„Dragonii din Anador. Cartea întâi. Urmașul Pandemoniului” – Lisa Darlent

„Dragonii din Anador” este un fantasy plăcut, bazat pe o idee interesantă, aș spune chiar originală. Stilul autoarei este bun, însă mi s-a părut că pe alocuri povestea devine încâlcită. Mi-a plăcut cartea din anumite puncte de vedere, dar am rămas cu impresia că se potrivește mai degrabă pentru copii și adolescenți.

Recunosc, pentru mine este dificil să țin pasul dacă apar multe personaje, și mai ales dacă au nume neobișnuite. Iar în acest roman, personajele au nume neobișnuite și apar atât personaje multe, cât și diverse teritorii, care pe mine m-au băgat în ceață. Acțiunea este complexă, însă uneori mi-a fost greu să urmăresc firul narativ, din cauza repeziciunii cu care se succed anumite scene.

Personajul principal este Yano, un demon crescut de oameni. Îl are alături pe fratele său vitreg, Hiron. Cei doi pleacă din Elmoran, pentru a descoperi cauza atacurilor care au avut loc asupra orașului. Ei pornesc în căutarea unor documente vechi, în care se vorbește despre un eveniment cunoscut sub denumirea de „plânsul zeilor”. Ca urmare a acestui eveniment și a atacurilor care i-au urmat, traiul în Elmoran a fost afectat. Cei doi sunt determinați să-și ajute bunicul, pe Marslo, să descopere adevărul și să readucă liniștea și bunăstarea în oraș.

În sufletul lui Yano se dă o adevărată luptă, din cauza condiției sale. Nicăieri în lume, demonii nu sunt văzuți cu ochi buni. Cu toate că familia care l-a primit în sânul ei și oamenii cu care intră în contact pe parcursul aventurii sale îl acceptă, el este mereu încercat de un sentiment de inferioritate și chiar de teamă. Îi este frică să nu cumva adevărata lui fire să iasă la suprafață și să îl determine să îi rănească pe cei apropiați.

În urma unui eveniment nefericit, Yano ajunge în Antador, unde se întâlnește cu Calindor, prințul Antadorului.  Pentru a-l ajuta să rămână în Antador și să își atingă scopul pentru care a plecat de acasă, Calindor îl ia pe Yano în garda regală. De asemenea, îl ajută să-și găsească fratele.

Alături de Calindor și garda lui, Yano și Hiron au parte de nenumărate aventuri. Orașele prin care trec sunt atacate de diverse creaturi. Pe parcursul călătoriei, o cunoaște pe Sayra, o tânără interesantă, care ascunde un secret. De asemenea, o cunoaște pe Leyra, o vrăjitoare care îl va ajuta.

„Îi apucă mâna și o lăsă să îl ajute să se ridice. De-acum exista o legătură între ei. O legătură puternică, mai strânsă decât oricare alta, căci azi, un om și un demon își împletiseră sufletele.”

Yano este însoțit pe parcursul aventurii și de o creatură, căreia îi pune numele Xinx. Cu toate că în anumite momente, Xinx pare să fie agresiv, îi ajută totuși pe Yano în cele mai dificile momente. Dar ce creatură este Xinx? Nu o să vă spun, ci va trebui să descoperiți singuri. Totuși, din punctul meu de vedere, deși apare episodic, mi s-a părut un personaj-cheie al poveștii.

„Xinx se ghemuise lână trupul blănos al lui Alis. Prin fereastra grajdului putea vedea fumul ce ieșea prin geamurile sparte ale conacului. Uneori avea impresia că era mult prea inteligent pentru lumea aceasta. Își lăsă botul pe labe și închise ochii, ignorând exploziile ce răsunau în noapte.”

Cartea ne face martori la diverse bătălii și manifestări magice. Descoperim creaturi magice dintre cele mai interesante. Întreaga poveste reprezintă o combinație de mitologie și misticism, care ne poartă pe tărâmuri minunate. Descrierile locurilor sunt amănunțite, și îi creează cititorului o imagine fantastică. De asemenea, personajele sunt complexe, și nu în privința unui singur personaj am avut momente când mi-am pus întrebarea dacă este un personaj bun sau rău.

„Antadorul nu se deosebea prea tare de Elmoran. Era mai mare și mai aglomerat, însă femeile purtau aceleași rochii lungi, cu mânecile suflecate, și bărbații aceleași veste peste cămăși. Doar grosimea hainelor era diferită.”

Ca să descoperiți despre ce este vorba în această carte, va trebui să o citiți.

Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru exemplarul oferit.

Cartea „Dragonii din Anador. Cartea întâi. Urmașul Pandemoniului” de Lisa Darlent poate fi comandată de pe site-ul Editurii Quantum Publishers.

16003228_560325790843592_4980520470105643541_n

6 thoughts on “„Dragonii din Anador. Cartea întâi. Urmașul Pandemoniului” – Lisa Darlent

  1. Mi-ai trezit interesul cu aceasta prezentare. Fantasy este unul dintre genurile mele favorite, mai ales subgenul epic si ceea ce ai zis aici nu suna rau deloc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: