De vorbă cu Daniela Faur

Bună, Daniela! Îți mulțumesc pentru că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebări.

  1. Când și cum ai decis că vrei să scrii și să devii autor publicat? Cum ai ajuns să publici?

Nu am visat în viața mea să devin scriitor. Într-adevăr, am fost atrasă de mică de cărți și apoi, după liceu, am ales Facultatea de Jurnalism, tot  de dragul scrisului, visam să relatez povești adevărate și sincere. Și cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din piață, realitatea a fost alta. Am cochetat cu scrisul din liceu dar a fost o pură joacă. Romanul Forțe ale Naturii, a venit, de fapt, tot din joacă. Acum patru ani, în drumul meu spre lucru, pe care-l parcurgeam zilnic, pe jos (cam patru km dus, patru întors), au început să-mi apară în minte tot felul de imagini. Ascultam și muzică în tot acest timp, deci nu am dat, la acel moment, importanță gândurilor mele. Imaginile acestea, însă, au început să-mi apară zilnic și, încet-încet, s-a conturat o adevărată poveste. Era ca și cum vizionam un film. Cred că acesta este și motivul pentru care povestea a curs, în scris, de la sine. Vizualizasem deja toate scenele, trebuia doar să-mi aștern gândurile pe foaie. Pasul cel mai greu a fost să recunosc cu voce tare că am o poveste de spus. Gândurile mele nu mai aveau loc în mintea mea, mult prea aglomerata. Aveam personajele, aveam numele lor, aveam actiunea, aveam totul. Nu mai avem puterea de a lega povestea, așa că m-am apucat de scris, așa cum am gândit eu că s-ar scrie o carte. M-am apucat relativ repede de scris, dar nu m-a ținut decât vreo lună. Am rămas însărcinată și am abandonat scrisul, nu aveam cele mai bune condiții de a-mi continua munca. Așa că proiectul meu a rămas în stand-by cam doi ani. Până în 2015 nu am mai scris niciun cuvânt. Îmi era însă dor, nu apucasem să scriu decât o infimă parte din tot ce gândisem. Personajele mele erau din nou prizoniere în mintea mea. Așa că, într-o zi, m-am reapucat de scris. Pentru mine. Îmi eram datoare mie și sufletului meu. A fost ca și cum nu mă oprisem niciodată. Scriam mai mult la prânz: Dalia, fata mea, dormea, și eu, cu laptopul în pat, lângă ea, scriam. De Crăciun am listat-o în câteva exemplare și le-am oferit-o prietenelor mele cadou. Reacția lor neașteptata m-a făcut apoi să îndrăznesc să visez să o trimit mai departe, spre a fi publicată. Si iată-mă aici! Am trimis un mail de prezentare mai multor edituri. Cei de la Editura Pavcon, despre care am aflat de pe Facebook, mi-au răspuns imediat. Am fost cumva șocată că doresc să-mi publice cartea, mai ales că le trimisesem doar vreo 50 de pagini. Le-a plăcut mult povestea și mi-au acordat această șansă. Le sunt profund recunoscătoare. E important ca, la început de drum, să ți se vorbească ca de la egal la egal și să ți se ofere încredere.

22711764_1359508537481790_471804137_o

  1. Cum ți-a venit ideea seriei „Forțe ale naturii”?

Ideea chiar mi-a venit în forță : ) Știi senzația aceea, când mergi la culcare cu o idee în gând, și abia aștepți să vină dimineața, să o iei de unde ai rămas? Așa am simțit eu. Drumul spre lucru era ca un tărâm vrăjit de străbătut. Era tărâmul meu, pe care eu îl construiam, scenă cu scenă. La început am văzut personaje, i-am văzut întâi pe EL și EA, eroii maturi ai poveștii mele. Mi-a apărut inițial ca o poveste de dragoste și mai apoi mintea mi-a zburat în alte direcții, au apărut alte personaje: mama supraprotectoare, fiica rebelă… Mi-a străfulgerat ideea de a-mi înzestra personajele cu puteri, dar cu puteri pe care mi le puteam explica și pe care le puteam înțelege. Adică nu doar să aibă puteri, așa, din senin, de dragul de a fi supranaturali. Era mai interesant să urmăresc un film fantasy, în mintea mea : ) Așa mi-a venit ideea de a face o legătura cu cele patru elemente ale naturii. Mi-am numit personajele Nativi sau Forțe ale Naturii, de unde și numele cărții. Fiecărui semn zodiacal îi corespunde unul din cele patru elemente: Apă, Aer, Foc și Pământ. Nativii mei controlează forța elementului lor distinctiv. Așa că, zilnic, în drumul meu, visam o poveste care creștea și se amplifica. Pe măsură ce treceau zilele, povestea din mintea mea era tot mai detaliată dar și mai dezordonată. Atunci am realizat că trebuie neapărat să scriu toată această aventură.

  1. Câte cărți va conține această serie?

Trei cărți. Am gândit-o de la început ca pe o trilogie. Am știu că am multe personaje, acțiune care se complică, se liniștește aparent, și se complică din nou. Mi-am structurat de la bun început, în minte, bineînțeles, intriga pentru fiecare volum în parte. Sper că am dozat bine acțiunea.

22656255_1359508920815085_975807082_n.jpg

  1. Ai în plan și alte cărți, în afară de această serie?

Sincer, evit să mă gândesc atât de departe. Cele trei volume se vor întinde pe o perioadă de vreo trei ani, dacă nu mai bine. Așa că este prematur să vorbesc despre ce va fi peste… doi ani. Am mai multe idei care-mi zboară prin minte (unii oameni au scaun la cap, eu cred că am niște fluturi vorbitori : ) ). Nu știu pe care o voi dezvolta. Cumva, după ce am intrat în această lume, pot mărturisi că acum mă simt mai încorsetată decât am fost atunci când am început să scriu. Acum mă gândesc… dacă este o poveste-clișeu, dacă s-a mai vorbit despre asta? Îți dai seama că nu poți cunoaște toate cărțile din lumea asta mare. Voi vedea, când voi ajunge acolo.

  1. Cum te simți când scrii? Te ajută să te relaxezi, sau ți se pare o activitate care te obosește?

Nici nu mă relaxează, nici nu mă obosește. Când îmi deschid documentul, cred că intru de fapt într-o altă lume. Mă detașez de tot și de toate. Sunt foarte concentrată, eu și “foaia” goală din fața mea. Și apoi vin personajele peste mine : ) Nu scriu niciodată mai mult de un capitol. Așa m-am obișnuit. Fiecare capitol are în prim plan un anumit personaj. Îmi este mai ușor să intru astfel în starea personajului-vedetă, să spun așa. Iubesc și sufăr deodată cu el.

  1. Care consideri că sunt cele mai mari obstacole care apar în calea celor care își doresc să devină autori?

Hmmm, cred că primul obstacol este propria persoană. Trebuie în primul rând să crezi în tine. Așa vor crede și alții. E normal să ai îndoieli. Și eu am avut. Abia după ce redactorul editurii mi-a spus: Daniela, felicitări, cartea ta este genială, mi-am dat seama că trebuie să încetez să mă mai frământ cu fel de fel de idei contra. În plus, există gusturi și gusturi, cititori și cititori. Pentru fiecare autor în parte se vor găsi oameni care să-i citească opera, și să o îndrăgească. Puțini, mulți… asta ține și de noroc. Apoi, intervine partea cu alegerea editurii. Recunosc că eu nu m-am documentat ca la carte, acum știu mai multe decât știam acum doi ani. Știam doar editurile mari, consacrate. Acum știu că există edituri care chiar sprijină autorii români. Mie una mi-a fost teamă să trimit tot manuscrisul. Dacă-mi fură ideea? : ))))) Mi-am înfruntat temerea și am avut doar de câștigat.

  1. Dacă ar trebui să renunți la scris în favoarea altei pasiuni de care să te ocupi, care ar fi aceea?

Cred că sunt o norocoasă. Am deja o pasiune, care s-a și materializat, prin două cursuri și practică multă: make-up-ul. Aceasta chiar este o activitate relaxantă. E ceva ce mi-am dorit de mult să fac. Este o altă modalitate de a mă exprima, de a fi creativă.

22686757_1359514184147892_658439029_n

  1. Ai avut parte de susținere atunci când ai decis să te apuci de scris?

 Da, cea mai mare susținere din lume. După ce mi-am recunoscut mie că vreau să aștern această nebuloasă în scris, a urmat apoi confruntarea cu teama de a mărturisi cuiva gândul meu. Așa că, într-o zi, l-am întrebat pe soțul meu: Cristi, crezi ca pot scrie… ceva? Da, mi-a răspuns el fără să ezite. Ceva… mai mare, completez eu, nu doar un articol. Da, îmi spune el, din nou, cu aceeași hotărâre. Ți-am spus întotdeauna că îmi place cum scrii și că îmi pare rău că nu mai faci asta. M-am gândit să… scriu o carte. Și așa a început! Prietenele m-au încurajat și ele. Mama, însă, a fost cea mai tare. Mi-a spus la un moment dat: Ce-ți tot pierzi, timpul, toată ziua, la calculatorul ăla? Când i-am spus ce făceam, a rămas mască. De atunci m-a lăsat în pace, ba chiar a fost printre primii mei cititori.

  1. Reușești întotdeauna să scrii cartea așa cum ai planificat de la început, sau personajele preiau conducerea la un moment-dat, determinându-te să te abați de la planul inițial și să ai un final diferit decât cel propus?

Nu știu cum face un scriitor cu experiență. Eu, de la început, mi-am schițat cartea, în capitole. Și apoi am dezvoltat fiecare capitol în parte. Acțiunea m-a surprins la un moment dat așa că am ajuns să am mai multe capitole decât intenționasem. Finalul e mereu același, dar personajele mele, pe parcursul acțiunii, ajung să simtă sau să trăiască altfel decât mi-am imaginat eu la început. Dar asta este un lucru bun, simt că evoluează, că au nevoie de mai mult spațiu de exprimare și asta mă bucură. Chiar dacă eu știu ce va face Mona, de exemplu, în următorul capitol, știu doar finalitatea acțiunilor ei. Până ajunge acolo, se mai împiedică, mai cade, dar ajunge acolo unde mi-am propus.

  1. Un subiect controversat în ceea ce privește cărțile și autorii este gramatica. În opinia ta, este aceasta esențială atunci când o persoană își dorește să înceapă să scrie pentru cititori, sau nu?

 Da, este foarte importantă. Și nu doar gramatica, ci și regulile de scriere, de care eu, una, nu am ținut cont la volumul 1. Degeaba știi teoria, dacă o dai în bară la  practică. Nu te învață nimeni, niciunde, cum să scrii o carte. Una este să scrii corect gramatical, alta este să știi să scrii cursiv, fără să faci o salată de timpuri verbale. De exemplu, eu la primul volum am pus aproape toate timpurile verbale la prezent. Editorul mi-a spus: super poveste, pune acum toate verbele la prezent la timpurile trecute corecte. Parcă mi-a dat cu ceva în cap. Am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare. Să mai spun și că am scris totul, fără diacritice? Așa că, da, tot ce ține de scriere este foarte important. Acum, la volumul doi, sunt atentă la tot ce mi-a scăpat la primul. Așa că, un sfat pentru toți care scriu pentru prima dată: chiar dacă scrieți în joacă, scrieți corect. Neapărat cu diacritice. Altfel, veți avea niște zile/nopți de coșmar, cum am avut eu : )

22657513_1359518927480751_1483482539_n

  1. Care sunt lucrurile care te ajută să îți dezvolți creativitatea?

Nu cred că fac ceva anume pentru a fi creativă. Eu, dacă deschid laptopul, scriu. Nu aștept să-mi vină inspirația. Dând drumul cuvintelor, povestea începe să se lege. Mai am și momente în care nu știu cum să exprim exact în scris ceea ce gândesc, dar trec și astea.

  1. Ca și autor, este important să fii și cititor? Te influențează într-un fel cititul? Dacă da, cum?

În liceu și facultate am citit mult. Mă rog, atât cât timpul îmi permitea. Apoi am avut o perioadă de lene, să zic așa. De când am început să scriu, culmea, am început să și citesc mai mult. Așa că acum îți pot spune că aș fi vrut să fi citit mai mult înainte să mă apuc să scriu. Nu că mă influențează, dar mă ajută, îmi dezvoltă limbajul. Acum citesc parcă altfel, sunt atentă la scriere, la detalii, nu doar la poveste. Consider, deci, că pentru a fi un scriitor bun trebuie să fii și un cititor maratonist.

  1. De ce consideri că unele cărți nu se vând, deși sunt bune, iar altele au vânzări foarte mari, cu toate că poate nu sunt chiar atât de bune?

Asta este o întrebare foarte bună. Aș vrea să știu și eu răspunsul la ea : ) Așa, pot doar să presupun. În primul rând, aici intervine subiectivismul. Ce este o carte bună? La fel ca un om frumos. Deci, e bună că-mi place mie sau e bună că… are critici, de specialitate, de cinci stele? În cazul cărților, cred că cititorii aleg autorul. Un autor cunoscut are vânzări mai mari. Puțini, din păcate, investesc într-o carte scrisă de un autor necunoscut (o spun din proprie experiență : ) ). Apoi, când ai un autor preferat, îi cumperi toate cărțile, chiar dacă poate nu sunt la fel de bune ca primele, cu care s-a consacrat (uite, eu, de exemplu cumpăr toate cărțile lui Dan Brown, chiar dacă ultimele nu mi-au mai plăcut așa mult, sau.. nu că nu mi-au plăcut, dar par deja toate la fel, scrise după același tipar. Dar cine crezi că va cumpăra viitoarea sa carte, cum va apărea? Ai ghicit, Eu 🙂 ) Mai intervine și puterea financiară a editurii sau, de ce nu, a autorului. Asta ar ajuta la o bună campanie publicitară. Văd și eu acum, că sunt abordată de bloggerițe, pentru colaborare. Din partea mea, cu dragă inimă aș da fiecăreia o carte, doar că este imposibil. Și eu le cumpăr, din bănuții mei. Acum, am văzut că cititorii se cramponează și de plata transportului. Editurile mici, cum spuneam, clar nu își pot permite să asigure transport pentru fiecare carte, în parte. Cititorii cred că trebuie să facă selecția cărților pe care doresc să le achiziționeze, chiar dacă cu banii de transport ar cumpăra încă o carte (sau jumătate).

  1. Descrie cartea ta în doar trei cuvinte, pentru a convinge cititorii că trebuie să o citească.

 Captivantă, surprinzătoare, fantastică!

 
Primul volum al seriei „Forțe ale Naturii. Moartea Vie” de Daniela Faur poate fi comandat de pe site-ul Editurii Pavcon.

0 thoughts on “De vorbă cu Daniela Faur

  1. Un interviu minunat, felicitări! <3 Am devenit extrem de curioasă, îmi place foarte tare ideea romanului… la fel și povestea creării sale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: