„Inocența păcatului” – Marius Albert Neguț

„Inocența păcatului” de Marius Albert Neguț este genul acela de roman care atestă talentul incontestabil al autorului său. Trebuie să recunosc că romanul de debut al autorului, „Îngeri rătăciți” m-a impresionat profund și a rămas unul dintre romanele mele de suflet. Însă nu credeam că autorul va reuși să contureze încă o poveste la înălțimea celei dintâi, dar totuși atât de diferită. Ei bine, așa cum probabil v-ați dat seama, acest roman a ajuns în același loc din sufletul meu, ca și primul.

Chiar dacă în romanul de debut, autorul și-a demonstrat potențialul în ale scrisului, de data aceasta a reușit să se mențină la același nivel superior, creând astfel un stil propriu inconfundabil și incontestabil. Cu o măiestrie de nedescris, reușește să creeze adevărate povești de suflet, având ca protagoniști personaje din diverse medii sociale, cu trăiri puternice și cu suferințe cauzate de perioada în care trăiesc și de locul unde își duc traiul.

Inocența păcatului – cadru și personaje

Povestea din acest roman se petrece în perioada comunismului și imediat după, adică aproximativ aceeași perioadă care este descrisă și în romanul de debut, „Îngeri rătăciți”. Însă în afara acestei perioade și a mediului din care provin personajele create, poveștile nu sunt deloc legate între ele sau asemănătoare. De data aceasta, ni se expune privirilor teroarea în care au trăit oamenii înainte de Revoluția din ʼ89.

„Din păcate, aveau să afle repede că în „democrația originală” instaurată de Ion Iliescu, poți face politică doar urmând linia directoare trasată de el.”

Povestea este împărțită în două planuri, cel din prezent și cel din trecut. Personajele pe care se pune accentul în timpul poveștii provin din diverse medii sociale, dar au o anumită legătură între ele. Astfel, îl cunoaștem pe Mihai Carp, un profesor de Limba Română, pasionat de cariera pe care și-a ales-o. Mihai este genul de profesor apropiat de elevii săi, deschis către discuții libere cu tinerii lui elevi. De altfel, vârsta lui destul de apropiată de aceea a elevilor săi îl determină să le inducă un anumit sentiment de familiaritate. Însă iubirea lui pentru carieră și deschiderea către elevi este în contradicție cu cerințele impuse de sistemul comunist.

„Se simți brusc copleșit de tristețe. Bătrân. Deși odinioară le iubise, acum ura nopțile, temându-se de stafiile întrupate din întunericul lor.”

Un alt personaj important al poveștii este Amalia, o fată crescută în teroare, din cauza tatălui bețiv și care o abuzează. Amalia este o elevă silitoare, dar închisă în ea, din cauza suferințelor pe care le suportă acasă. Rămâne fără mamă, iar singura persoană căreia îi pasă de bunăstarea ei este Buni. Amalia ajunge chiar în clasa profesorului Mihai.

„Figura ei, deși avea trăsături frumoase, era urâțită de fardul excesiv, iar ochii verzi ca smaraldul, de-a dreptul superbi, erau încadrați de tușul rimelului scurs care evidenția dilatarea lor excesivă. Cearcănele profunde i se părură inițial fard, iar părul lung, negru și buclat, nu mai văzuse de mult pieptenele. Părea cam de treizeci de ani, dar cu siguranță avea mai puțin.”

Un al treilea personaj important al cărții este Peti, un țigan căldărar care fuge de la familia sa, nefiind de acord cu regulile impuse în șatră. Astfel, ajunge să fie crescut de Briliant, un țigan ursar din zona rău famată a Bucureștiului. Cu timpul însă, soarta i-o aduce în cale pe Amalia, care îi devine prietenă.

„De mic fusese ceva cu băiatul ăsta… De multe ori, când îi vorbea, îl vedea cum pur și simplu nici nu îl aude, darămite să mai și bage la cap din povețele lui. Tot nădăjduise că, mai cu bătaia, mai cu vorba bună, o să-l dea pe brazdă, dar iată, Peti fugise, deși avea nunta pusă și mai ales, piranda-i fusese plătită cu galbeni grei, strânși cu trudă și mare fereală.”

Fericirea nu este menită să dureze

Toți cei trei protagoniști cunosc fericirea, la un moment-dat, însă aceasta nu este de durată, pentru nici unul dintre ei. Dimpotrivă, din mijlocul fericirii, fiecare dintre ei este smuls brusc într-o realitate dureroasă și crudă. Fiecare dintre ei este nevoit să se lupte cu greutățile vieții, într-un fel sau altul, cu regimul comunist și Securitatea și cu pierderea persoanelor dragi. Prin ochii lor, reușim să descoperim o realitate pe care unii dintre noi au prins-o, alții (ca mine) nu, dar despre care toți am auzit povești de la părinți și bunici.

Mihai este încarcerat, astfel că își pierde locul de muncă. Odată cu acest lucru, își pierde demnitatea și credibilitatea și, astfel, șansa de a se reîntoarce la catedră. Prin prisma poveștii lui, reușim să descoperim cruzimea Securității de dinainte de Revoluție, dar și răutatea celor care au urmat la putere după aceasta.

Amalia, rămasă fără familie, cunoaște iubirea. Însă iubirea se transformă în scurt timp în distrugerea ei, aducând-o în stadiul de a fi dependentă de droguri. Suferințele la care este supusă o determină să nu mai găsească rostul vieții. Însă reîntâlnirea cu fostul său profesor, Mihai, și povestea acestuia despre ultimii ani o ajută să privească viața cu alți ochi și să înțeleagă mai multe lucruri.

Peti ajunge și el la închisoare, iar din povestea lui descoperim ororile care se petreceau în spatele gratiilor în acea perioadă. Totuși, experiența lui de viață și sfaturile primite de la tatăl său îl ajută să supraviețuiască.

Trei povești, un roman excepțional

Cele trei povești se întretaie și se îmbină perfect, conturând o imagine generală a perioadei prezentate și a locului în care se petrece acțiunea – zona Rahova-Ferentari-Sălaj. Personajele sunt create să fie contrastante, dar fiecare deosebit de interesant în felul său. Mihai este personajul deosebit de bun, genul de persoană visătoare, un poet în adevăratul sens al cuvântului. Însă bunătatea sa nu este deloc potrivită perioadei, întrucât Securitatea nu permite astfel de gesturi de apropiere între profesori și elevi.

Amalia este fata care suferă, dar își dorește să învețe și să ajungă cineva. Dar soarta îi este potrivnică, iar locul în care trăiește nu o ajută deloc să își ducă scopul la bun sfârșit. Peti, pe de altă parte, este țiganul din șatră, cu o inimă bună, dar care este respins de societate și împins spre cele mai rele fapte, pentru a putea supraviețui.

Aș putea să vă povestesc mult și bine despre cartea Inocența păcatului și cu siguranță aș putea face și anumite comparații între perioada descrisă atât de bine în carte și vremurile din prezent, dar astfel de discuții nu își au rostul aici.

„Mila faraonului domnitor, oferită norodului sub formă de amnistie și grațiere, golise penitenciarele patriei. De exemplu, la Poarta Albă, din peste 7000 de deținuți mai rămăseseră în jur de 300. Efectul avea să fie dezastruos: cetățenii de rând nu mai ieșeau din casă după lăsarea întunericului; femeile ieșite de la schimbul trei se organizau în grupuri pentru a ajunge de la serviciu acasă.

În România era de mult liber la furat.”

Inocența păcatului – o carte extraordinară

Vreau să îl felicit pe Marius pentru încă o poveste extraordinar de reușită, care mi-a ajuns direct în suflet, precum și pentru modul în care reușește, de fiecare dată, să aducă o perioadă și o zonă cenușie în fața cititorilor și să o transforme într-o poveste de o sensibilitate aparte. Pe lângă povestea minunată, este impresionantă profunzimea ideilor expuse.

Așa cum am spus și despre „Îngeri rătăciți”, acest nou roman nu doar că merită să fie citit, ci chiar ar trebui să fie citit de către oricine.

Mulțumesc, Marius, pentru carte și pentru o nouă experiență minunată!
Cartea „Inocența păcatului” de Marius Albert Neguț poate fi cumpărată de pe site-ul Libris.