„Se numea Sarah” – Tatiana de Rosnay

„Se numea Sarah” este una dintre acele cărți care te răscolesc, care te determină să te întrebi constant „de ce?”. Cred că oricât aș citi, oricâtă istorie aș fi învățat și oricât mi s-ar explica, tot nu aș reuși să înțeleg de ce evreii au fost uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Și întrebarea aceasta îmi revenea mereu în minte, pe măsură ce parcurgeam paginile acestei cărți.

Însă deși subiectul principal al cărții se referă la holocaust, are pe lângă acest subiect conturată o poveste. Din toate punctele de vedere, pot spune că mi s-a părut o poveste extrem de tristă, dar și frumoasă în același timp. Știu că poate nu prea are sens, însă am simțit în personajul principal o speranță că totul se poate schimba.

Cartea prezintă poveștile a două familii din timpuri diferite, dar pe care le leagă un secret. Cele două familii nu au nimic în comun, în afara acelui teribil secret, care iese la iveală, odată ce Julia începe să se documenteze despre evenimentele de la Velʼ dʼHivʼ.

Poliția a considerat, probabil, că acei copii evrei, chiar dacă se născuseră în Franța, tot evrei erau. În cele din urmă, Franța a trimis aproape opt mii de evrei în lagărele morții. Numai vreo două mii s-au mai întors. Și aproape nici un copil.”

Pe de o parte, avem povestea lui Sarah, care avea doar 10 ani atunci când în Franța, în iulie 1942, a început razia prin care toți evreii au fost arestați și trimiși în lagăre. Împreună cu părinții ei, Sarah este luată de către polițiștii francezi și dusă în lagăr. Singurul care nu este prins este Michel, frățiorul în vârstă de doar 4 ani al lui Sarah. Acesta se ascunde într-un dulap secret din apartament, iar Sarah îi promite că va reveni să îl elibereze, luând cheia cu ea. Nu vă voi dezvălui nici ce se întâmplă cu Sarah, nici cu fratele ei, pentru că nu îmi doresc să vă stric plăcerea lecturii.

„Înainte de asta, cărțile lor de identitate primiseră ștampila de „evreu” sau „evreică”. Și apoi începuseră brusc să apară lucruri pe care nu mai aveau voie să le facă. De exemplu, să se joace în parc. Să se plimbe cu bicicleta, să meargă la cinema, la teatru, la restaurant, la ștrand. Nu mai aveau voie nici să împrumute cărți de la bibliotecă.”

De cealaltă parte, avem povestea Juliei, o jurnalistă americancă, dar căsătorită cu un francez. Julia primește sarcina de a face un reportaj despre evenimentele de la Velʼ dʼHivʼ, cu ocazia comemorării de șaizeci de ani de la tragicul eveniment. Abia după ce începe cercetările, pentru a descoperi martori sau chiar supraviețuitori, Julia află cât de cumplit a fost totul. Este profund marcată de amintirea evenimentului, de detaliile cutremurătoare pe care le află.

„Chiar deasupra sârmei ghimpate, putea să zărească satul. Vârful negru al unei clopotnițe de biserică. Un turn de apă. Acoperișuri și hornuri. Copaci. Acolo, își zise, în casele acelea atât de apropiate, oamenii aveau paturi, cearșafuri, pături, mâncare și apă. Erau curați. Aveau haine curate. Nimeni nu țipa la ei. Nimeni nu-i trata ca pe niște vite. Și erau acolo, chiar de cealaltă parte a gardului.”

Iar în momentul în care descoperă că familia soțului ei a locuit într-un apartament care a fost eliberat prin arestarea familiei de evrei care a locuit acolo, Julia începe să investigheze cu și mai multă pasiune. Din acel moment, ei i se pare că este de datoria ei să afle ce s-a întâmplat cu Sarah, fetița a cărei familie a locuit în apartamentul respectiv. Oare a fost dusă în lagăr și executată, împreună cu ceilalți evrei, sau a reușit să evadeze? Și dacă a scăpat, unde este? Ce s-a ales de ea și de viața ei?

„Uneori mă întreb câți copii, ca ea, au trăit în iad și au supraviețuit, iar acum trebuie să meargă mai departe, fără cei dragi. Atâta suferință, atâta durere.”

Julia dă dovadă de mare devotament în cercetarea pe care o face. Deși anumite persoane din familie încearcă să o împiedice să continue aflarea adevărului, ea nu se lasă convinsă. Dimpotrivă, merge chiar și în alte țări, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu Sarah.

Însă pe lângă drama lui Sarah, care o copleșește pe Julia, ea trăiește propria ei dramă. Căsnicia ei pare să fie pe muchie de cuțit, mai ales după ultimele evenimente din viața ei. Soțul nu pare să o înțeleagă și să accepte devotamentul ei față de aflarea adevărului și scoaterea acestuia la lumină. Singurul care o sprijină în aceste cercetări este socrul ei, care îi și dezvăluie secretul care leagă familia lui de familia lui Sarah.

Povestea spusă de Sarah este deosebit de tristă, prezintă o realitate despre care se evită să se discute. Prin ochii ei, suntem martorii suferinței evreilor din acea perioadă. Neîncetat, m-a întrebat de ce s-a întâmplat așa ceva și cum a fost posibil. Deși povestea este pură ficțiune, evenimentele respective chiar au avut loc, iar modul în care este povestită acea perioadă îl determină pe cititor să se gândească la evenimentele respective. Cititorul trăiește teroarea prin cuvintele și gândurile pe care le dezvăluie Sarah.

Recomand această carte tuturor celor cărora le plac cărțile despre război.

Împărtășește cu prietenii tăi! Îți sunt recunoscătoare pentru distribuire!
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

15 thoughts on “„Se numea Sarah” – Tatiana de Rosnay

  1. Imi dau seama care sentimente stârnește această carte. Trebuie să îmi fac curaj sa o citesc. Felicari pentru recenzie!

  2. Am tot amânat această carte deși iubesc ficțiunea istorică… Pentru astfel de cărți, am nevoie să îmi pregătesc sufletul. Felicitări pentru recenzie! <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.