„Vorbește cu mine” – A. Stephanie

Cartea „Vorbește cu mine” de A. Stephanie a fost exact cartea de care aveam nevoie acum. O poveste frumoasă, relaxantă, care mi-a ajuns la suflet încă de la primele pagini. Cartea se încadrează în genul Young Adult, dar deși nu obișnuiesc să citesc prea multe cărți din acest gen, mi-a plăcut subiectul ales și stilul lejer al autoarei. Acțiunea este alertă, astfel că cititorul este determinat să citească, să descopere ce se întâmplă în continuare.

Personajele principale sunt Rebecca – Bex – și Blake. Fiecare capitol este povestit din perspectiva unuia dintre cei doi, iar firul narativ decurge lin, este ușor de urmărit. Avem ocazia să îi cunoaștem pe ambii protagoniști în aceeași măsură, să vedem situația din ambele perspective.

Bex este o adolescentă în ultimul an de liceu. Are o soră geamănă, Hailey, însă relația dintre ele nu este tocmai una bună. Bex are doar trei prieteni: Emiah, Kate și Brandon. Emiah este cel mai bun prieten al ei și, aparent, este îndrăgostit de ea, deși ea nu vede în el un potențial iubit.

„În prima zi de liceu, Emiah a fost singura persoană cu care am reușit să mă împrietenesc. El deja îi știa pe Brandon și pe Kate, și am reușit să mă împrietenesc repede cu ei, ceea ce spune multe. Nu sunt neprietenoasă sau ceva de genul ăsta, dar am un grad de toleranță aproape inexistent în fața idioților, și cum liceul dă pe dinafară de ei, nici nu mă mai deranjez să deschid gura să mă împrietenesc cu cineva.”

În școală, totul pare să decurgă după un tipar prestabilit. Asta până în ziua în care apar doi elevi noi – Indiferentul și Arțăgoasa. Cei doi sunt Blake și Sky, doi frați veniți din Anglia. Skylar se împrietenește cu Hailey și gașca ei, însă Blake nu pare dornic să își facă prieteni. Ca să se asigure că nu se împrietenește cu cineva, el nu vorbește cu nimeni.

„Aproape îmi dau ochii peste cap. Bine, fie. Blonda mă atrage. Sunt conștient de prezența ei, indiferent cât de mare este distanța dintre noi. Tot ce vreau este să îi gust buzele, iar subconștientul meu trădător știe asta, pentru că nu s-a întâmplat o singură dată să o visez în tot felul de posturi indecente.”

O întâmplare îl determină pe Blake să se apropie de Bex. Deși la început refuză să îi vorbească și se limitează la a-i scrie mesaje, pe parcurs, lucrurile se schimbă. Iar pe măsură ce începe să îi vorbească și încep să se cunoască mai bine, între cei doi se naște o atracție puternică. Cu toate că la început amândoi vor să nege ceea ce simt pentru celălalt, nu își pot ascunde sentimentele pe care le poartă. Astfel, între ei începe o frumoasă poveste de iubire.

„Își trece nervos o mână prin păr, apoi își fixează privirea în a mea. Nenorociții ăia de fluturi se trezesc la viață și își fac de cap în stomacul meu. Privirea lui Blake mă intimidează într-un mod în care nici măcar nu știam că e posibil. Mă privește de parcă mai mult mă analizează. De parcă e în căutarea a ceva.”

Dar relația lor este pusă la încercare în principal din cauză că ambii refuză să vorbească despre ei și trecutul lor, care are totuși repercusiuni asupra prezentului. Atât Bex, cât și Blake au secrete din trecut, care îi afectează încă într-o oarecare măsură. Faptul că nu își vorbesc și că încearcă să-și ascundă reciproc lucruri importante din viața lor îi afectează. Astfel, de nenumărate ori ajung să se certe.

Pe Blake îl deranjează prietenia dintre Bex și Emiah, fiind convins că Emiah este îndrăgostit de Bex. Însă nici Bex nu scapă de gheara geloziei, în momentul în care în oraș apare o veche prietenă de-a lui Blake.

Între cei doi este un fel de joc de-a șoarecele și pisica. Atunci când în sfârșit totul pare să fie în regulă, fie se întâmplă ceva, fie unul dintre ei deschide un subiect sensibil, care duce la o nouă ceartă. Însă luăm parte și la câteva scene încărcate de romantism și emoție. Iar finalul este unul frumos, care se potrivește de minune cu întreaga poveste.

În fiecare zi mă simt de parcă mă îndrăgostesc din nou de tine. Fiecare lucru pe care îl faci, fiecare cuvânt pe care îl spui și fiecare privire nervoasă pe care mi-o arunci. Pur și simplu mă îndrăgostesc de tine de un infinit de ori pe zi.”

Cum vor reuși să treacă peste toate certurile și gelozia care îi macină? Vor reuși să își vorbească, să renunțe la secretele lor, în favoarea relației? Aceste lucruri le veți afla doar citind cartea. O recomand cu drag tuturor iubitorilor genului, dar și celor care își doresc să citească o carte despre o relație adolescentină, însă bazată pe sentimente puternice.

Mulțumesc echipei Bookzone pentru exemplarul oferit.

Cartea „Vorbește cu mine” de A. Stephanie poate fi comandată de pe Bookzone.

30 thoughts on “„Vorbește cu mine” – A. Stephanie

  1. O recenzie frumoasă și convingătoare! Și pe mine cred că mă va prinde cartea. Periodic citesc o carte din acest gen, care reușește să mă relaxeze și binedispună.

  2. Imi fac cu ochiul titlurile apărute la Bookzone.
    Pare o carte relaxantă, felicitări pentru frumoasa recenzie!

  3. Îmi place cum ai prezentat cartea! Nu am citit-o, dar genul Young-adult e printre preferatele mele.

  4. Chiar eram curioasa ce impact va avea cartea asupra ta încă de când am văzut ca ai început sa o citești. Mie îmi place cum scrie Adina. Am mai citit de ea Tentația, care m-a impresionat pentru o carte de debut. Felicitări, Eva!

  5. Felicitări pentru recenzia minunată! <3 Nu am citit nimic scris de această autoare, coperta cărții și modul în care ai prezentat-o sună bine…

  6. Și eu am văzut-o des prin online și cred că vreau să-mi formez și eu părerea, Nu am citit nimic scris de autoare, dar unele cărți de la Bookzone mi-au atras atenția. Cine știe pe unde o să mă mai poarte cărțile :). Felicitări!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.