Nu vreau să dau lecții cuiva, ci doar să vă povestesc cum am procedat cu cei doi copii ai mei încă de când erau mici.

Pentru că am avut o perioadă lungă în care a trebuit să mă descurc singură cu amândoi copiii, am învățat rapid cât de important este să fiu organizată. Nu doar în ceea ce privește mesele, curățenia, cât mai ales să adaptez totul astfel încât să mi pot petrece timpul cu ambii copii. Nu voi intra în amănunte referitor la programul zilnic pe care l-am creat la acea vreme, dar vă voi povesti cum m-am folosit de povești, jucării de pluș, emisiuni tv pentru a le stimula imaginația.

Cititul cu voce tare

Unul dintre obiceiurile noastre era cititul unei povești înainte de culcare. Bine, de multe ori o poveste se transforma în două pentru că fiecare copil alegea ceva diferit. De fiecare dată, ei erau cei care decideau ce anume să citim. Stăteau mereu lângă mine în timp ce le citeam cu voce tare. Schimbam mereu vocea în funcție de personaj ori narator, dar absolut de fiecare dată urmăream textul cu degetul pe hârtie ca să se familiarizeze cu literele.

Jocul de rol

În timpul zilei, alegeam o carte de povești care le plăcea și îi puneam să aleagă jucăriile de pluș care să reprezinte acele personaje. Spre exemplu, alegeam Gogoașa uriașă. Întâi ne distram citind pe rând din perspectiva fiecărui personaj/fiecărei jucării de pluș. Pasul următor era să ne imaginăm alt final al poveștii. Mi se pare important ca cei mici să învețe să empatizeze cu alte ființe, iar astfel de povești sunt extrem de utile. Următorul pas era să interpretăm pe rând personajele. Un fel de punere în scenă a acelei povești. 

După ce ne distram de minune, ajungeam la partea care mă interesa mult. Începeam să discutăm despre sentimentele personajelor, despre acțiunile lor. De fiecare dată îi provocam să își imagineze alt fir al poveștii dacă ar fi putut interveni în timpul acțiunii.

Pe baza unei astfel de povești ajungeam la jocurile educative din care învățau despre animalele domestice și sălbatice, despre mediul în care trăiesc acestea, despre hrana lor, despre familiile de animale. Includeam și jocuri de utilizare a plastilinei pentru a reda diverse animale, fructe/legume, mâncăruri, dar mai ales pentru a dezvolta motricitatea degetelor. De asemenea, printam fișe de colorat pentru a dezvolta atenția la detalii, desenul în cadru/linii.

Un astfel de joc se întindea pe mai multe zile pentru că nu era posibil să lucrezi la 3-4 ani o zi întreagă.

Emisiuni tv

Zilnic mă foloseam de 3 emisiuni de câte 10 minute de pe Baby tv (un canal englez special pentru copiii mici) de unde învățau nu doar denumiri în limba engleză, ci și numerele, animalele, culorile etc. Plus melodii dedicate temei abordate în acea perioadă.

Echilibru

Nu vreau să se înțeleagă greșit. Nu am lucrat zilnic cu ei, de luni până duminică. Nu am lucrat niciodată strict pentru a face ceva, pentru a bifa ceva. Stabileam cu ei ce doreau să descopere, planificam niște lecții pentru o anumită perioadă (ca să am timp să cumpăr materialele necesare în caz că nu aveam suficient ori să caut fișe printabile de pe site-urile de homeschooling din SUA), lucram strict cât se puteau concentra. Este drept că eu le consideram lecții, iar ei le considerau drept…joacă. Nu stăteam la birou, ci pe jos. Râdeam, povesteam, ne gâdilam și mai ales ne jucam învățând. 

Acest lucru era posibil când erau la grădiniță. O dată cu începerea școlii, această joacă a noastră s-a transformat mai degrabă în ceva punctual. Dacă doreau să înțeleagă/să aprofundeze un subiect, mă documentam, făceam rost de materiale și discutam cu ei. 

Mulți mă întreabă cum de reușesc să lucrez cu ei, mai ales prin prisma faptului că am pregătit-o pe Daria pentru testarea Cambridge (susținută anul trecut). Este simplu. Ei sunt obișnuiți să lucreze cu mine, să apeleze la mine când nu știu/nu înțeleg ceva. Le este ușor să discute cu mine (cu tatăl lor) pentru că știu că sunt acolo pentru ei dacă au nevoie de ajutor. Pentru un copil mi se pare esențial să simtă disponibilitatea părintelui, în primul rând. Dar e și foarte adevărat că nu aș fi putut face atâtea progrese cu ei dacă nu ar fi dorit ei așa ceva, dacă nu ar fi fost dornici să învețe.

Acum au crescut. Au alte preferințe, alte idei. Fiecare merge pe drumul lui pentru că au înclinații diferite, dar mai ales stiluri diferite de învățare, de acumulare de informații. Au personalități diferite și acest lucru se vede rapid mai ales prin prisma modului în care tratează problemele ivite.

Concluzii

Dacă un părinte dorește cu adevărat să își ajute copilul să dobândească informații importante care să îl ajute să aibă o cultură generală completă, este important să se concentreze la acest lucru. Copiii simt imediat dacă nu le acorzi atenție cu adevărat. Nu susțin că e ușor. Mi se întâmplă să nu știu unele lucruri. Nu e o rușine să recunosc acest lucru în fața copiilor. Cred cu tărie în puterea exemplului. Căutăm împreună răspunsul la problema apărută până găsim o soluție.

Copiii își doresc să fie independenți așa că vor încerca mereu să dovedească că pot. Important e să nu îi îngrădim, ci să le arătăm că avem încredere în forțele lor, în capacitatea lor de a găsi soluția potrivită. S-ar putea să fiți uimiți și să vă arate o soluție la care nu v-ați fi gândit 😉

 

Antoaneta, îți mulțumesc din inimă pentru acest articol interesant și folositor. Te admir pentru ceea ce faci pentru copiii tăi și pentru modul în care i-ai ajutat să învețe. De citit, și eu îi citesc fetiței mele și chiar am observat că reține anumite detalii din cărți. Pe lângă povești, îmi place să îi citesc dintr-o colecție cu informații despre animale și diverse alte lucruri interesante. Succes pe mai departe atât ție, cât și copiilor tăi!

Pe Antoaneta o găsiți pe blog-ul ei, Drumul Vieții, unde veți găsi alături de recenzii de cărți și diverse articole, care mai de care mai utile și mai interesante.