază. Recent, am citit și „Lacrimi de îngeri” și „Crimă în poziție de ofsaid” în variantele inițiale și m-a surprins modul în care Ioana poate crea povești atât de diferite ca stil, în fiecare carte.

  • „Visucy”
  • „Lacrimi de îngeri”
  • „Crimă în poziție de ofsaid”

Marius Albert Neguț

Marius este unul dintre autorii care creează povești de viață, povești realiste, dar complet originale. Deși am citit multe cărți în acest an, pot să spun că între cărțile lui Marius și ale altor autori nu există termeni de comparație. Romanele lui sunt must-read pentru orice român.

Cristina Nemerovschi

Abia în luna iulie 2017 am îndrăznit, pentru prima dată, să citesc o carte semnată de Cristina Nemerovschi. Sunt sigură că mulți dintre voi știți că este una dintre autoarele cele mai controversate de la noi. Am rămas profund impresionată de stilul ei, de personajele și de poveștile pe care le creează. De la prima carte, tot ce mi-am dorit a fost să reușesc, la un moment-dat, să trec pe lista cărților citite toate cărțile ei. Până acum, am reușit să bifez doar câteva.

Silviu Iliuță

Silviu este unul dintre bloggerii pe care îi urmăresc constant, așa că eram nespus de curioasă de cărțile lui. Surpriza nu a fost faptul că sunt deosebit de amuzante, ci faptul că au un substrat sensibil, la care chiar nu mă așteptam. Așadar, este categoric pe lista autorilor mei preferați.

+5 autori preferați pe care i-am descoperit în 2016 și i-am citit și în 2017

Nu puteam să închei lista autorilor români contemporani preferați, fără să îi menționez și pe cei pe care i-am descoperit în 2016, dar i-am citit și în 2017. Așadar, aici sunt:

Marina Neagu

Când am citit „Frumuseți monstruoase”, am fost convinsă că avem autori talentați, care știu să creeze povești deosebite. Mai mult, am fost convinsă că Marina e unul dintre autorii noștri talentați. Poveștile ei îl poartă pe cititor în alte lumi și stârnesc emoții profunde.

Adrian-Petru Stepan

Pe lângă poveștile inedite din cărțile lui Adrian, mi-a plăcut modul original de scriere, întrucât, după părerea mea, Adrian scrie complet diferit de alți autori. Cărțile lui îl determină pe cititor să se întrebe cât din poveste este realitate și cât ficțiune.

Theo Anghel

Pe Theo am descoperit-o prin „Rochia aurie”, iar la scurt timp după, am citit și seria „Am murit, din fericire”. Însă fericirea a fost a mea, întrucât mi-am dat seama încă de la început că Theo și-a câștigat locul, fără doar și poate, pe lista autorilor mei preferați. Modul ușor sarcastic al seriei este semnătura proprie a ei și, totodată, motivul pentru care m-a determinat de la început să iubesc scrierea ei.

Natașa Alina Culea

Pe Natașa am descoperit-o destul de târziu, prin intermediul cărții „Lupii trecutului. Sofia”. Însă de cum am citit cartea, mi-a ajuns în suflet și a trecut automat pe lista autorilor preferați, unde a și rămas, în ciuda mulțimii de autori români contemporani pe care i-am citit apoi. Mi-a plăcut stilul ei cameleonic, modul în care fiecare poveste este construit-o într-un stil diferit.

O.G. Arion

Cum să nu apară și Oana pe lista autorilor mei preferați? Oana mi-a plăcut pentru stilul ei lejer, amuzant, dar și foarte bun. De asemenea, povestea pe care a reușit să o creeze în cadrul seriei Nemuritor este una deosebit de interesantă și frumoasă. În plus, m-a uimit documentarea pe care a făcut-o pentru a crea o poveste cât mai realistă.

0 thoughts on “Top autori români contemporani pe care i-am descoperit în 2017

  1. Am prins si eu gustul autorilor români. Sper ca în 2018 să citesc cat mai multe romane românești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.